PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Confruntarea

Monica Lovinescu. O viață, o voce, un destin. Album Centenar, de Cristina Cioabă, Editura Humanitas

   Istoria ne oferă uneori posibilitatea de a ne apropia, de a ne cunoaște, de a ne confrunta cu personalități ale ei care rămân pentru totdeauna vii în paginile, în poveștile și mai departe în memoria colectivă a unei națiuni, a unei limbi, a unui popor sau în aceea personală a fiecăruia dintre cei care s-au pus în apropierea acestor lecturi, ale acestor gesturi greu de confundat pe care cineva le-a făcut, gesturi care mai departe s-au mutat și au rămas în fiecare poveste încăpută și în fiecare legendă crescută, amplificată odată cu ea. Doamna Monica Lovinescu este o asemenea personalitate, personalitate care s-a mutat și a rămas definitiv în acea viață care a reușit să depășească și să extindă continuu limitele istoriilor și ale vremurilor în care s-a așezat, în al căror timp și-a făcut vizibilă și și-a desfășurat atitudinea, gesturile, prezența. Doamna Monica Lovinescu s-a lăsat (con)dusă și a rămas într-un prezent continuu, niciodată într-unul trecut sau disponibil să fie uitat.

   Toate aceste mari, știute sau nu confruntări pe care doamna Monica Lovinescu le-a avut cu prezentul în care a trăit și în care locuiește în continuare le (re)găsim în albumul centenar Monica Lovinescu. O viață, o voce, un destin, album alcătuit și oferit să fie citit/privit ca o mărturisire, ca o mărturie permanentă de Cristina Cioabă, album în care ne întâlnim cu toate stările și sentimentele care pot să încapă într-un discurs îndrăgostit, în oricare dintre secvențele și  frazele lui văzute, citite, înțelese, adăugate mai departe fiecăruia dintre noi. Cuvintele și imaginile expuse în paginile acestui album centenar adună și adaugă continuu cât mai multe dintre poveștile necesare facerii și menținerii imaginii sincere și complexe ale personajului său, ale persoanei care rămâne cu greu în oricare fel căutat de tipare, de limite, de situații și stări statice lipsite de mișcările necesare neliniștii de a (ne) spune, de a (ne) transmite mereu și mereu mesajele necesare pentru a (cu)prinde toate aceste apropieri și încurajări ale lor.

Înglodată în pseudonime și clandestinități prin care încercam s-o feresc pe mama de efectul de șoc al unei atitudini direct opoziționale, mă țineam mai la o parte. Cu lipsa de rezultat cunoscută… – Monica Lovinescu

   Citind, privind, ascultând cuvintele acestui album înțelegem rostul pe care fiecare dintre aceste fragmente ale alcătuirii îl construiesc, îl fac cunoscut și îl impun memoriei noastre, înțelegem totodată că ne așezăm odată cu ele în paginile acestui prezent care care ne face cunoștință cu doamna Monica Lovinescu, cu acea viață, voce și destin care nu mai pot fi uitate, ascunse în vreun pliu al memoriei, care nu mai pot fi îndepărtate sau înlocuite din această continuă și neobosită confruntare cu oricare dintre vremurile încăpute în istoria și poveștile lor cu toate întâmplările, adăugările și trăirile lor.

Nu mai poți prin articole ocazionale să schimbi ceva din predispunerea la amnezie ce pare a fi devenit o a doua natură la români. Glosez pe tema necesității memoriei, conjug la toate timpurile ținerea de minte, îmi înălbesc și năclăiesc textele cu acest tip de obsesie recurentă, ca și cum punctele de exclamare ar putea suferi o astfel de repetitivitate. Voi sfârși prin a nu mai fi în stare să mă conving nici pe mine… – Monica Lovinescu

   Suntem invitați să vedem și să urmărim cum are loc toată această devenire a doamnei Monica Lovinescu, putem să trăim împreună itinerariul acestui destin ilustrat, citat și  povestit de Cristina Cioabă și putem mai departe să rămânem ca să păstrăm pentru mult timp fragmente din întregul lui pentru a putea duce la capăt fiecare dintre stările și impresiile care ne împresoară, care rămân cu noi și ne încearcă de-a lungul acestei călătorii. Suntem și rămânem martori de-a lungul și până la capătul acestei/acestor confruntări, confruntări în care ne așezăm și în care începe să devină mai important să rămânem, să ne asumăm deprinderile necesare trăirii, completării și consumării lor.

Doar „ideea” centrală e de reținut: nu poți pleca dintr-un loc al primejdiei extreme lăsând pe alții să moară în locul tău. De aceea mi se pare mai departe că titlul Acum se moare era semnificativ: atunci au murit preocupările mele dinainte, s-a deplasat centrul lor, am început o nouă existență, al cărei orizont n-a mai încetat să fie țara cu cei rămași în ea. În felul acesta am „plătit”(firește, nedându-mi seama) supraviețuirea mea de pe podul de la Ennsdorf, unde rușii n-au tras în mine ca în schița cu finalul schimbat… – Monica Lovinescu

   Citind, privind, parcurgând albumul memorial compus de Cristina Cioabă suntem prinși cu fiecare pas în procesul continuu de învățare și de așezare în această permanentă confruntare a poveștilor vieții cu acelea necăutate dar de neevitat ale istoriei, ale faptelor care vrând, nevrând au loc și te ating (și) pe tine, pe cel care aparent trăiește lângă și în acea indifernță implicată totuși, în acele margini pe care istoria și vremurile ei le cuprinde în mișcările lor iar vâltoarea tuturor acestor momente ne țin după aceea pentru totdeauna în aceste rotiri, în aceste mișcări grele, obositoare și aducătoare de stări de revoltă, de aceste stări în care intrat este greu să mai fie evitate consecințele, întâmplările care vor strica definitiv triectoriile și rosturile vieții, ale vieților prinse în ele. Doamna Monica Lovinescu ne spune pe fiecare filă a acestui album despre toate acestea, despre cum a reușit să le poarte, să le facă față și mai departe să (ni le) împărtășească. Suntem astfel prinși într-o desfășurare a unei vieți pe care nu mai avem cum să o uităm niciodată.

Monica Lovinescu a fost neîndoielnic cea mai zeloasă slujitoare din templul memoriei noastre recente. Acest album dedicat centenarului ei (1923-2023) este o intrare într-un templu-labirint pe care oricine îl poate străbate fără a se rătăci. Viața Monicăi Lovinescu nu este o simplă biografie, ci un destin exemplar… – Cristina Cioabă

   Emoții, bucurii, dureri se amestecă și rămân în alcătuirea cititorului, a celui care se apropie în timpul și după încetarea lecturii, a urmăririi pașilor prin lume, prin viață făcuți de doamna Monica Lovinescu, prin fiecare din vârstele, vremurile, istoriile și poveștile lor trăite, asumate, impunând și lăsând mărturie cu și despre tot ce a făcut parte din existența sa, cu viața, cu vocea, cu tot ce a încăput în acest teritoriu desfășurat acum, aici în acest album pentru noi, pentru înțelegerile și apropierile noastre. Întreagă această confruntare niciodată risipită, întotdeauna păstrată și lăsată nouă în întregime pentru a contura, pentru a păstra corect și coerent acest destin în ale cărui niciodată limitate spații s-a așezat și va rămâne doamna Monica Lovinescu împreună cu fiecare cuvânt din cuvintele ei care a fost spus, care a fost scris, care a fost auzit.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…