PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Cromatica visului

DICTATURA DORULUI, de Elena Ilash, Editura LIMES

   Întotdeauna cuvintele își găsesc corespondențe(le) în poezie și caută să își facă (și) alianțe cromatice acceptate de ea, să se așeze și să rămână cât mai mult în această cuprindere multicoloră și disponibilă iar astfel să le poată face să se spună (și) în acest limbaj, în acesta tăcut/liniștit dar expresiv al culorilor, al cromaticii atât de intens diversificate încăpute în corpul lor, în toate mișcările prin care se ating de acest univers vizibil sau spus, înțeles sau nu al visului care le prelungește astfel înțelesurile, interpretările posibile și imposibile.

   Elena Ilash a căutat, a intuit și a prins aceste posibilități ale poeziei de a se desfășura în cromatica visului pe care îl trăiește, a visului în care se regăsește de obicei și prin ale cărui teritorii stăpânite de dictatura dorului își poate face cunoscute cât mai multe dintre exprimările posibile și imposibile ale vieții.

Reveria îmi aduce cerul aproape privind

cu ochiul deschis-veghetor oglindă de ape-

expandate în solzi valurile mici sunt mari

nenumărate bucăți de sticlă cristal și orizont

înșirate pe țărmuri și-n ochi de argint

al apelor cu corpul-sidef

adamic strălucind din adânc

ascult vocea apei cum cheamă

în corpu-i din hău conturat în noi toți

să ne pierdem mintea între visele reci

   Dragostea împreună cu mișcările ei își face loc și ne sunt cunoscute și apropiate căutările și senzațiile încăpute în posibilitățile ei de a se exprima și de a-și face vizibile amplificările mereu desăvârșite de liniștea care întotdeauna anunță și îi susține pătrunderile în și prin teritoriile vieții, în fiecare dintre firidele care pot să primească și să păstreze aceste subțieri ale lumii pe care Elena Ilash le descrie și le pune în cuvintele poeziei ei, în trăsăturile delicate pe care le face să se distingă, să se spună, să se exprime.

Cum întâmplarea a aliniat

liniile de destin în desenul de aștri

încercarea ne-a adus în aceeași balanță

cântărind greutatea sentimentului unic-

cât ochii mei au căutat cerul

așteptându-te

cât de albă e pielea mea învăluindu-te

 

Mătase desenată de râuri

aripile-s împletite

înroșite și înverșunate

în emoția cărnii-

   Visul se lasă colorat firesc și învăluit de cuvinte, de cuvintele în care îi sunt așezate și expuse fiecare gest și culoare îngăduite de această grațioasă și intensă asumare cuprinsă, extinsă în teritoriul închipuit, desenat și colorat așa cum poezia impune și cum mai departe cuvintele ei se lasă înfășurate de Elena Ilash în cromatica visului personalizat astfel de ea, trăit sau închipuit, cromatică alcătuită de cât se poate de mult din ce (se) lasă scris despre ea, despre atingerile și mișcările ei cu ce se întâlnește prin aceste teritorii nelimitate și continuu amplificată în cuvinte, trimise frecvent și în adâncimile apelor lor.

Am respirat și mirosit negrul l-am desfăcut spre el

între astâmpăr și neașteptare

jarul nu o cuprindea focul nu îi mușca din contur

forma dragostei o însoțea

în strânsoarea ei strălucind nopții-

era umbra-mi

umbra nopții anului dintâi al trezirii

   Îmbrățișăm (i)materialul cuprins de Elena Ilash în poemele din DICTATURA DORULUI, în inducerile (ne)cuprinse de ajuns în cuvinte și mai departe mutate firesc, cu grație în cromatica visului ce reușește să (de)scrie cât de cât firesc tot acest univers adulmecat și înțeles de autoarea lui, de fiecare dintre mișcările ei prin aceste culori desfășurate de visul visat pentru a i le pune la îndemână ca să poată fi așezate în cuvintele și poemele care îi întregesc astfel corpul care trăiește, corp care de acum care se lasă (și) văzut.

pe câmpul înverzit al gândului cu dor încolțit ici-colo

mă trezesc înghițind sfere mici

cristale îmi alunecă pe gâtul întins-întins-

 

sub haina lunii și sub norii acoperindu-mi ochii lucind

ce cântă ascuțit sub ploile calde

sub ceața de mai sub negre vârtejuri deșirând întuneric

   Ațele moi ale (i)realității sunt prinse și țesute de Elena Ilash în cromatica visului pe care îl așază în această țesătură, țesătură în care ne (cu)prinde și din care suntem învățați să privim fiecare dintre aceste noduri ale lumii, lume alcătuită de ea din cuvinte, din culori și din toate simțurile care o însoțesc și în care ea s-a încurcat, din care nu se mai lasă să iasă, din care ne (tot)spune că

emoția e pojghița unei stări de ne-locuire,

mai departe că fiecare dintre întrupările ei se poate face văzută în cromatica visului în care o vedem, unde o regăsim, în care ne recunoaștem și îi putem adăuga mișcările noastre aici, în paginile pe care DICTATURA DORULUI  (ni) le desface pentru a ne putea destăinui odată cu parcurgerea și asumarea lecturii lor, a recunoașterii gesturilor care ne însoțesc în această intensă lectură și călătorie.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…