kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Adâncimile vieții

Vax, de Gabriela Feceoru, Editura CHARMIDES

Adâncimile vieții se lasă privite și spuse cel mai coerent în cuvintele poeziei, fiindcă de acolo pleacă și se lasă auzit într-o repetare necesară ecoul care le amplifică, ecoul niciodată obosit sau ocolitor al tăcerii. Toate aceste cuvinte fac cum fac și rămân întipărite, așezate, definitiv memorate în firea care se apropie de sensurile lor expuse și explicate astfel. În continuare totul cu toate ale lui se schimbă pentru cine le-a scris, pentru cine le citește, pentru oricine încearcă apropierea și (le) înțelege.

capture

Gabriela Feceoru a ales să se spună și să se expună împreună cu cuvintele poeziei ei, odată cu tot ce a putut aduna și aduce în aceste cuvinte așezate mai departe în strigătul care îi tot transmite și îi amplifică acest fel de discurs, aceste dureri și fiecare spasm care le însoțește, fiecare nod care le strânge și face ca durerea să își mențină cât mai mult însoțirea în toate felurile ei îngăduite de viață și de împrejurimile ei.

pot să arunc venin și să mă las pe spate înapoi
în lacul meu de unde vin acolo unde mi-e confortabil
hai s-o facem legal dacă e hai să plătim cotizațiile la stat toată
viața în mod egal
păi hai să citim aceleași cărți și apoi să vedem cum suntem
tratați în societate

Ne scufundăm împreună cu autoarea în lumea moale dar nu discretă a durerii și a suferinței spusă și descrisă de ea, ne amestecăm cu stările ei și mergem mai departe împreună în fiecare așezare ordonată de cuvintele poeziei care o scoate la limanul de unde poate să vadă înapoi, de unde se poate duce cât mai departe de toate câte i-au transmis și impus asemenea stări și trăirile la propriu a fiecărei intensități din alcătuirile lor. Suntem aici și rămânem aici, mai departe are loc împărtășirea, acea împărtășire care nu acceptă, nu caută și nu cere compătimire ci disponibilitate pentru ascultarea, pentru citirea și înțelegerea ei.

nu mai pot opri
icnetele mele noaptea – un vertij
întreținut de pretenții față de alții înspre a

mă înțelege pe mine. m-am cules de pe
drum eram vraiște

am recompus cuvinte de care nu
mai știam mă atașam de vânt și vântul mă

spulbera și iar pierdeam sensurile și
noțiunile de bază ca și cum nu învățasem
nimic niciodată…

Lumea se naște, crește și urcă din nou în corpul autoarei, în simțurile ei care receptează noi și noi imbolduri și porniri ale unui nou fel de a fi, de a privi, de a se privi și de a se putea accepta și înțelege în de fiecare dată noile straie în care o îmbracă cuvintele, poezia crescută de și din ele oferindu-i protecția și puterile necesare oricărei noi provocări, oricărei noi traversări. Vax-ul care dădea strălucire suprafețelor întunecate și fade se îndepărtează și lasă vederii poezia, orbitoarele ei reflexii care țâșnesc și amplifică întotdeauna luminile necesare noilor pași, noilor drumuri care se fac astfel văzute de aici mai departe în continuarea poveștii care nu se lasă niciodată încheiată.

azi n-am avut timp să-mi coafez părul
trecătoarele sunt frumoase oricum
prietene dar tu nu plânge oricum
ceea ce scriu e ce caut
ceea ce scriu e ce apare
ceea ce scriu e ce mi se dă
ceea ce scriu e ce mi se ia…

Gabriela Feceoru scrie, spune odată ce scie și astfel îndepărtează ternul, urâțenia, răul și face în așa fel ca adâncimile vieții împreună cu nișele niciodată dominate de întuneric ale firii sale să se mute firesc în alcătuirile lumii mereu noi, în lumina care se așterne în cuvintele poeziei sale, în fiecare por al pielii noi care le absoarbe și le mută în puterile necesare mai departe oricărui început și fiecărei mișcări necesare acestei mereu proaspete și neobosite faceri, creșteri și alcătuiri.

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media