PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Deșurubarea

Aproape nimic sigur, de Robert Șerban, Editura CARTIER

   Înțelegerea ne propune mereu apropierea prin dezvăluire, prin îndepărtarea care ajută privirea să vadă și să înțeleagă ce i se arată, ce se lasă văzut și în continuare citit și înțeles. Desfacerea aceasta propune o deșurubare continuă a cuvintelor de pe corpul care urmează a fi citit, trecerea spre lume de pe fiecare spiră care menține ascunderea, care întreține strângerea și acoperirea. Astfel, prin această mișcare continuă a desfacerii, a deschiderii, a deșurubării se lasă citite cuvintele care le spun și le explică gesturile mai departe memorate și expuse de aceste neobosite rotiri.

   Acest proces desfășurat al deșurubării este povestit de Robert Șerban, este (de)scris amănunțit de el în poemele din volumul Aproape nimic sigur, și este totodată desfăcută fiecare impresie din această alcătuire care aici, în paginile cărții se lasă văzută, citită, înțeleasă. Suntem prinși în acest proces al apropierii inverse, prin deșurubare, prin aceste contorsiuni care ușurează accesul în fiecare dintre stările care s-au lăsat încăpute, ascunse, adăpostite în acest dedesubt, în aceste încăperi în care au zăbovit și au așteptat să fie aduse în apropierile noastre toate aceste imagini împreună cu cuvintele care le spun, care le desenează mai departe firesc în textul care le conține.

… nomadul făcea animale de care n-auzisem

și nici măcar la Teleenciclopedia nu se vorbea

nici în cărți atlase compendii

nicăieri

îl priveam neliniștit

cum contura cu unghiile lui netăiate

din câteva mișcări

boturi colți urechi

nasuri gheare cozi…

   Dezordinea se lasă desfăcută spiră cu spiră și se așază mai departe într-o ordine adunată firesc de cuvintele încăpute în corpul poemelor care ne spun despre această desfășurare, despre aceste mișcări care aduc la un loc povești, priviri, senzații, sentimente împreună cu trăirile și mișcările lor prin care se caută, cu ajutorul cărora își desăvârșesc și își povestesc (re)găsirea din fiecare amintire în toate gesturile recunoscute și aduse aici, în prezentul care le scrie firesc, care ni le expune. Robert Șerban așază fiecare imagine și poveste deșurubată și scoasă astfel din oricare stare indusă de constrângeri în puzzle-ul pe care îl alcătuiește și îl desăvârșește cu fiecare poem, cu fiecare dintre momentele (cu)prinse și desfășurate mai departe firesc în (de)scrierile folosite ca să le arate, ca să le povestească fiecare mișcare.

… am pândit

am numărat zeci de ochi

mi-am auzit dinții vorbind între ei

mi-am umezit unghiile

într-un hoit fără cap

și mi-am sprijinit buimac

de câteva ori

fruntea în ele

 

 arme n-am

dar vârful inimii se-ncinge tot mai tare și mai tare

încât pădurea

iat-o

se aprinde

de parcă ar fi dată cu păcură

nu cu sânge

   Lumea cu ființele ei, lumea cu visele și cu trăirile ei se lasă deșurubată în poemele de aici, din Aproape nimic sigur, în cuvintele pe care poezia le încarcă cu fiecare desfacere încăpută în acest proces de adăugare pe care ni-l descrie de fiecare dată memoria și porțiunile lumii păstrată de autor în cuvintele lui, care o face vizibilă și o împinge astfel cât de departe se poate împreună cu cel care se apropie, care vede și care (o) citește. Tot ce este ținut minte este spus în cuvinte, este scris în fiecare poem parcurs de privire, de simțuri și adăugat cu ce ne arată și ne aduce Robert Șerban în fiecare din aceste apropieri.

îmi plac oamenii cărora le tremură bărbia de emoție

care nu-și găsesc cuvintele și

încep să transpire căutându-le

până când li se udă cămașa-n spinare

până când picurii le ies dintre firele de păr

le alunecă pe frunte

pe tâmple pe obraji pe nas

îmi plac oamenii care se bâlbâie și care

exasperați de ce aud

își mușcă buzele de parcă ar vrea să se înghită cu totul

oamenii care clipesc des-des

atât de des încât se ridică de la pământ

și plutesc deasupra celorlalți…

   Ne este apropiată firesc de Robert Șerban în Aproape nimic sigur înțelegerea, înțelegerea poeziei și trăirilor lui în stările ei care se desfășoară odată cu această discretă deșurubare. Ne sunt propuse priviri indiscrete spre aceste descărcări împreună cu adăugările și apropierile aduse cu ele de aceste mișcări în și prin corpul pus la dispoziție de el cu cât de mult din toate acestea a putut memora și mai departe transmite, împreună cu cât s-a putut de multe din simțirile proprii personalizate, empatizate, scrise și transmise. Suntem martori și cititori al fiecărui gest aproape întotdeauna sigur pe care poezia lui Robert Șerban îl face atunci când (ne) spune despre el, despre cel care o scrie, despre cel care vede și povestește din tot ce a putut vedea, deșuruba și elibera astfel (din)spre această lume amplificată de trăiri, de visări, de viziuni și senzații înspre tot ce mai poate să încapă și să se adauge în această niciodată uitată sau limitată lume.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…