PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Dialogul imaginii cu lumea

Lumina citește chipul ca pe un text scris în Braille, de Mihai Ignat, Editura CARTIER

   Poezia își împinge autorii spre necesarul dialog al lor cu lumea, cu ceea ce ei suportă din lumea pe care o intuiesc, pe care o simt sau pe care o văd și pe care mai departe o interpretează, o povestesc și o scriu lăsând-o să intre în fiecare dintre dialogurile îngăduite de întâlnirea acestor imagini cu lumea, cu mișcările, cu transformările și cu mirările ei. Poezia le așază pe toate în rânduielile necesare vederii, ale lecturii, ale interpretărilor care pot facilita înțelegerea apropierilor, ale atingerilor din fiecare gest propice desăvârșirii lor.

   Mihai Ignat ne înfășoară în cât mai multe dintre aceste stări ale dialogului în cuvintele pe i le pun la dispoziție aceste (con)texte în care el și-a (de)scris întâlnirile cu fiecare dintre imaginile pe care i le-a pus la dispoziție poezia pentru a fi mai departe expuse, pentru a fi făcute cât mai mult și cât mai intens vizibile și dispuse ca așa să fie interpretată lumea împreună cu cât mai multe dintre mișcările ei prin aceste vaste suprafețe și teritoriile lor.

… Nu știți despre ce vorbesc-însă poate fi vorba despre obiecte

nu complet aleatorii, despre imagini, poate chiar despre poeme,

deși prefer să păstrez ambiguitatea, pentru că nu e deloc

reconfortantă și în sfârșit așa pot să mai fac o plimbare încordată

sub claruri de lună, dar o lună în care din când în când se înfig

catargele violenței urbane.

   În imaginile întîlnite și (de)scrise de Mihai Ignat în poezia lui încap și rămân sentimente, stări, intensități ale lor și se lasă așa citite transformările și interpretările care au loc mai ales atunci când Lumina citește chipul ca pe un text scris în Braille, și mai ales atunci când în fiecare refracție a ei se reflectă tot acest amestec tulburător intuit de autor, găzduit de lume și de sentimentele cunoscute, trăite, acceptate și încăpute în cei care îi locuiesc și îi umplu spațiile cu corpurile lor, cu desfășurările lor în fiecare din acest decor vizibil și desăvârșit de dialogul continuu dintre imagine și lume, dintre ce se vede și mai departe dintre ce se poate spune despre aceste întâlniri și amplificări ale lor în poemele care își descriu, care își povestesc senzațiile toate.

„Fă ceva ciudat”, zice el.

Fără nici o legătură, ea, aplecată deasupra lui, plânge. E un

plâns tăcut, cu lacrimi rare care cad chiar pe buzele lui, ca o

încercare de sărut.

Trupurile lor trec prin aceeași apă, împotriva lui Heraclit.

   Lumea scrâșnește și se face auzită în poemele lui Mihai Ignat și se lasă prinsă în dialogul desfășurat de cuvintele poeziei lui cu imaginile care pot să îi facă vizibile urmele, care știu să îi povestească și să îi descrie semnele rămase după trecerea acestor întâlniri, după descrierea și rămânerea lor pe corpul care a fost pregătit să le primească și să le așeze în această scriere neobosită și îngăduită de mintea care le spune și le face loc în cuprinderea desfășurărilor ei.

Frumusețea taie adânc, până la os. Zilele astea natura scoate

sunete mici. Pe trepte de piatră cad mărgele de sticlă, se sparg

inestetic, dar unele ajung la gâtul femeii care n-a cusut în viața

ei un nasture. Femeia are un zâmbet asimetric și trece pe sub

arcade, ca să imprime pe retinele turiștilor melancolie. Unul

dintre ei nu se lasă înșelat și o privește altfel, și nu la crepuscul,

ci în plin soare, un soare ca un gălbenuș spart peste tot orașul.

O urmărește, o ajunge din urmă, o prinde de braț, ușor ca să

n-o sperie. Ea totuși tresare, umbrele acelui colț de stradă îi

îmbogățesc sânii, un sunet mic de tot cade, ca o cheie, prin

grilajul unei guri de canal.

   Dialogul imaginii cu lumea este încurajat și îmbogățit continuu de cuvintele poeziei înregistrată de Mihai Ignat în fiecare notă așezată, desenată, scrisă și făcută auzită în paginile cărții Lumina citește chipul ca pe un text scris în Braille, în cuvintele care spun despre aceste mișcări de baghetă ale autorului dirijor, ale poetului care își face astfel muzica poemelor lui auzită și vedem în continuare cum … Degetele, din nou e vorba despre degete, devin semne de carte între pagini de carne…, mai departe înțelegând cum părți ale corpului se lasă și ele păstrate, (între)ținute în acest dialog intensificat de text al imaginii cu lumea, al simțurilor cu excitațiile găzduite de inițierile și mișcările lor astfel din realitate și din gesturile ei decupate. Mihai Ignat ne apropie de fiecare moment care poate fi înțeles și trăit al acestui dialog care se poate transfera și rămâne firesc în fiecare dintre atingerile recunoscute și trăite de corp ăn fiecare dintre mișcările și atingerile lui.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…