Xxx O însemnare… La 21 de ani Creangă face o însemnare pe filele unei cărți. Era probabil încă la Humulești: „Cercat-am condeiul de bun și s-au aflat bun de bucate de chiroști 1858 maiu 16.” Parcă se află aici presimțirea destinului nepereche de Țăran Mare, cum i-a zis Jean Boutière. Se zăresc in nuce toate ițele războiului său: gluma binevoitoare, spiritul gras, senzual, ironia, autoironia, ifosele de autor, „brandul” său – mâncarea, jocul, ambiguitatea extremă, „țărănia”. (R.P.)
Xxx Taximetristul rula fin un dvd cu o nuntă cu lăutari. Până și tariful a fost cu strigare. (B.C.)
Xxx Asta-i pusă „pe treaba”, frate… La Nuți, „spaima Constituții” mă refer: „Aș vrea să fiu candidata președintelui, de fapt aș vrea să fiu singura „candidată” a președintelui” grăit-a Nuți, după vreo trei ore de… „dă-i și luptă”, la Cotroceni, cu Băsescu în „dezbateri” pe tema cu pricina, desigur! Drept pentru care și Băsescu s-a hotărât… Cred că s-a lăsat greu la urmă, dar s-a lăsat: „O s-o susțin pe Elena Udrea, mai ales că rezistă și fizic și face față bine și la atacuri”, a declarat întâiul susținător al țării, al Nuțicăi… Să sperăm că și singurul.. (C.V.)
Xxx DEFINIȚIE (mai veche, dar…) : „Corectitudinea politică este o doctrină cultivată de o minoritate delirantă, ilogică și este promovată de mass-media oficială, care susține că este posibil să apuci o bucată de căcat de partea curată”. (R.P.)
Xxx Institutul italian de statistică, ISTAT, a publicat raportul anual despre străinii cu rezidență legală în Italia. Românii sunt cei mai numeroși – aproape 800 000, din care 140 000 de minori. Avem 600 000 de femei, românce, care lucrează ca îngrijitoare. Să ne întrebăm de ce acești români nu își realizează visele în țara lor? Vă spun eu: pentru că indivizii care ne-au guvernat în ultimii 25 de ani, de la Iliescu la Băsescu, au vândut țara la bucată, pentru ca ei să își satisfacă orgoliile de a ocupa funcții și lăcomia materială. Până când nu se va face un proces al celor care au distrus economia nu putem construi nimic. Nu putem reforma societatea noastră atâta timp cât cei care au privatizat viitorul tării sunt în libertate. (Șt.P.)
Xxx FĂNUȘ NEAGU despre ION CREANGĂ: Bădiţă Ion Creangă, ce sălbatică foame de a trăi ai zidit în noi! Dă-ne-o nouă în toate clipele. Şi nu ne sătura niciodată. Lasă-ne să flămânzim mereu de cer albastru. De munţi. De muieri. De oameni. De dor. De nelegiuirea iubirii. De toate amintirile din copilărie. Chiar şi de nedreptăţi. Unde-i lumea, acolo să fim şi noi. (R.P.)
Xxx Trafic de coșmar în Târgoviște, cu străzi blocate. Am aflat și de ce. Are loc o întrunire la arhiepiscopie a burtoșilor cu Audi A6 și alte mașini de lux, luate prin jumulirea celor vii și a celor morți deopotrivă. Ăsta da motiv întemeiat să scoată pe stradă toți polițiștii de la circulație. (P.S.)
Xxx Omagiu… Creangă urma să citească la Junimea, care se mutase la București, partea întîia a Amintirilor. Și avea emoții. La București încearcă să i-o citească înainte lui Eminescu, să i-o „corecteze”, să pregătească cumva receptarea junimiștilor. Poetul îi spune: „Lasă, Creangă, ai să citești în „Junime”. Tu n-ai nevoie să fii corectat de nimeni.” Ce omagiu! Ce dulce omagiu! (R.P.)
Xxx Mai trăiește cineva la Ministerul de Externe? În viața mea nu am văzut un ministru mai slab ca personalitate, ca pregătire, ca ținută. Vă rog să mă scuzați, dar când îl văd pe Titus Corlățean am imaginea unui președinte de CAP – pentru cei mai tineri, Cooperativa Agricolă de Producție. 100 000 de creștini sunt refugiați în Nordul Irakului – nicio poziție la MAE, deși toți miniștrii europeni au exprimat poziții de solidaritate; în Gaza continuă operațiunile militare israeliene, pe fondul intensificării acțiunilor Hamas – pauză la Externe, deși România este în mod tradițional interesată de acest spațiu. Mi-e rușine să vad pe scaunul lui Nicolae Titulescu un asemenea personaj! Cum oare avem talentul să propulsăm în funcții de decizie și de reprezentare numai mediocri? (Șt.P.)
