PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Apropierea

Urme pe două secole, Robert Șerban în dialog cu Ion Șerban Drincea, Editura JUNIMEA

   Dialogul se impune și rămâne de obicei ca o apropiere în care își fac loc atingeri și impresii, emoții neînsoțite de mișcări de retragere sau de ascundere din fața cuvintelor, a cuvintelor care mai departe (de)scriu toată această întâlnire și nenumăratele ei urmări datorate acestor fapte ale spunerii, ale transmiterii, ale mutării atenției spre celălalt și în cât mai multe dintre interioarele lui de acum deschise și făcute vizibile, și cunoscute de aici mai departe. Dialogul început își alimentează continuu posibilitățile de extindere și de ieșire din cadrele fixe care i-ar putea restrânge dispozițiile spre amplificări din care să rezulte acele povești care îmbogățesc și rostogolesc înspre lume întâmplările lor.

   Robert Șerban și Ion Șerban Drincea ne propun acest fel de întâlnire, de întâlnire care forțează și depășește limitele interviului jurnalistic, care mai departe se amestecă într-un dialog sobru, empatic și necesar prin care se fac cunoscuți unul celuilalt dincolo de teritoriile pe care le străbătuseră și și le adăugaseră până acum și ne fac martori ai acestei noi călătorii în care au pornit din nou împreună, unul lângă celălalt întregindu-se și completându-se cu cât (le) mai lipsea din ceea și cele care îi țineau în fiecare dintre apropierile propuse și impuse de viață și de întâmplările ei.

E dificil să vorbești chiar tu despre viața ta. Ești tentat ca unele lucruri să nu le spui, crezându-le neinteresante sau considerându-le intime, de care nu trebuie să știe toată lumea. Viața fiecăruia dintre noi, într-un fel sau altul, cumulează file nescrise ale unor cărți care au doar coperte… – Ion Șerban Drincea

   Robert Șerban își provoacă tatăl să spună despre mai departe decât a  știut și văzut el sau cei care i-au fost apropiați și îl cunosc, iar fiecare dintre aceste accesări ale biografiei tatălui, a lui Ion Șerban Drincea, se transformă firesc în acel gen de povești care altfel nu ar (mai) fi fost spuse, scrise și cunoscute. Biografia și bibliografia se amestecă normal prin(tre) întâmplările bune sau nu, firești sau nefirești ale vieții făcându-ne martori ai fiecărui pas pe care autorii l-au făcut separat și împreună prin aceste teritorii și spații ale lor care se dezvăluie mai departe odată cu fiecare cuvânt adăugat creșterii care ale loc cu fiecare pas făcut mai departe.

Ce ai câștigat citind și scriind literatură?… – Robert Șerban

   Ion Șerban Drincea se privește în răspunsurile pe care (i) le oferă lui Robert Șerban, se lasă oglindit și privit la rândul lui mai atent de întrebător și de cei care îl citesc și urmăresc astfel lumea parcursă de el și mai departe pe aceea spusă/scrisă în această carte, în poveștile adunate aici și dezintimizate special ca să se poată (re)găsi la rândul lui sau înțelege în împrejmuirea oferită de toate aceste necesare cuvinte despre momentele înțelese sau nu ale vieții. Ion Șerban Drincea și Robert Șerban ne implică în acest dialog al lor și ne invită să descifrăm cât se poate de mult din aceste Urme pe două secole, urme pe care unul dintre ei le-a început iar celălalt le preia și face tot ce poate pentru a le continua și pentru a le face înțelese firesc, la rândul lui, cât mai mult și cât mai intens se poate.

După ceremonialul înmormântării, fiecare a plecat cu gândurile lui, lăsând în urmă o grămadă de pământ, încărcată cu flori. Singurul care a rămas lângă mormânt a fost Geo Bogza. Fascinat de prezența lui, nu l-am slăbit din priviri. A stat meditând minute în șir. Brusc, a ridicat capul spre cer, apoi s-a aplecat, a luat un bulgăre de pământ de jos, l-a aruncat pe mormânt și a plecat. Mergea cu pași rari și apăsați, cu capul aplecat, adus de spate, ca un semn de întrebare…

   Urmele lui Ion Șerban Drincea sunt de acum (și) mai vizibile odată cu aceste povești (re)date lui Robert Șerban care în continuare face în așa fel ca ele să ne conducă firesc spre zonele vieții și continuărilor ei în deslușirile și adăugările ambelor vieți expuse aici, în Urme pe două secole, prin paginile deschise special pentru expunere, pentru lectură și pentru înțelegere. Istoria este adusă la zi iar viața împreună cu poveștile și cu vremurile în care au încăput și s-au desfășurat este de aici și până la următoarele cuvinte care vor continua aceste povești în stările ei propice, adică vie și încărcată de fiecare dintre aromele necesare degustării și trăirii împreună a momentelor ei. Robert Șerban și Ion Șerban Drincea au ales acest mod(el) de însoțire, acela al dialogului, al spunerii și trecerii împreună prin fiecare stare și poveste care le-a încăput și le-a păstrat pentru ca să poată fi cunoscute, așezate și să rămână așa și aici.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…