PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Călăuza

SERAFIM, de Nicole Sere, Editura NEUMA

Fiecare călătorie, orice fel de căutare prin încăperile lumii și ale vieții își adaugă, își apropie și își pune la îndemână necesarul însoțitor, acea călăuză care poate și știe să își apropie căutătorul/căutătoarea de acele teritorii și stări în care își recunoaște, în care își poate simți și în care își poate adăuga cuvintele cu care să spună despre momentele, despre senzațiile care i s-au întâmplat, acelea care în continuare au loc în timpul acestor călătorii, al căutărilor și adăugărilor lor. Poezia așteaptă de fiecare dată ca aceste sentimente împreună cu cât mai multe trăiri ale lor să se așeze corect în fiecare dintre cuvintele care o simt și o spun.

 

Nicole Sere și-a intuit, și-a găsit și și-a apropiat firesc călăuza alături de care să își spună călătoria poetică, călătoria prin ale cărei spații și teritorii și-a identificat și recunoscut siluetele rătăcite uneori, blurate deseori dar disponibile mai departe să se spună și astfel să se reașeze în corpul din care s-au desprins și împreună cu care au luat tot acest traseu până aici, până acum rătăcit.

locuiesc într-o hologramă

și sunt femeia violet ranversată,

firește, de la nebunaticii poli magnetici

care sătui de o moarte indecisă

plâng și au inversat sudul

cu nordul de piatră…

Fiecare vers este un reflex al intuiției de care Nicole Sere se folosește pentru a evita rătăcirea, pentru a alege variante și trasee cât mai corect și cât mai clare, trasee prin ale căror itinerarii să își conducă călătoriile împreună cu momentele și senzațiile lor marcatoare, cu momentele care pot să rămână mai departe ca borne care îi marchează urmele trecerii și ale traversării întâmplate odată cu (de)scrierea și cu spunerea lor. Mai departe rămâne ca noi să le citim și să le interpretăm odată cu lectura, cu acest ghid empatic și intens care încurajează și amplifică înțelegerea și apropierile ei.

pasărea cu ciocul de plumb

se joacă mereu cu muzica

și liniștea nopților mele

și măsoară distanța corectă

dintre greșeli și penitență

 

pasărea are degete boeme

și aduce lumina

din iarba crudă, albastră a copilăriei,

peste niște sentimente de dragoste

pierdute prin înnoptatele nostalgii

 

târziu înțeleg că de fapt

eu sunt pasărea cu ciocul de plumb

pe care o caut, o caut

în neliniștea mea…

Toate melancoliile, toate stările și neliniștile (ne)cunoscute ale lumii văzute sau nu se caută și se (re)găsesc în SERAFIM, în poemele ascunse în discretele deschideri propuse întotdeauna de această călăuză care este poezia, de această stare (ne)definită a disponibilizării persoanei călăuzite spre și în lume, în fiecare dintre articulațiile ei dezvrăjite și expuse aici. Nicole Sere se lasă (se)dusă și pornește în această niciodată definită sau limitată călătorie împreună cu fiecare sentiment sau senzație care se propun ca însoțitoare, care se lasă prinse în mișcările și creșterile amplificării stărilor care le vor (de)scrie și spune mai departe.

niciodată nu am știut cum se nasc îngerii,

se nasc prunci sau direct înțelepții edenului,

cum vin în lume

plângând sau bucurându-se?

Momentele lecturii își încarcă cititorul cu aceleași întrebări cu care fiecare poem din volumul SERAFIM l-a obișnuit, întrebări cu care mai departe își completează lectura și impresiile ei pe care le parcurge încercând să le treacă în propriul corp și în propriile gânduri ce i se adaugă și rămân atașate de călătoria lui în continuare înțelegând și simțind că toate

cuvintele sunt cuprinse

de emoția realității cotidiene,

acoperită de mătasea păianjenului-lup

și scăldată de apele noroioase…

iar în continuarea poveștii acestei călătorii conduse firesc de necesara și mereu salvatoarea călăuză însoțitoare și descâlcitoare a lumii ce se deschide cu fiecare pas făcut mai departe se lasă sedus și cuplat de fiecare atingere care se întâmplă parcurgând și căutând ducerea la capăt a acestei călătorii propuse și scrise de Nicole Sere în SERAFIM, în paginile acestui teritoriu pe care ea la intuit, l-a descoperit, mai departe l-a desfăcut și l-a așezat (ne)firesc în cuvinte, în acele cuvinte prin care se spune și cu ajutorul cărora își definește și încearcă să își ducă la (un) capăt călătoria parcurgând și înțelegând căile ei.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…