Xxx Din punctul de vedere al vițelului omul este un parazit al vacii: suge laptele acesteia, la care numai el, vițelul, ar fi îndrituit. (R.P.)
Xxx Actorul american Vin Diesel a invitat mai multe personalități, printre care și pe foștii președinți ai SUA, George W. Bush și Bill Clinton, dar și pe președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, să accepte să li se arunce în cap câte-o găleată plină de apă, cu cuburi de gheață în ea… Pe Băsescu nu l-a invitat, probabil de teamă să nu rămână fără cuburi… (C.V.)
Xxx Unii trăiesc pentru a manipula și a șantaja emoțional oamenii din jurul lor, având impresia că sunt atât de talentați în această „artă” încât victimele nu își dau seama ce li se întâmplă. Iar când jocurile lor bolnave sunt deconspirate, reacția lor naturală e să joace rolul de om lovit de soarta potrivnică, încercând să ducă șantajul la următorul nivel. Pentru toți acești „maeștri”, am de spus doar atât: Fuck you! (P.S)
Xxx Părăsindu-mă, o femeie m-a determinat să mă apuc de băut, iar eu nici măcar nu am avut bunul simț să-i mulțumesc. (R.P.)
Xxx Televiziunea franceză a realizat un documentar despre România, „una dintre țările cele mai expuse riscurilor naturale și a celor climatice”, potrivit unui raport ONU.
În comentariu se mai afirma: „România, membră UE din 2007, are dificultăți în a-și găsi locul în familia europeană”. Oare partidele politice din România pot încheia un pact de responsabilitate pentru mediu? Stau și mă întreb, plin de naivitate! Cred că dacă în instituțiile statului și în structurile de 2 lei care se tot bat în piept că apără securitatea națională ar fi existat o fărâmă de patriotism și de cinste, nu am fi ajuns la așa ceva! (Șt.P.)
Xxx Frustrările personale proiectate asupra celor din jur generează neîncredere. Neîncrederea conduce la teama. Frica naște agresivitate. Iar agresivitatea se manifestă prin violență fizică sau abuz psihic. Omeni buni, faceți un bine tuturor și tratați~vă înainte să îi înnebuniți și pe cei de lângă voi. (P.S.)
Xxx Când anul trecut (sau acu doi ani?), pe 8 martie, a venit vicepreședintele american Joe Biden în Republica Moldova, a apărut la un post tv șeful poliției din Chișinău. Pe anumite porțiuni a fost interzisă circulația mașinilor și ziariștii întrebau: De ce? Vai, să nu se încalce drepturile dracu mai știe cui. Șeful Poliției, un tip serios, dar care avea moaca lui Barney, prietenul lui Fred Flinstone, personajul de desen animat, zice apropo de circulație și de 8 martie: „Și fimeile să-și mai țină bărbățeii pe-acasă”. (R.P.)
Xxx Poliția animalelor? Foarte bine! Dacă s-ar înființa și poliția politicienilor, să-i ridice înainte de a candida, ar fi parfum în țara asta! (C.V.)
Xxx E frumos când multă lume regretă moartea unui cântăreț de muzică ușoară. Dar trist este când aproape nimeni nu pomenește de moartea în zilele trecute a doi mari oameni de cultură români: Dan Hăulică și Nicolae Balotă. (R.P.)
Xxx Cu aproape 85 de milioane de turiști pe an, Franța este țara cea mai vizitată din lume, înaintea Statelor Unite ale Americii (69 de milioane de turiști pe an) și a Spaniei (60 de milioane). (Șt.P.)
Xxx Ne naștem uzi, goi și flămânzi. Și acesta e doar începutul. (R.P.)
Xxx Când mă trezesc dis-de-morning fără să fie nevoie de ceas deșteptător, e clar că am intrat deja in school mode autopilot. (P.S.)
