PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Corpul ascuns

Între femei, de Adrian Sângeorzan, Editura Curtea Veche

Credem că știm multe sau de ajuns despre viață, despre noi și despre corpurile noastre, despre aceste corpuri care oferă adăpost și suport vieților, trăirilor, simțirilor și mai ales durerilor lor. Traversăm împreună cu toate acestea fiecare moment și fiecare mișcare sau trecere a noastră printre straturile puse la dispoziție de viețile în care ne ascundem sau ne facem vizibile desfășurările și urmele rămase ale lor. Mai departe rămân semnele, rămân cicatricile care identifică și desprind orice spunere despre toate acestea și despre fiecare dintre întâmplările trăite și simțite în care s-au așezat.

Adrian Sângeorzan ne invită în adâncimile vieții, ne ajută să ne apropiem, să cunoaștem, să vedem și să înțelegem ceea ce el ne poate arăta, descrie, spune și explica, tot ceea ce el și cuvintele lui ne pot înfățișa și apropia pentru a vedea și pentru a înțelege aceste adâncimi și interiorul lor ce nu se lasă ușor privit sau înțeles, ale unor părți ale corpului care aduc în lume viață, care propun acceptarea perenității care ne face cunoscut viul și componentele lui bune, dar și pe cele dureroase, sau tragice dinaintea completării fiecărui traseu al asigurării și al împlinirii lui. Fiecare apropiere de corp ține la îndemână o poveste care vine dintr-o poveste, și care merge mai departe în altă poveste și astfel putem să urmărim toate aceste traversări de pe un traseu bine marcat de autor, unul în care reperele parcurgerii se pot identifica ușor și mai departe putem merge destul de mult și destul de încurajați.

Primele nașteri pe care le-am văzut m-au afectat atât de profund, încât am avut revelația găsirii a ceea ce căutam. Poate și pentru că trăiam într-o lume întoarsă pe dos, în care acest miracol al venirii pe lume rămăsese unul dintre puținele lucruri care ne mai ancora de o realitate solidă și ancestrală…

Între femei ne arată cum în fiecare poveste și în fiecare dintre amintirile lui Adrian Sângeorzan încap câteva vieți, toate acele vieți care dau vieți și care ne spun atât de mult despre corp și foarte multe despre viața care îl încape și despre toate posibilitățile lor de a se completa și de a se impune alăturate, împreună și fără ca să se mai poată mișca separat. Corpul este mereu un laitmotiv al durerii, dar și unul al eliberării de după încercările ei, al acelei eliberări care încurajează și alimentează uitarea a tot ce i-a stricat și i-a încercat granițele liniștii și pe acelea delicate ale fragilității.

Să tai după trei cezariene făcute pe aceeași e ca și cum ai trece printr-un țesut cimentat de țesut fibros de aderențe. Am mers cu incizia în sus spre ombilic. Tai puțin câte puțin și nu știi unde ești decât atunci când dai de ceva cunoscut…

Învățăm și înțelegem cum fiecare medic poate și încearcă să afle mai mult despre corp, despre viețile lui, despre cele găzduite de el și despre toate aceste călătorii și mutări pe care corpul le suportă pentru a trece din el în viață un alt corp, iar de aici învățăm că putem să acceptăm să ne cunoaștem și noi pe al nostru mai mult datorită acestui sprijin pe care medicul îl aduce cu ajutorul și în timpul consultațiilor, tratamentelor, operațiilor și tuturor procedurilor de menținere a funcțiilor și ai parametrilor, și mai departe de posibilitățile lor de a se recupera cât de mult se poate un pacient. Meseria de medic presupune contacte multiple cu viața, dar și cu moartea, iar prozatorul le mixează și le adaugă cuvintele necesare pentru a reuși apropierea și toate alcătuirile impuse de ea.

Mi-am adus însă aminte de cei care provocau avorturi ilegale în România. Oameni fără fețe, fără identitate, mulți ne având nicio calificare medicală. Din când în când apărea câte unul lacom de bani care provoca fără milă avorturi periculoase în serie, iar victimele, femei naive și disperate, sfârșeau la spitalul nostru în stări grave sau direct la morgă…

Suntem transformați de Adrian Sângeorzan în martori ai căutării neobosite a metodelor și ale tratamentelor prin care viața poate fi continuată și fiecare moment al ei prelungit, amplificat și adăugat celor ce deja o înconjoară și îi dau aceste posibilități de a merge mai departe. Profesiunea de medic presupune permanența unei discipline, a unor mirări care nu se opresc odată cu părăsirea gărzilor, a spitalului sau a cabinetului și toate acestea se lasă integrate și desfășurate continuu. Viața nu obosește să uimească, să conducă, să dirijeze și să acapareze fiecare apropiere de necesarele ei ancorări în corpurile noastre.

Trebuia, în cazul acela, să intru cu o mână în uter, să extrag mâinile duse deasupra capului, apoi să găsesc gura copilului, să intru în ea cu două degete și, apăsând tare la baza limbii copilului, pe mandibula acestuia, să încerc să flexez capul dat pe spate și cumva să-l extrag. Manevră grea și periculoasă pe un cap atât de mare și deflectat. Plus că trebuie să-ți reușească foarte repede, altfel copilul se sufocă repede în mâinile tale. Un coșmar pentru orice obstretician…

Adrian Sângeorzan se folosește de cuvinte aspre pentru a spune, pentru a povesti despre nenumăratele înfățișări și manifestări ale vieții, despre momentele ei cu care el a reușit să intre în dialog, să comunice și pe care mai departe să le împărtășească. Spune și povestește despre viața lui, despre căutările în care ea l-a așezat și unde l-a purtat, despre fiecare dintre desișurile sau luminișurile lor. Găsim și recunoaștem în aceste cuvinte tot felul de căderi, dar și nenumărate opriri ale lor, destule momente în care viața chiar și-a depășit limitele ce păreau a-i fi fost atașate reușind astfel să își ducă mai departe și să își facă vizibile și cunoscute puterile. Totul este spus aici, în aceste cuvinte care cuprind în ele, în corpul lor toate aceste aspecte și multele lor încercări de a-și depăși granițele, oricare fel de impunere. Proza se naște, își face vizibilă poezia și împreună cresc firesc în povești, în povestiri și în amintiri despre viață, despre fiecare încăpere pe care a disponibilizat-o și despre toate colțurile și rotunjimile din începuturile și din sfârșiturile intrate și încăpute în structurile ei.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…