PLAYBOOK – Gabriel ENACHE – Adâncimi ale imaginii

Identitatea melancolică la Søren Kirkegaard, de Flaviu Câmpean, Editura ȘCOALA ARDELEANĂ&Editura EIKON

   Imaginea se propune adâncimilor disponibilizate de privire pentru a-i scoate spre și în lume aspecte ale rădăcinilor ei, ale acelor ramificații vii puțin văzute dar care împrumută părților vizibile din ea tot acel tremur necesar și obligatoriu al mișcării, necesar acelor mișcări prin care întruchipările ei își fac loc, își impun și își fac cunoscute micile sau marile turbulențe prin care clatină și tulbură cu prezența ei prezentul de atunci al lumii iar mai departe trimiterile spre viitorul în care se duc și în care își păstrează amplificate fiecare dintre aceste stări mutate și rămase să fie citite în și prin toate aceste gesturi care o individualizează, care o păstrează mai departe în fiecare atenție a privirii necesară.

   Suntem întorși de Flaviu Câmpean spre fiecare dintre aceste reprezentări ale adâncimilor din corpul imaginii, din structura ei care se disponibilizează pentru a fi adăugată și înțeleasă de căutările privirii, de posibilele imersiuni ale ei în fiecare dintre etajele desfăcute pentru a putea participa și a se adăuga textului din Identitatea melancolică la Søren Kirkegaard, textului acestei cărți, text pe care citindu-l participăm la disponibilitățile identificate de el în stările melancoliei dispuse a se lăsa identificate, analizate și povestite în imagini și în texte extrase din firidele mai puțin explorate ale lumii.

Prin urmare, ne propunem în această lucrare să explorăm Cum-ul melancoliei…

   Participăm mai departe, împreună cu Flaviu Câmpean la fiecare dintre așezările propuse de semnele lăsate de aceste adâncimi ale imaginii în urma răsturnării lor în recipientele încăpătoare și fără formă fixă ale melancoliei, ale necunoscutului și ale neștiutului identificat mereu prin cotloanele întrebărilor autorului, ale noastre, ale oricărei necesare apropieri induse de pașii căutărilor noastre împreună de aici. Flaviu Câmpean desface un teritoriu pe care îl propune cartografierii la un loc cu trăirile, cu senzațiile și cu imaginile care se adaugă parcurgerii lui, care rămân mai departe ca relief, ca semne ale întrebării din oricare gest înțeles sau nu al căutării, al descoperirii, al mirării.

Însă mișcarea înspre interior are loc în vreme ce, cum am arătat deja, melancolia ca atmosferă se suprapune ușurătății – am putea face chiar o corespondență între corpul greu în absență și spiritul ușor în supraabundență, de unde se poate deduce confuzia și, în consecință, „isteria”(evident, în sens kirkegaardian) dintre puterea spirituală și dezafectarea – pe care o putem indica drept simbolică în real – a corpului.

   Imaginea își integrează figurile în cât mai multe dintre trăsăturile aduse la lumină din acele adâncimi (re)cunoscute și adoptate de momentele și derulările melancoliei în cinetica desfășurată și adăugată continuu transelor și traseelor impuse de căutările din și în pliurile ei. Toate se adună în urma acestor scufundări și se adaugă întregului căutat și găsit, reușind să fie astfel completat și amplificat în vederea contemplării care poate să spună despre un fel de întreg, despre felurile în care se lasă mai departe citit și văzut în lume, în reprezentările și înțelegerile ei ale acestor mereu noi și continue adăugări și creșteri.

Această raportare poate conferi absolvirea printr-o religie a interiorității, ca în Boala de moarte sau prin aprofundarea vinii în trecerea de la geniul imediat la geniul religios, ambele cerând o abordare a posibilității unei interiorități non-melancolice, însă și protecția față de autoaneantizare a autoacuzării, avatar al încorporării firești a păcatului, asupra căreia putem găsi unele indicii…

   Suntem aduși și expuși de Flaviu Câmpean (împreună cu Michel Foucault…) în dimensiunea extimității lacaniene, dimensiune încăpută și explicată de posibilitățile imaginii de a-și scoate și de a-și arăta cât mai mult(e) dintre alcătuirile adâncimilor proprii și astfel, prin scrierea lor, prin lectură, să fie validate și acceptate de privirea, de privirile și de lecturile care încearcă toate aceste stări ale apropierii, ale (re)cunoașterii și ale fiecărei atingeri încorporate în fiecare dintre aceste noi expresii adăugate, păstrate, rămase definitiv în firea care le-a recunoscut și și le-a atașat.

O atare mișcare prefigurează rătăcirea și exilul autoreferent (și narcisic) al melancolicului, subminând continuitatea dintre interioritate și exterioritate în virtutea căreia profunzimea melancolică se oglindea în ușurătatea „dulce” a unei juisări, ajungând în acest context la o juisare propriu-zisă (și deja pronunțat mortiferă) a durerii…

   Ne lăsăm seduși și păstrați în fiecare dintre adâncimile fiecărei imagini despre noi, despre lume, despre interpretările încăpute în și pe teritoriile ei pe care Flaviu Câmpean le divulgă interpretându-le și expunându-le în Identitatea melancolică la Søren Kirkegaard, în paginile acestei cărți a lui în care sunt toate așezate, enumerate, analizate și făcute accesibile cu un instrumentar sofisticat dar eficient în pașii pe care îi face, pe care ni-i face cunoscuți și cu ajutorul cărora se apropie și se identifică cu stările noastre, ale celor care acceptăm aceste metode de apropiere care (ne) vorbesc continuu despre înțelegere, cunoaștere și mai departe despre scrierea și explicarea lor. Flaviu Câmpean a deschis portițe, mai departe uși desăvârșindu-și accesul spre fiecare adâncime în care imaginea despre el și despre lume i l-a îngăduit pentru a se face văzut, înțeles, știut, cunoscut.

 

 

Gabriel ENACHE  este licențiat al Facultății de Litere, Universitatea București, are un master în antropologie, e jurnalist cultural, poet, prozator și eseist…