PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Defensiva

PREDETERMINAT, de Teodora Coman, Editura ART/pocket(Colecția pocket este coordonată de Mihók Tamás)

   Lumea se lasă văzută (și) în imagini fără sonor, imagini tăcute care protejează și găzduiesc zvâcnetul, impulsurile conținute și păstrate pentru acele necesare izbucniri care au loc și pot fi expuse odată cu fiecare retragere, cu fiecare așezare în defensiva prin ale cărei spații se reface oricare gând și gest acaparate de risipire, de neliniștile încăpute și rămase în tot ce încă nu a fost scris, în tot ce încă nu a fost spus. Mai departe rămân urmele acestor strategice, intense retrageri, așezări în sine, priviri în interioarele care țin în încăperile lor poezia, poezia împreună cu împrejurimile ei care fac și recunosc pașii înapoi ai refacerii și ai contemplării cu toate intensitățile lor.

   Teodora Coman se așază în această defensivă, în simulările retragerii din care poate să vadă, să înțeleagă și să spună despre fiecare gest sau act predeterminat care poate să încapă și să (se) spună în poemele ei, în plasele acestea aruncate de ea peste lume încercând (cu)prinderea și atragerea în apropierile ei, apropieri necesare fiecărei atingeri care poate aminti și povesti despre cum se pot adăuga, potrivi și expune în lumile și în spațiile poetizate de anumitele amintiri intensificate astfel ale ei.

nu pot preveni incursiunile mentale,

dar simulez apărarea, fake it till you make it funcționează

până la transferul complet al modelului exterior al lumii

și-n trezie, și-n transă

 

exteriorul determină interiorul-poate fi și invers

dar numai în scris  numai în poezia

care nu salvează nimic și pe nimeni

   Poezia o separă pe Teodora Coman de lume, de mișcările ei care pot să disturbe, să strice liniștea în care se înfășoară și din ale cărei pliuri încearcă să vadă, să simtă cum se anunță fiecare recul al fiecărui gest gândit, făcut, trimis în ce și cât poată să încapă și să rămână prin coridoarele așa deschise spre lume. PREDETERMINAT este chiar manualul în care sunt spuse și desenate amănunțit cât mai multe dintre aceste niciodată încheiate, duse la capăt mișcări.

o mostră de viață la microscop, un ochi de albină,

un fulg, un fir de praf mă stupefiază,

simt alienare pură în viața așa cum o mai știu

și funcționează apoi mă consolează

să știu că liniștea la suprafață, atât de familiară și

frumoasă,

e cel mai frumos dar,

să nu văd viermuiala moleculară

șoc brownian pentru biata privire umană

   O expectativă elaborată și asumată împreună cu stările ei în acest spațiu construit și expus în lumini care explică în umbre trăsături clar definite, întruchipări ale oricărei suprafețe pe care se pot citi și înțelege apropierile incluse de fiecare act defensiv prin care se lasă scris actul intuit, predeterminat care își lasă urme, mai departe semne în refracția ce susține amplificarea și aruncarea razelor și răsucirilor lui continuate în fiecare fragment care îl poate face vizibil, rupt și separat astfel de lume.

schimbă unghiul, nu peisajul,

efortul contraintuitiv contează

 

informația importantă vine de la lucruri și oameni în mișcare

creierul e primul avid de o schimbare

 

ieși cât poți de des în areal

vânează informație senzorială în timp real

 

un sistem nervos liniștit

înseamnă mai multă stagnare, mai mult neîntâmplat

în zona de confort,

atacată motivațional

de peste tot

   Teodora Coman ne implică în această defensivă a corpului și a intuițiilor lui, în această strategică retragere în și prin cotloanele de unde toate se pot întoarce și reveni aducând cu ele contorsiuni, exprimări ale ascunderii care aleg să se lase văzute și citite în urma acestor evadări niciodată anunțate de vreun gest sau sunet predeterminat, niciodată intuit dar numit de cuvintele poeziei care le spune astfel, în continuare, pe toate și le face vizibile mai ales adâncimile limpezite de fiecare privire rămasă deschisă în timpul acestor căderi, al acestor scufundări în apele reci ale gândurilor, gânduri adunate, aduse întotdeauna spre sine însuși, în carapacea protejată discret de cuvinte și de empatia ascunsă în stările dizolvate, împrăștiate în corpul care le asigură epiderma protectoare pentru fiecare zvâcnet și foșnet al lor.

norii albi persistă, nu-mi pun nicio întrebare

continuă expandarea visată în fiecare

 

voiam să fie poezie  dar n-a fost,

eu eram tot e-ul meu anost

   Citim și urmăm traseul predeterminat cartografiat de Teodora Coman în poemele ei pentru a putea vedea, simți și contempla defensiva care se lasă descrisă și așezată în poveștile de acum, de aici firești ale lumii descoperite și expuse tot aici și tot acum în cuvintele intense ale poeziei, ale înfățișărilor desfăcute și lăsate vederii în continuare, în fiecare continuare care se lasă începută, scrisă și desfășurată pe, prin aceste spații ale nopților sau ale zilelor, teritorii unde vede, întâlnește, observă acea căutată

mică splendoare metalică în iarbă

sau pe asfaltul prăfuit

desenată, iar în spațiul de acum PREDETERMINAT este divulgat contextul în care Teodora Coman și-a consumat, asumat și adus în apropierile ei defensiva completată cu fiecare dintre încăperile și pliurile protectoare puțin știute, puțin străbătute dar desfășurate și disponibilizate aici pentru a fi cât se poate de mult înțelese, apropiate sau spuse.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…