Cronici din Est, de Roxana Dascălu, Editura Vremea
Se pare că timpul nu se pierde integral niciodată, că nu tot ce este el și nici tot ce încape între umbrele lui poate să fie ascuns definitiv în pliurile moi și sub carapacele tari ale uitării. Multe fragmente ale timpului rămân la vedere și cine reușește să le intuiască și să le vadă le poate aduce la lumină și poate reface întreaga istorie care l-a locuit și care a rămas prinsă în toate aceste fragmente, poate să redea acel timp regăsit împreună cu tot ce l-a compus și cu tot ce l-a făcut să fie viu în anumite momente. Sunt clipe care pot reface perioade mari de timp dacă sunt bine ținute în sertarele cu amintiri și din care se pot desprinde toate celelalte caracteristici, toate întâmplările și personajele care au compus tabloul care acum este refăcut.
Roxana Dascălu reușește să recompună o întreagă perioadă a istoriei recente, dar și a istoriei care ne-a (cu)prins pe toți și ne-a ținut în vremurile ei cu o ușurință necăutată, cu un har jurnalistic al redării acelor fapte care pot așeza istoriile în cuvinte, cu plăcerea relatării exact ca o transmisiune în direct a unor fapte ce abia așteptau să fie reînviate și aduse aici din trecut. Toate amintirile personale de aici, toate transformate cu ușurință în mărturii, sunt colecții de flash– uri completate de toate amănuntele care pot să reconstituie și care întregesc imagini care pot, la rândul lor, să susțină cronica vie și să completeze volumul care le face astfel vizibile.
Nu sunt istoric, iar cele ce urmează sunt doar amintiri fragmentare, scăpate în memoria mea- felul în care am trăit și rememorez acele zile. Scriu pentru un copil necunoscut care sper că s-a născut…
Toate aceste cuvinte se așază unul lângă altul revărsându-se din memoria autoarei lor și formând încet, încet povești reale, cutremurătoare și tulburătoare despre momentele fierbinți ale istoriei care i s-a pus în cale. Oamenii, personajele care participă la evenimentele cuprinse în fiecare amintire/poveste sunt vii și rămân așa tot timpul, toți sunt parte dintr-un tablou vivant care se înfățișează și care, totodată, ne arată partea vizibilă a tuturor acestor povești.
Cronici din Est prinde în paginile ei amintiri și povești memorabile, întâmplări care ar fi putut să rămână ascunse, momentele lor de entuziasm, de bucurie, efuziuni, dar și de tristețe, precum și relatarea sobră și sinceră a neîmplinirilor, a neînțelegerilor și a cauzelor care le-au format și încurajat contextul, cadrul în care ele puteau să fie sau să nu fie duse la capăt. Sunt descrise și povestite curajul și efectele lui, lașitățile și efectele lor, faptele bune și mai puțin bune, iar fiecare, de la început până la finalul cărții se așază ca scenele într-un scenariu, într-unul ce urmează a fi transformat în imagini, în cadre și scene din care va rezulta un film coerent și provocator.
Încă aveam acel tremur interior, îmi aminteam cum plângeam neputincioasă, privind de sus, cu câteva zile înainte, o scenă pe care sperasem să nu o mai văd niciodată în țara mea…
Sinceritatea poveștilor impun un empatism care se transmite cititorului și care, la rândul lui împrumută foarte multe emoții dintre cele făcute vizibile, făcute să se vadă în text de către autoare și fac să se simtă aerul proaspăt al fiecărei amintiri și devin părtași la această bucurie a scrierii, a relatării, a împărtășirii. Cronici din Est este chiar un fel de manifest al revenirii, al acestei bucurii pe care o conține întoarcerea în timp, în acel timp trăit și pe care Roxana Dascălu l-a văzut, și l-a asumat și pe care acum poate să îl spună cu toată acea detașare a regăsirii entuziasmului pe care ți-l dă curajul acesta eliberator de a spune.
Ieșisem din frigul, frica și întunericul, la propriu, ale Estului, în care se prăbușeau una după alta dictaturile comuniste la finele lui ’89.Unele mai blânde, altele slute și abrutizante, ca cea din România. Cu Reuters, avusesem, aproape zece ani, libertatea de a scrie ce văd și de a spune lucrurilor pe nume, oricare ar fi fost acesta, păstrând regulile unui joc de înaltă clasă, profesional vorbind. Consemnam și „făceam”, într-o oarecare măsură istoria…
Suntem făcuți martori ai istoriei, ai unor mărturii, ale unor povești care conțin toate aceste povești, care, toate s-au alăturat și s-au așezat într-o viață care acum are posibilitatea să vorbească și despre cele cu care s-a întâlnit, cu care și-a intersectat pașii prin vremurile povestite. Sunt eliberate cuvintele cele mai bune și cele mai sincere pentru a rostui aceste așezări, aceste completări biografice care se descompun atât de firesc în fragmente de lumi regăsite, de lumi regăsite împreună cu tot timpul lor care a fost păstrat în fiecare firidă a memoriei pe care acestea au deschis-o ca să fie toate spuse aici.
Dincolo de concurență, există printre jurnaliștii care își iubesc și respectă meseria un cod de conduită, o camaraderie care se dezvoltă mai ales în condiții vitrege…
Cronici din Est este memoria scrisă pe care Roxana Dascălu o depune după toți anii în care le-a ajutat să se sedimenteze pentru a putea fi bine separate și văzute între, probabil, multele straturi de povești nespuse care îi populează memoria. Scoaterea lor la lumină împrospătează peisajul mărturiilor despre toate aceste evenimente și despre vremurile care le-au făcut posibile și vii, despre întâmplări și despre consecințele lor.
Roxana Dascălu ne propune o sumă de legături între ce a fost și ce rămâne după ce toate acestea se spun, după ce toate acestea se așază în cuvintele ei empatice, entuziaste, prinse în tristeți, dar nu în regrete, prinse în imagini care îndepărtează blur-ul și păstrează lumina corectă în care se pot vedea și înțelege. Toate acestea sunt de văzut și de găsit aici, în aromele timpului regăsit și așezate toate aici, în paginile acestea în care autoarea și-a lăsat la vedere o parte bună și frumoasă a vieții împreună cu aparenta vizibilitate a ei.
GABRIEL ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…