PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Sistemul și patologia familiarului

   Noam Chomsky definea interesantul ca fiind ceea ce se găsește la limita a ceea ce înțelegem. În acest sens ne putem imagina un volum amorf, cu o formă foarte complicată, care conține tot ceea ce pricepem din lume iar pe coaja acestei geometrii, pe suprafața de contact între înțeles și neînțeles, s-ar situa interesantul, mergînd mai departe Chomsky plasează misteriosul mult în afara acestei forme ce ne adăpostește înțelegerea. O astfel de reprezentare descrie o relație destul de clară între certitudinea familiarului (în interiorul cunoașterii) și promisiunea interesantului (la limita cunoașterii). Cu rezerve mici de curaj și o curiozitate aproape nulă, românul generic va opta întotdeauna pentru familiar. Albert Camus punea condiția umană în tensiunea dintre regretul unui acasă pierdut și promisiunea unui tărîm al făgăduinței, românii au tranșat această ecuație prin îmbrățișarea totală a elementului ce ține de regret.

   Blocarea în melancolie poate veni dintr-o gestiune deficitară a familiarului, pe de o parte încărcarea cu merite a lucrurilor cu care suntem deja obișnuiți, pe de altă parte o teamă irațională de ceea ce este nefamiliar. Arhetipurile originale ale familiarului ne-au părăsit de mult, de la resemnarea mioritică (care nu ne împiedică să sperăm la minuni căzute din cer), la frăția cu codrul (pe care îl vindem la metrul cub), la satul care a născut veșnicia (în prezent orînduit doar de subvențiile A.P.I.A.). Mai degrabă suntem într-o poziție în care definirea familiarului trebuie analizată patologic. Cu siguranță psihologii ar putea încadra științific această chestiune ( sindromul Stockholm, Anna Freud și mecanismele de apărare ale egoului, etc.), eu voi încerca altă rută urmărind conflictul dintre sistem (organizarea socială) și familiaritate (percepția individului asupra obișnuitului social) prin referire la o poezie.

   Melodramă Provincială (https://www.youtube.com/watch?v=OPEFG8aDQRI )este un scurt poem de Dan Sociu destinat doar celor foarte toleranți la disconfort și introspecție, găsim aici subiecte familiare tratate nefamiliar de sincer. Tema principală nu are o legătură directă cu ideea de sistem, ea ilustrează crud angoasele romantice ale unui tînăr inadegvat. La un moment dat un personaj secundar declanșează involuntar un răspuns al sistemului ce dă peste cap situația și așa insuportabil de stingheră a autorului. Personajul cu pricina este o copilă de la țară, abuzată de tatăl ei, ce cu ocazia unui drum la oraș naște înainte de termen un făt mort pe care îl abandonează într-un tufiș în fața tribunalului. Cînd tînăra de 16 ani a fost identificată investigatorii au întrebat-o: „cine ți-a făcut plodul?”, răspunsul îngrozitor a fost dat sub marca firescului: „cum cine!? tăticul”. Sistemul apare ca o masă vîscoasă ce învăluie drama autorului de la încadrarea intimă într-o lume opresivă pînă la reacția anticipată a autorităților instituționale sau domestice, dar mi se pare mie, cea mai bună reprezentare a problemei de sistem a strecurat-o fata numind agresorul, în registru afectiv, cu un diminutiv. Fraternizarea cu răul, din obișnuință, din necunoaștere, din lipsă de imaginație, poate fi substratul pe care se dezvoltă organic un sistem nociv.

   Constatăm cu toții că societatea din jurul nostru este deformată de lipsuri majore, vinovat pentru toate acestea: sistemul. Lipsuri, uneori totale, ce țin de competență, de educație, de moralitate, de sănătate, de justiție, de infrastructură, de producție locală, de … orice, suntem ostaticii unui sistem ce aparent se opune tuturor nevoilor noastre. Înainte însă de a ne dezbrăca total de responsabilitate și a desemna sistemul ca agent malefic trebuie să înțelegem că, dincolo de defectele structurale ale acestuia, el s-a format în spațiul slăbiciunilor noastre individuale, într-o arie a obișnuitului, privind de la distanță ne cutremurăm dar în apropiere lucrurile par atît de familiare încît nu avem la ce să reacționăm. O posibilă reformă a sistemului ar putea porni, pentru fiecare dintre noi, de la puțină depărtare rațională de familiar.

ROBERT  MARIN  este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă”  târgovișteană.