PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Dialog

În definitiv… Ioana Scoruș în dialog cu Ion Vianu, Editura POLIROM

   Dialogul (se) îmbracă mereu în ținuta oarecum transparentă a cuvintelor, în aceea a textului care niciodată nu se lasă dezvăluit sau să spună totul până la capăt până nu este citit, ascultat și mai departe atașat celor care se lasă prinși în aceste îngăduite stări ale cunoașterii (re)cunoscute aici. Cuvintele schimbate de personajele  așezate în aceste rosturi ale (con)vorbirii se propun mai departe înțelesurilor și desfășurărilor noastre cu fiecare dintre mișcările și gesturile lor, gesturi care de acum se lasă văzute, mai departe explicate în cele extinse de (des)compuneri, (des)compuneri și amplificări cărora li se adaugă ecourile purtătoare de distincții, de fiecare moment al dialogului care le poate personaliza și face cunoscute împreună sau separat. Gestul artistic care se alătură, care completează și însoțește aceste atitudini desăvârșește și întregește tot acest discurs, face în așa fel încât să se vadă detaliile mișcării permanente de pe acest front, din culisele acestor niciodată epuizate sau duse până la capăt înțelegeri, înțelesuri, ascultări.

   Ioana Scoruș și Ion Vianu ne familiarizează cu toate acestea în cartea lor de dialoguri În definitiv… și mai departe ne ghidează pașii prin acest teritoriu deschis de acum, separat de zgomotele și de bruiajele din stările obișnuite ale lumii, din acelea care ar putea propune străpungeri prin care ar fi alterat și stricat peisajul delicat pe care îl construiesc, pe care l-au conceput și propus conservării în aceste cuvinte, în cuvinte și în fiecare dintre felurile lor de a se face cunoscute și de a se apropia de cititor.

Ion Vianu: Să rotunjesc

Ioana Scoruș: Cum se face lucrul acesta?

Ion Vianu: Nu știu, nu știu încă.

Ioana Scoruș: Deci sunteți pe drum, căutați.

Ion Vianu: Da, sunt pe drum, caut.

   Fiecare cuvânt așezat  de Ioana Scoruș și Ion Vianu în acest univers camuflat poetic și artistic își lasă urme vizibile și dispuse să se păstreze ca semn definitiv, ca unul de neînlăturat și de neocolit de fiecare dintre cei care îl vor ajunge și care îi vor simți atingerile, mișcările și tot ce va mai putea să încapă de-a lungul acestui taifas, a povestirii, a spunerii, a descrierii acestor trasee și ale inițierilor încăpute în (ne)fireștile lor întâmplări.

Ioana Scoruș: Dar iată că existau și oameni care, confesându-se, părea că cer ajutor, aveau nevoie să se descarce.

Ion Vianu: Pur și simplu profitau de ocazie.

Ioana Scoruș: Deci vă foloseau.

Ion Vianu: Mai e ceva. Când ești psihiatru, uiți să vorbești. Această tăcere profesională a psihiatrului face din tine un om tăcut, iar tăcerea aspiră vorba celuilalt. Un fel de gol, un fel de hipopresiune care atrage vorbirea celuilalt. Meserie blestemată și…

Ioana Scoruș: … și imposibilă, cum spunea Freud.

Ion Vianu: Și imposibilă, desigur.

   Tot ce se poate vedea se lasă arătat în acest dialog, în cuvintele lui și în continuare spus în severitatea, în asprimea expunerii lor în textul care le prinde în țesătura, în structura lui, cuvinte care în continuare se lasă (cu)prinse cu ajutorul suturii care leagă și încearcă să ascundă orice posibilă desfacere sau rupere, sau destrămare a acestui spațiu desemnat ca domeniu al dialogului care se desfășoară în continuare, în definitiv în toate acele stări care le pot recunoaște și adopta strategiile și amplificările lor. Dialogul expus aici își continuă rostul, misiunea și păstrează tot ce se poate în spatele perdelei protectoare pe care o așază între autori și privitorii lor.

Ioana Scoruș: De ce folosiți cuvântul „dramă”?

Ion Vianu: Pentru că mi-ar părea mai bine să fiu pasionat și să-mi pun obiectivul cel mai înalt acolo unde mă simt familiar, ceea ce nu este cazul. Toți cei care scriu ficțiune au tentația demiurgică de a crea o lume… ficțiunea creează lumi. Lumi imperfecte…

Ioana Scoruș: După  chipul și asemănarea creatorilor…

Ion Vianu: Da, lumi înguste în raport cu lumea mare, oricât de măreață ar fi concepția scriitorului. Scriitorul creează o lume parțială, dar, în sfârșit, trebuie să rămânem modești în raport cu Ființa supremă.

 

   Convorbirile, dialogurile mereu deschise ale cărții În definitiv… dintre Ioana Scoruș și Ion Vianu își păstrează, își conservă stările în cuvintele și în textul lor, (con)text în care pot fi găsite în alcătuirile acestei întâlniri desăvârșite continuu de savoir faire-ul întreținut și întrupat de atingerile dintre ei în/pe fiecare linie a desenului care îi propune expunerii și lecturii, care transmite mai departe, cât mai în apropierile noastre, cât mai mult înspre zonele în care se pot desfășura și rămâne în lumina care de acum îi și ne poate cuprinde în strălucirile intensificate de mișcărilor lor, mișcări care se încolonează, se coordonează și construiesc acest savuros și de neuitat dialog, dialog care fandează, care evită mărturisiri propuse de frivolități dar care ne atașează apropiindu-ne faceri, adăugări, creșteri și călătorii niciodată încheiate, dar mereu împreună. Într-adevăr…

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…