Xxx Pe 11 august 1456 se stingea Principele Transilvaniei, Iancu de Hunedoara (român ortodox convertit la catolicism). Iancu a murit de ciumă chiar pe câmpul de luptă, în tabăra de la Zemun (nu departe de Belgrad). Mahomed al II-lea, adversarul său, i-a trimis medicul personal! Exista un cavalerism… (Șt.P.)
Xxx Cum făcea Voiculescu gogoși? Frământa aluatul, apoi îl lăsa să crescent… (B.C.)
Xxx A greși este omenește. A da vina pe altul este și mai omenește. (R.P.)
Xxx Despre filmul „ILUSTRATE CU FLORI DE CAMP”, pe care TVR 2 l-a difuzat de curând, un dobitoc scria pe Net, la pagina dedicată filmului, că „se pare”, că „probabil” acest film este cel după care s-au „inspirat” cei care au făcut „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. Păi nu „s-au inspirat” după „adevărul vieții” de dinainte de `89 ? Cum ar fi să m-apuc și eu să fac acum un film, azi, la un sfert de secol distanță,desigur, un film „minimalist”, în care să „demasc” apucături și abuzuri „comuniste”, din acea perioada, „inspirându-mă”, să zicem – că doar e liber azi – din „RECONSTITUIREA” lui Lucian PINTILIE… Desigur, cu alți interpreți, dar pe baza unui „story” absolut simplist, plin de clișee și de „accente” cel putin trase de păr… Ce-ar scrie despre mine unele genii ale criticii românești de film, precum Valerian Sava, Tudor Caranfil, sau, mai rău, Irina Margareta-Nistor? Cred că ar zice azi, fără rezerve, că sunt… genial! (C.V.)
Xxx Mi-e greu să văd sărăcia ca în filmele neorealiste italiene: înălțătoare, imaculată, care apropie oamenii. Cel mai adesea văd sărăcia mulțumită de ea însăși, lenevitoare, idiotizată, vicleană, promiscuă, gata oricând să (re)constituie „detașamentul cel mai înaintat”. Și nu mă întrebați despre sărăcia creștină – nu știu să vă răspund. (R.P.)
Xxx Mă uit pe Rai Uno și văd, în cadrul popularei emisiuni Linea Verde Orizzonti, o frumoasă prezentare a Budapestei. Capitala ungară este prezentată în cele mai mici detalii, inclusiv piața de legume și magazinele tradiționale care vând produse tipice pentru bucătăria tradițională maghiară. Pentru o țară ca România, cu o imagine preponderent negativă în străinătate, o prioritate ar trebui să fie schimbarea acestei percepții. Dar cine să se ocupe și cine mai este interesat de așa ceva? Un amic ambasador îmi spunea: „Am încercat să promovez vinurile voastre în țara mea, dar nu am avut succes. Patronii care au acceptat să comercializeze vinuri românești în magazinele lor au avut vânzări foarte slabe deoarece „vous avez l’image d’un pays foutu”… (Șt.P.)
Xxx Am crezut întotdeauna în puterea exemplului personal atunci când am încercat să educ oamenii din jurul meu. Din păcate, oamenii refuză să învețe lucruri bune, fie pentru că sunt prea comozi, prea indolenți sau mult prea convinși că ceea ce ei fac este corect. Îmi mai lipsește bolovanul uriaș și să îmi schimb numele în Sisif. (P.S.)
Xxx Prietenii sunt acele persoane, care te iubesc cu toate că te cunosc bine. (R.P.)
Xxx Există două tipuri de sărbători: unele cu dezlegare și altele… cu executare. (B.C.)
Xxx Nu strica orzul pe gâște, nu arunca mărgăritare porcilor etc. Constat în fiecare zi a existenței mele că înțelepciunea din vremuri de demult are valoare axiomatică, mai ales atunci când ai de~a face cu gâște și porci. (P.S.)
Xxx Că trece tinerețea nu-i mare pagubă. Necazul este că trece și bătrânețea. (R.P.)
Xxx Ce se întâmplă în Vegas, rămâne în Vegas. Ce se întâmplă la Costinești, rămâne pe Facebook… (Al.D.)
Xxx Acum 150 de ani se năștea marele om de stat, Ionel Brătianu, unul dintre făuritorii României întregite. Avea obiceiul să spun : „Țările mici nu-și pot permite niciodată luxul să aibă oameni de stat mediocri”. Iată că acum România își poate permite acest lux… (Șt.P.)
Xxx Singurul plâns care-mi place: primăvara, când plânge vița-de-vie! (R.P.)
