Esker, de Ioana Greceanu, Editura Tracus Arte
Poemele care se lasă și rămân scrise aduc odată cu cuvintele lor nu doar imagini, povești sau stări care le însoțesc, ci și acele continue adăugări din care cresc, de unde se amplifică și se fac mai cunoscute odată cu fiecare pas al apropierii adicțiile, adicțiile cu toate inducerile și simțurile lor (pre)simțite sau nu, înțelese sau lăsate aici pentru fiecare ulterioară lectură/înțelegere/asumare a lor. Aceste adăugări continue sunt adăpostite în fiecare cuvânt care încape și rămâne în poezie, care se lasă văzut și citit în cuvintele ei.
Suntem logați de Ioana Greceanu aici, în Esker, la momentele acestui proces (ne)firesc de adăugare în straturile vizibile sau nu ale lumii, la aceste cuvinte încărcate de simțuri, de trăiri ale lor, de sentimente și de consumări care se lasă îngăduite și citite odată cu lectura, cu această continuă și mereu disponibilă alăturare a vieții de cuvinte și de lecturile ei.
… cineva ne salvează diapariția pentru că,
se spune, nu există diapariție absolută
circuitul cuvintelor în natură
permite
contuzia
raptul
rana
în formă continuă
sunt în uterul unui cuvânt al tuturor: moarte
știu deja jocul: aruncarea cu săgeți la țintă
mâna nu tremură, arcul se întinde
săgeata urmează exact direcția stabilită
ținta rămâne nemișcată
ținta sunt eu
Adicții ne sunt propuse, induse de cuvintele alese să spună de Ioana Greceanu aici, în noul esker care se completează, care crește și se desăvârșește odată cu scrierea și cu lecturile lui, procese ale facerii care se (supra)pun cu fiecare ton tulburător al mișcărilor lui, cu oricare dintre straturile fine ce se adaugă și îi întrețin creșterea și acest model de urcare spre cât se poate privi și încerca mai departe în peisajul dispus să îi țină, să îi conțină și să îi păstreze vizibilitatea cu toate informațiile ei.
… pentru că scriu ca să simt
pentru că mă fascinează cum mă denaturează cuvintele
în poezie
fără calamitatea de a fi înțeleasă
pentru că vreau să retez capul solemn al poemului
și să îl fac smerit și umil
fără frică de ziua de mâine, a clandestinității
pentru că nu știu cum mă va găsi moartea:
în picioare sau ghemuită
pentru că în curând nu va mai aminti de mine
decât un epitaf pe o cruce
acum tot ce se vede e un bandaj
Ioana Greceanu (își) îmbogățește peisajul poetic cu fiecare dintre (a)numitele adicții pe care le aduc mișcările ei pe suprafețele vizibile sau nu ale acestui teritoriu înălțat și oarecum dezgolit al lumii adăugându-le și lăsându-le ca (în)semn reliefului întâlnit, înțeles și (de)scris aici cu acest distins, însemnat esker pe care adâncimile îl ridică și îl fac vizibil aici, în paginile acestui desfășurător poetic al creșterii și al amplificărilor lui.
… îmi hrănesc dublul cu poezie: când zâmbește
țipă
te sperie poezia mea?
te sperie inima mea supraexpusă?
te speria limba mea ca o narcoză prelungită?
te sperie singurătatea mea
care ar scoate din minți și un pustnic?
cine a luptat cu frica nu devine
mai curajos: văd
două linii negre încrucișate pe o figură: a ta?
acum știu: nu mori înainte de a înnebuni
Esker este colecția de adicții pe care Ioana Greceanu și le-a adăugat odată cu trecerea ei prin spațiile și decorurile acestei lumi, prin încăperile unde pașii au purtat-o și în care și-a putut asculta și auzi cuvintele care o (des)compun în stările recunoscute de aceste intense și calme adicții adăugate și lăsate mai departe să se audă în rotirile ecourilor lor;… iubirea ascultă de voce ne spune, ne scrie Ioana Greceanu din(spre) ceea ce simte, vede și descrie propunându-ne aceste mesaje îmbogățite continuu cu aromele lor extinse și păstrate în cuvintele poeziei, în cuvintele care ne propun sunetul discret al rostogolirii lor spre noi, spre disponibilitățile noastre de a ne lăsa amestecați de învolburările și de mișcările lor.
Gabriel ENACHE este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…
Facebook
WhatsApp
TikTok
