Am avut prilejul, cu mai multe ocazii, să observ specialiști în relații publice care, dotați cu un ten perfect și ultima generație de MacBook Air, oferă clienților, la sfîrșitul a numeroase ore facturabile, un singur sfat: scurtează mesajul! Ceva știu ei, devreme ce se pare că poți deveni președintele Statelor Unite dacă mesajul tău încape pe o șapcă (MAGA). Și iată cum. pe scurt, am reușit să simplific problema simplificării printr-o singură referință simplistă (LOL). Voi pune acest neajuns pe seama unor dereglări contemporane cum ar fi: nevoia de gratificare instantanee, ecoul confirmării și lipsa patologică de răbdare. Într-o lume a anxietății, mesajul scurt ocupă rapid spațiile înguste ale memoriei. Personal, iubesc simplitatea, atunci cînd este sintetică, și detest complexitatea, atunci cînd este gratuită. Dacă ar fi să descriu un spectru al aprecierii aș pune în zona virtuoasă sculpturile minimaliste ale lui Richard Serra și în zona sforăitoare discursurile Academiei Române cu ocazia centenarului (care m-au făcut pentru scurt timp să reconsider emigrarea).
Una dintre cele mai eficiente metode de propagare a mesajelor scurte sunt „meme”-urile de internet, acele imagini însoțite de scurte texte hazlii, un fel de urmași ai caricaturilor din ziare, unde talentul de grafician sau ilustrator nu mai este necesar. „Meme”-urile și-au găsit în rețelele de socializare on-line mediul perfect de diseminare, adepții unor idei își semnalează apartenența la grup prin repostarea unui „meme” mult mai simplu decît prin formularea unei opinii, astfel distribuția acestor cărăuși de mini-identitate poate deveni virală.
Printre subiectele perioadei se numără și cel legat de dărîmarea statuilor unor figuri istorice supuse reevaluării. Problema merită, bineînțeles, toată atenția pentru că surprinde o criză a valorii de reprezentare în societatea de astăzi. Voi reveni mai serios pe acest subiect, dar deocamdată mi se pare interesant de observat problema la nivelul luptei populare care se dă, fără riscuri, pe frontul socialmedia, prin parada „meme”-urilor ce reprezintă cele două tabere. În numele transparenței mă revendic din start de partea celor dispuși la reconsiderarea simbolurilor, tabără ce pare minoritară în România.
Pentru că repostarea „meme”-urilor este, de obicei, un act de inerție în consumul media on-line, nu îi încarc cu prea multă responsabilitate pe cei ce propagă, oarecum inconștient, marcajele culturale ale unei ideologii sau ale alteia. În același spirit sper să nu fie judecată prea aspru nici cîrcoteala mea, inevitabil ofensatoare pentru unii.
„Meme”-ul de mai sus este unul care mi s-a părut foarte haios. Am să încerc ceva ce nu recomand nimănui și anume să explic de ce un lucru este amuzant (descrierea hazului pe un ton doct este un exemplu clar de superioritate pedantă, deplorabilă). Sunt multe motive legitime pentru a aprecia tradiția, dar să te refugiezi în familiar doar din frică de nou este mai mult un pericol decît o salvare. Cei ce îmbrățișează tradiția doar prin eliminarea progresului sunt în eroare, cel puțin prin neînțelegerea faptului că inclusiv tradiția pe care o acceptă a înlocuit cîndva, sub formă de progres, o altă tradiție. Această discontinuitate în argument este exploatată de autorul „meme”-ului de mai sus printr-o veselă repoziționarea în timp a relației dintre tradiție și modernitate, orice percepem astăzi ca pe o veche viziune asupra lumii a fost la un moment dat, în termeni relativi, un echivalent al modernității. Tradiționaliștii vorbesc despre o lume infinit regresivă către un trecut mai demn, mai bun, mai curat. O recuperare perfectă a tradiției presupune însă revenirea cel puțin la comuna primitivă, această căutare a confortului în disconfort este o contradicție ce mi se pare foarte amuzantă.
Prin contrast, găsesc „meme”-ul de mai sus ca fiind total lipsit de haz. Nici nu știu cum să pun în ecuație, „Gînditorul ” lui Rodin, ce este citat ca reprezentant al … gîndirii, în raport cu felul în care statuile generalilor secesioniști americani sau a regelui Leopold al II-lea al Belgiei au simbolic atașat atrocități istorice săvîrșite împotriva unor largi grupuri etnice sau rasiale. Am senzația că genul acesta de analogie eronată ascunde ignoranța sau viciile de caracter în spatele unei propuneri logice cel mult rudimentare. În al doilea rînd, mi se pare lipsit de tact felul în care promotorii acestui „meme” încearcă să se includă singuri în categoria „gînditorilor”, în antiteză cu… proștii (care sunt depășiți de „subtilitatea” jocului de cuvinte din text). „Meme”-ul precedent era suficient de criptic pentru a trece senin pe lîngă cei dezinteresați de subiect, acesta însă se instalează triumfător-hazliu în poziție de lecție morală .
Spuneam totuși că nu îi desconsider pe cei ce cad victimă cascadelor de reposting. În traficul uriaș de date on-line este ușor să fii sedus de semnele, fie ele și false, familiare orgoliului, felul în care eu însumi am ales primul exemplu aparține tot acestui tip de selecție bazată pe ego. Suntem relativ inocenți pentru că în mare parte participăm neștiutori în astfel de propagări. Termenul „meme” a apărut pentru prima dată în cartea „Gena egoistă” (1976) a lui Richard Dawkins în capitolul 11, „Memele: noii replicatori”. Dawkins preia de la alți cercetători (L L Cavalli Sforza, F T Cloack, J M Cullen) ideea că transmiterea culturală este analoagă cu transmiterea genetică și oferă „meme”-ul ca unitate culturală discretă a cărui „interes” este replicarea în termeni asemănători celor genetici. În anii 90 a apărut chiar un fel de știință, „memetics”, care și-a propus studiul structurat al generării, alcătuirii și propagării acestor unități. Astfel de studii sunt în declin în ultima vreme, dar există o corespondență între „meme”-urile lui Dawkins și cele de astăzi, în sensul în care aceste unități culturale nu au ca scop transmiterea de informație, descrierea adevărului sau alte roluri educative, principala lor misiune este aceea de a se replica, de a se agăța, eventual parazitar, de curente culturale care să le asigure supraviețuirea.
Într-o piață precară a adevărului, natura deceptivă le asigură „meme”-urilor succesul, succes ce deseori se traduce în insuccesul gazdei. În acest context putem să ne exonerăm parțial de responsabilitatea personală într-un caz punctual sau altul, dar trebuie să admitem importanța acumulării pasive a unor astfel de resturi informaționale și a felului în care, atunci cînd vin în cantități mari, ele ne modelează imaginea despre lume.
ROBERT MARIN este absolvent de Arhitectură și de… Carabellă târgovișteană.
Facebook
WhatsApp
TikTok
