PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Adăpostul

O cameră fără prize, de Savu Popa, Casa de Pariuri Literare

   Poezia este un loc în care poți să îți găsești cuvintele, unul în care să te lași găsit de ele și fiecare gest făcut în acest interior cald, în acest spațiu primitor și înțelegător cu toate stările care însoțesc adăpostitul, pe cel care tocmai s-a așezat în aceste alcătuiri ale acestui spațiu, ale acestei lumi care tocmai s-a deschis și s-a disponibilizat pentru a înlesni aceste primiri. Poezia este acea nișă în care poți intra și în care poți fi văzut și simțit atât cât ar trebui, atât cât acest adăpost poate lăsa să se vadă. Aici își (con)duce poezia poeții frecvent, în aceste necăutate locuri, spre aceste găsite repere, toate înlesnite de cuvintele care pot să spună depre fiecare dintre stările pe care le definesc, despre singurătăți, sentimente, despre ce a fost și poate despre ce mai poate să fie și să încapă în ele.

   

  Savu Popa a găsit interiorul în care se poate exprima, în acesta al poeziei, în adăpostul oferit și lăsat la îndemâna lui de fiecare dintre stările care se pot așeza și locui împreună cu el acest spațiu, acest interior în care se poate pulsa și din care se caută tot timpul ieșirea, posibilitățile de a arunca în afară ce se poate așeza la vederea celor care trec și obseră, care trec și aud, care trec și pot să vadă toate aceste moduri și seduceri aduse în lume de poet.

Scrisul,

O revărsare,

Atunci când din mine

Ca dintr-un subteran,

Cineva urcă la suprafață,

Împrăștie peste tot

Un sânge electrocutat

Din craniul de piatră…

   Senzațiile se revarsă și își fac vizibile corpurile, își lasă văzute și își fac cunoscute amprentele care le păstrează urmele și care le construiesc astfel desenul unic în care își pot regăsi formele și fiecare dintre contorsiunile lor, fiecare acest aspect al durerii care se lasă condusă în aceste trăiri și asumări ale lor. O cameră fără prize este chiar forma în care Savu Popa și-a pus, și-a turnat contorsiunile și viziunile pe care le-a putut așeza în cuvinte, pe care le-a putut aduna și alcătui așa, iar mai departe a reușit să le țină în această structură rezultată în urma acestor eforturi de a-și spune toate aceste gânduri și trăiri ale lor, fiecare zbatere care a încăput mai departe în cuvintele îngăduite de ele pentru a facilita construcția și așezarea acestui întreg în toate încăperile adăpostului identificat, găsit și mai departe locuit

Se face cald în jur,

Singurătatea are colțurile îndoite.

 

În mine,

Cineva sapă o fântână

Până târziu în noapte,

Până când și acest târziu

Se va surpa…

   Cu ajutorul cuvintelor, cu ajutorul poeziei se poate merge mai departe, se poate umbla din adăpost în alt adăpost și așa are mai departe loc împărtășirea, împrăștierea acestor repere și punerea lor la îndemâna celor care le caută alcătuirile și corpurile, care le pot vedea și înțelege și care le pot astfel muta în structurile lor, în posibilitățile de a deveni și pentru ei necesități, moduri de viață, feluri de a fi, de a trăi și de a-și asuma locurile și stările menținute de acest fel de adăpost, de posibilitățile lui de a păstra și de a-și ține viu locuitorul.

E timpul să mai dăm

timpului răgaz,

să ne ascultăm unul altuia

tâmplele,

să auzim la un moment dat

mișcarea ruginită a mării,

să ieșim odată

din această cameră…

   O cameră fără prize este adăpostul găsit de Savu Popa, este locul în care și-a putut așeza și odihni cuvintele pe care le-a învățat special să spună despre ceea ce el poate să facă și să trăiască, despre fiecare intensitate care zvâcnește sub pielea lui și despre fiecare dintre viziunile și trăirile care se pot așeza în imagini și în civinte, în reprezentările făcute astfel să fie vii și să trăiască. Toate sunt adunate în fiecare firidă găsită disponibilă de el și pot fi adăugate permanent fiecărei noi și amplificate trăiri pe care el le face cunoscute, și pe care le alătură firesc fiecărei priviri. Savu Popa și-a împins poezia în acest adăpost, în încăperile calde ale lui și le-a lăsat să își facă vizibile trăirile, sentimentele și toate senzațiile lor pe fiecare suprafață în care spațiul descoperit le-a lăsat să își întindă și să își așeze ramificațiile, iar mai departe creșterile lor construind astfel o hartă senzorială, una pe care își poate face văzute și cunoscute reperele între care își ridică toată această așezare între cuvinte, în adăpostul lor.

 

GABRIEL  ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…