Xxx Pe unii e bine să îi lași să moară în prostia, încăpățânarea, indolența și mizeria lor, altfel riști să îți consumi resursele degeaba. Mai grav este când tocmai cei menționați mai sus încep să îți țină lecții de viață, având impresia că sunt un izvor nesecat de înțelepciune și păstrătorii absoluți ai adevărului universal. (P.S.)
Xxx Dacă Ponta ajunge președinte, măcar o să avem alt premier. (Seneca) (B.C.)
Xxx Munca nu a omorât niciodată pe nimeni; dar de ce să riști? (R.P.)
Xxx Azi o găleată cu cuburi de gheață în cap, mâine o mătură peste ceafă, poimâine un țut în cur pe stradă… Și tot așa! Și fără îndoială că gesturile astea „umanitare” să plece tot din marețele SUA – patria exhibiționiștilor și prima în topul țărilor cu cele mai ridicate densități de cretini pe metru pătrat… Tocmai îl revăzui pe imbecilul de Boc, turnându-și si el găleata cu gheață în cap. Păcat că era cu gheață și nu era cu căcat! Abia aștept să-l văd și pe Băsescu, „provocându-l” astfel pe Joe Biden, că pe Putin l-a „provocat” deja altcineva… (C.V.)
Xxx Societatea este ața: Săracul muncește. Bogatul îl exploatează. Militarul îi apără pe cei doi. Contribuabilul plătește pentru toți trei. Leneșul se odihnește pentru toți patru. Bețivul bea pentru toți cinci. Bancherul îi jumulește pe toți șase. Avocatul îi minte pe toți șapte. Medicul îi omoară pe toți opt. Groparul îi îngroapă pe toți nouă. Politicianul trăiește pe spinarea celor zece. (R.P.)
Xxx Am citit că afișele electorale ale Elenei Udrea, îmbrăcată sumar, ar putea mobiliza electoratul român să întărească… dreapta. (I.C.)
Xxx Sunt oameni care toată viața au senzația că au senzația… (P.J.)
Xxx Citesc în ziar : în oraș s-au plantat 10 000 de arbuști și 450 arbori. De 20 de ani citesc anual această știre cu mici variații de număr. Dacă ar fi așa, Iașul ar fi deja pe jumătate pădure. (R.P.)
Xxx Viața e nedreaptatata! (filosof bulgar) (B.C.)
Xxx Stimate doamne, am să zic una rea de tot…T rei lucruri le poți privi la nesfârșit: focul, apa și cum parchează o femeie. (R.P.)
Xxx O aud pe domnișoara de la finanțe: angajatorii trebuie să angajeze mai mulți angajați… Mare noroc, dacă era eleva mea rămânea Ponta fără un ministru de elită! (I.C.)
Xxx FILOSOFIE INDIANĂ – Adevărul și cuvintele sunt două lucruri diferite. Cuvintele pot fi comparate cu un deget. Putem arăta luna cu degetul dar degetul nu este luna. A privi luna înseamnă a privi dincolo de deget. Cuvintele sunt ca un deget îndreptat spre adevăr. În general, noi nu vedem decât degetul. Adevărul se găsește dincolo de deget. (R.P.)
Xxx Există momente când trebuie să vezi dincolo de avantajele aparente ale unei acțiuni din prezent și să prevezi efectele pe termen lung. Dacă rezultatul final tinde să anuleze avantajele, e mai bine să renunți, oricât de ilogică ar părea altora decizia ta. (P.S.)
Xxx Azi am avut o întâlnire istorică: pe tipul de la service îl chema Vlad Țepeș. Mi-a fost jenă să-i zic că și eu am lucrat în Târgoviște… (B.C.)
Xxx DOAMNE, CE STUPID! „Glumiţe” social-democrate… Ponta, într-un amărât de sat peste care-au trecut apele, în Teleorman: „Bine, Doamne-ajută, să nu vă mai găsesc în apă, da?! Dacă vă găsesc în altceva… în vin, în ţuică, da?! Nu în apă”. (Sursa: Mediafax) (R.P.)
Xxx Și-am întrebat-o: pe ce faci școala de șoferi? Pe un Golf 5, diesel, pe benzină, mi-a răspuns… (Al.D.)
Xxx Nu trebuie să treacă o zi ca să vezi ce bun e Dumnezeu; e suficient să te trezești dimineața sănătos ca să ai motiv să-i slujești… (D.S.)