PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Colecționara

Mai tânără cu o insomnie, de Constanța Popescu, Editura Bibliotheca

 

Poezia poate fi înțeleasă ca un fel de colecție și este cu siguranță o propunere a celui și a celei care o scrie de a-i vedea și de a încerca să te apropii de ceea ce a putut aduna într-o colecție personală, dar personalizată, de-a lungul și în timpul trăirii și înțelegerii acelor stări care i-au impus aducerea tuturor acestora în cuvinte, în cuvintele care se potrivesc unul cu altul și care astfel reușesc înlăturarea neînțelegerii care ar putea să le denatureze, să le strice sau să le încurce sensurile. Toate aceste expuneri ale colecțiilor adunate sub mantia caldă a poeziei reușesc de foarte multe ori să mute în stările celui care le vede ceea ce ar fi trebuit să rămînă în registrul deja interiorizat. Aceste mutări împlinesc de cele mai multe ori aceste feluri de misiuni pe care poezia și le ia asupră-și, pe care reușește să le conducă spre o finalizare care îi scoate la iveală coerențele și toate registrele în care ele se expun.

Constanța Popescu este o poetă care ține în firea ei această stare de permanentă colecționară, de permanentă adunătoare de stări pe care le așază destul de firesc în poezie și pe care le face vizibile tot cu ușurință, una care poate ușor deruta, care poate induce părerea că autoarea depășește ușor granițele spunerii și că exprimarea tuturor celor simțite și observate de ea ar fi ceva la îndemână, facil. În poezia ei, Constanța Popescu reușește să lase să se vadă acel fel de vibrație care, prin reverberațiile ei, prin ecourile care ne țin intens în registrul repetării, impun un fel de trăire intensă, prelungită, continuă și greu de așezat în registrul întreruperii, a tot ceea ce ea reușește să facă să se spună și să se vadă în poezia ei.

… Ce să mai povestesc despre dor și neputințe,

    tăcerea din singurătate,

    sunt de mult niște litere îngălbenite,

    din care fug toți poeții…

Mai tânără cu o insomnie este volumul prin care autoarea lui ne pune în față cu o întreagă colecție de mirări și de conturări care impun corect o imagine întreagă, integrală a autoarei lor. Aproape fiecare poem este un nou pas făcut înainte, împreună cu micile fandări necesare pentru ca momentul ocolirii să disloce liniaritatea, facilitatea căilor ce rămân de dus mai departe și de urmat. Multitudinea de pași făcuți aici conduc spre acel moment al cunoașterilor care își caută un cadru în care să fie așezat, unul care propune o contemplare asiduă, neobosită, o mantrizare care ar ușura și ar facilita înțelegerile necesare. Corpul cărții susține toate aceste clasicizate mișcări ale căutării și își ajută textele să supraviețuiască tuturor acestor eforturi de a se așeza în formele care le fac cunoscută așezarea.

… Mâna mea lăcrimează

    când ochiul se ferește să recunoască

    frica dintre pereții albi strălucitori.

    Va suporta ea

    alunecarea pasului tău,

    pe gheața îndepărtărilor captive

    în nevoi și orgolii mărunte…

Poezia din Mai tânără cu o insomnie construiește podurile necesare traversărilor esențiale, ale celor esențializate în poeziile așezate între aceste coperte. Fiecare trecere este una importantă, este una dintre acele ficționalizări care reușesc impunerea unei cunoașteri ce definitivează rosturile unor urcări, sau ale unor coborâri, stări care definesc și reușesc să facă cunoscute necesitatea fiecărei căderi ce impune trăirea unei dureri, a unei dureri care trebuie trăită și spusă până la capăt.

 Am colecția de ploi

      impregnate în mine…

Constanța Popescu este poeta care îndrăznește să se mute în pielea acelei colecționare care își impune această misiune care consumă, această construcție de etape care conduc spre încărcarea privirilor cu fiecare element al colecției pe care ea ne-o propune și, totodată, cu impunerea mai mult sau mai puțin conștientă a alunecării noastre între componentele ei, între acelea care ne spun și care ne ajută să înțelegem și să ne asumăm ceea ce ni se transmite. Este aici, în această colecție, ascunsă o cale spre înțelegere care provoacă și care impune toate acele norme ale privirii care te împing involuntar în starea căutării intermitente.

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…