PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Anotimpuri

ultimul an cu Ceaușescu, de Daniela Rațiu, Editura LITERA

   Anotimpurile sunt întotdeauna ramele perfecte în care memoria își poate așeza și păstra înfățișările, imaginile faptelor care au avut loc și s-au desfășurat în acele peisaje și posibilitățile ca toate să poată fi înfășurate în cuvinte spuse și scrise, conturând astfel corpul niciodată pierdut al poveștii care o poate renaște și o poate păstra împreună cu toate mișcările care se pot materializa și amplifica continuu în spațiul infinit oferit de cuvintele care eliberează povestea asigurându-i toate cele necesare călătoriei care urmează.

   Printre toate aceste imagini se lasă văzute zilele care le-au făcut cunoscute, care le-au asigurat ieșirea firească și așezarea tot firească în necesara cronologie a (re)cunoașterii lor, a înțelegerii în urma parcurgerii întregului care crește acum și aici, care se face din ce în ce mai cunoscut și care devine de acum din ce în ce mai apropiat de căutător, de privitor, de cititor, de cel care trebuie să parcurgă și să înțeleagă toată această diversitate de stări (cu)prinsă în aceste imagini păstrate de anotimpuri și propuse mai departe lecturii.

Zilele acestea totul se învălmășește. Uneori simt că nu mai știu unde este realitatea și dacă în realitate pot încăpea atâtea întâmplări și fapte deodată…

   Așa suntem introduși de Daniela Rațiu în atmosfera romanului său, atmosferă în care fiecare gest al societății se amesteca cu prezența diabolică, înfricoșătoare și constrângătoare a acelui nume, în povestea care își înfășoară și își umple cititorul cu toate aceste induse intensități ale vieții, ale vieților spuse aici, în ultimul an cu Ceaușescu, în ultimul an în care prezența acestui nume s-a confundat pur și simplu cu toate existențele știute, cunoscute sau intuite ale istoriei, ale societății care l-a creat.

Străzile nu sunt luminate. E beznă. Zăpada e sticloasă, o aud crăpând când pășim. Îmi imaginez că sub ea s-ar afla o mare caldă ca un pat uriaș pe care am putea cădea și dormi la căldură. Să fie cald și bine. Zăpada nu crapă, sub ea nu e o mare caldă, iar noi ne continuăm mersul spre coadă…

   Fiecare anotimp își impune trăirile și culorile lui și mai departe Daniela Rațiu le așază firesc în fiecare loc ce trebuie completat cu prezența lor, cu fiecare nouă înfățișare care se lasă în continuare văzută. Totul se amestecă și se transformă în stări tulburătoare, iar senzația acută de cunoscut, de trăit împreună cu intensitățile însoțitoare se amplifică cu parcurgerea, cu lectura fiecărui moment din zilele fiecărui anotimp care (re)compun și se lasă înțelese cu fiecare cuvânt care le spune.

Tăcem. Senzațiile, sentimentele, realul, sângele, posibilitatea morții, femeia-asistentă-clandestină, scobirea, geanta ei plină cu ustensilele morții, bucățile de tifon mustind de sânge. Cuvintele stau suspendate între noi. Ni s-a făcut frică…

   Impresiile se mută firesc din pliurile închise ale minții în lumina oferită de cuvinte, de posibilitățile lor de a face povestea pe care o cresc să se audă, să ducă cât mai mult în adâncimile celui care dorește să se alăture și să (re)trăiască faptele din toată această desfășurare și explicare a lor. Fiecare anotimp  cuprinde în filele lui toate senzațiile împreună cu durerile și cu suferințele care le completează și care le asigură cronologia necesară continuării și a continuității lumii care nu le înțelege dar le suportă.

Suntem în plin câmp. Aerul e fierbinte. Mi-am legat jerseul la mijloc, tricoul e deja ud la spate. Transpirația mi se prelinge pe gât, ustură. În depărtare, aerul se lichefiază. Linia orizontului se ondulează. Au trecut câteva ore bune de când scormonim după cartrofi și îi aruncăm în sac…

   Anotimp după anotimp istoria și vremurile ei se așază în cadre cinematografice, în imagini care rămân, care se conservă în densitatea aerului care le (sus)ține și își continuă desfășurarea împreună cu faptele vieții, ale vieților care se asigură și le impun mersul mai departe fără oprire, fără odihnă și fără să se uite ceva din ceea ce se vede și din ce se întâmplă. Memoria păstrează, iar fiecare anotimp le așază în vremile și în vremurile lor rămânând ca fiecare dintre noi să le citească și să le înțeleagă firesc.

Trecem agale prin dreptul tribunei oficiale. Dacă nu ne-ar fi frică, nu am striga toate lozincile astea în care nimeni nu crede…

   Romanul desfășurat în anotimpuri de Daniela Rațiu este o cronică detaliată a ultimului an cu Ceaușescu, unul în care sunt redate în detaliu toate stările neputinței, ale durerii, ale fricii, dar și acela în care se fac cunoscute senzațiile și exaltările inconfundabile ale libertății, ale înțelesurilor ei și mai departe ale celor care cu siguranță urmau și trebuiau să vină, și să se alăture firesc celor abia descoperite. Suntem duși pe un traseu pe care sunt așezate toate aceste repere ale vieții care își dorește, care vrea să se elibereze de toate senzațiile frigului și ale fricii pentru a se putea așeza și bucura de cele firești ale libertății, ale căldurii și ale emoțiilor aduse de ea. În fiecare zi a fiecărui anotimp care vrea să primească și să găzduiască viața.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…