PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Adâncimi și întinderi

Bărbați singuri, de Ileana Popescu Bâldea, Editura Școala Ardeleană

   Fiecare pas al scrierii își (con)duce autorul în fiecare dintre straturile adâncimilor care îi primesc, care îi recunosc explorările și în continuare pe fiecare dintre suprafețele pe care se desfășoară excursia aceasta sofisticată a (des)facerii poveștilor care încap și se lasă văzute, citite, cunoscute și apropiate în textul care mai departe le (cu)prinde și le spune, le expune și le explică astfel încât toate aceste momente în care au loc atingerile lecturii să se poată descurca printre stările care le însoțește în continuarea călătoriei de aici începute.

   Ileana Popescu Bâldea ne înfășoară în aceste fragmente intensificate ale lecturii propunându-ne incursiuni și parcurgeri în cât mai multe dintre adâncimile firilor care (ni) se dezvăluie citindu-le și așezându-le astfel la îndemâna noastră în romanul Bărbați singuri, în această poveste ramificată, desfășurată și făcută vizibilă pe mai multe etaje ale vieții fiecărui personaj, ale fiecărui interior al lor dezvăluit în oglinzi care le multiplică și le diversifică în acele adâncimi frecventabile de privire și pe întinderi cât mai mari ale lumii care le cuprinde, care le așază pe suprafețele ei intensificându-le astfel încât oricare gând însoțit de cuvinte se transformă firesc în corp purtător și păstrător de poveste.

Trăim așa cum suntem. Avem acest drept. Nu trebuie să ne și iubim. Este o provocare să lucrezi alături de oameni diferiți. Într-o oglindă au loc multe chipuri necunoscute. Oglinda este viața, dragul meu! Superior este cel ce reușește să se adapteze într-un mediu. Înțelepciunea este inteligența supremă. Eu cred că menirea noastră pe acest pământ este să luptăm pentru a fi bine, a fi fericiți. Nu poți obține asta izolîndu-te…

   Suntem (a)duși de Ileana Popescu Bâldea în încăperi ale vieții și ale intensităților ei prin fiecare dintre posibilitățile, inducerile din senzorii și senzațiile pe care touch-urile lecturii le încurajează și le amplifică totodată. Suntem martori și participanți la fiecare pas făcut de autoare împreună cu personajele ei pe fiecare palier care ne conduce spre adâncimile în care se lasă duse de greutatea și de motivele care le încurajează toate aceste alunecări spre zonele mereu necunoscute dar mereu căutate pentru a fi adăugate celorlalte neliniști cuibărite și rămase în mintea ce umblă și ea pe aceste întinderi, suprafețe răscolite continuu de neobositele gesturi și căutări ale lor.

Nu înșirasem cuvinte niciodată, nici într-un jurnal barem, dar aveam senzația stranie că mă asemăn cu autorul acela care tot scrie, ajunge la jumătatea cărții fără să știe ce vrea să spună și încotro se îndreaptă. Îmi lipsea linia pe care trebuia să o urmez, îmi lipseau mobilul și entuziasmul. Aveam totul, așa credeam, dar mă consideram sărac. Golul din mine era atât de mare, mă transformasem într-un robot fidel programării sale, într-o mașinărie care tânjea, însă, să devină om…

   Citind Bărbați singuri realizăm că nu este un roman despre singurătate sau o poveste ce cuprinde o înșiruire de persoane care se tot caută prin straturile și încâlcelile ei, ci o permanentă incursiune în oricare dintre adâncimile vieții favorizate, încurajate și fragilizate de priviri, de lecturi ale firilor scrise, povestite și făcute astfel vizibile aici, în cuvintele care încurajează toate aceste prospecții și rătăciri care nu neapărat (ne) lămuresc dar care cu siguranță ne ghidează firesc în cât mai multe încăperi ale sufletului deschise și lăsate pentru a fi locuite aici, acum și de fiecare dată când va (mai) fi nevoie de căldura și de protecția lor.

Tristețea te face să te oprești din drum. Furia, să mergi mai departe. Așa cum nu poți să alegi pe cine visezi, nu te poți scuza pentru toate întâmplările…

   Avem aduse la îndemână, înaintea fiecărei priviri ale noastre aceste oglinzi împreună cu adâncimile lor disponibilizate de Ileana Popescu Bâldea pentru a (ne) privi și pentru a ne salva singurătățile de oboseala rătăcirilor care le descompun și le transformă în fragmente ce nu mai pot să se recompună în întregul din care s-au desprins, și avem în completarea lor deschise toate acele spații necesare pentru a le parcurge, pentru a le cunoaște și adăuga tot ce este necesar din aceste astfel cunoscute întinderi odată cu lectura lor, cu desfacerea necesară în acele cuvinte care sunt lăsate în Bărbați singuri să fie culese și așa să fie desăvârșită compunerea, mai departe îndepărtată fragmentarea care întreține și amplifică pierderea odată cu toate rătăcirile rămase, uitate în firile ei.

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…