„Lumea are mult prea multă moralitate, cel puțin în ceea ce privește acțiunile umane din instinct moral. Dacă veți privi cu atenție, lucru care a devenit clar pentru mine atunci cînd am încercat să identific cauzele violenței la diferite scări în istoria omenirii,… veți observa că cea mai mare categorie de motive pentru omucidere sunt moralistice în ochii criminalului, sunt justificări ale pedepsei capitale …” Steven Pinker.
Chiar și un optimist precum Pinker (autor al unor bestseller-uri ca „Îngerii mai buni ai naturii noastre” sau „Iluminismul azi”) este îngrijorat de natura intransigenței justificate moral. Desigur, nimeni nu cere abrogarea moralității, nici nu am putea vorbi despre bine sau rău, virtute sau corupție, inocență sau vină, fără un compas moral, trebuie însă să fim mai atenți la felul în care funcționează acest instrument, la metodologia evaluării, la limitele liberului arbitru. Rigiditatea este o condiție fundamentală în longevitatea unei structuri, dar nu singura, în absența totală a flexibilității, un sistem complet mineralizat devine casant, riscul înțepenirii este valabil și pentru moralitate. În modernitate avem privilegiul, sau povara, de a ne situa simultan sub mai multe coduri morale, este vitală pentru conviețuire capacitatea de a naviga printre reguli incompatibile urmărind conștient motivația, utilitatea și consecințele acțiunilor noastre.
Într-un capitol intitulat Why Heaven Hates Ham (De ce Cerul urăște șunca), extras dintr-o mai largă lucrare antiteistă numită God Is Not Great (Dumnezeu nu este măreț), Christopher Hitchens se oprește asupra porcului ca subiect de discordie între marile religii avraamice. Există o întreagă istorie a porcino-fobiei care a făcut din „copita despicată” un semn al diabolicului. Autorul notează că ura și chiar frica de porc au apărut în vechea Iudee , iar musulmanii, deși neprietenoși cu infidelii, nu au văzut nimic ironic în adoptarea acestui tabu evreiesc. Este greu de înțeles, în cuvintele lui Hitchens, „cum Designerul tuturor lucrurilor a conceput o creatură atît de versatilă și apoi a poruncit mamiferului creat superior să îl evite sau să riște neplăcerea Lui eternă”. Creștinii pe de altă parte au reușit să păstreze porcul în aria domesticului, perpetuînd chiar unele ritualuri păgîne și obținînd foloase multiple de pe seama acestor animale. Mai mult, la un moment dat, porcul a devenit bornă simbolică în conflictele interconfesionale. Christopher Hitchens: „În Spania medievală evreii și musulmanii erau obligați, sub pedeapsa torturii și a morții, să se convertească la creștinism. Autoritățile religioase ale epocii suspectau justificat că multe dintre conversii nu erau sincere, întradevăr inchiziția s-a ridicat parțial din sfînta spaimă că infidelii participau la slujba catolică (…) Unul dintre obiceiurile ce au rezultat ca și consecință a acelor vremuri a fost oferirea participanților la evenimente formale și informale a unui platou de „charcuterie”. Cei ce au avut norocul să viziteze Spania sau orice restaurant bun cu specific spaniol sunt familiarizați cu acest gest ospitalier, în care se oferă vizitatorului un asortiment din bucățele de porc diferit păstrate, uscate, afumate, condimentate, tăiate. Originea tenebroasă a acestui obicei a stat în efortul medieval constant de dezvăluire a ereziei prin observarea atentă a semnelor unui posibil dezgust afișat de cel căruia i se făcea oferta. În ochii unor nerăbdători fanatici creștini, chiar și excelentul Jamon Iberico putea fi transformat într-un instrument al torturii. Astăzi, stupiditatea trecutului se întoarce din nou asupra noastră, zeloții musulmani din Europa cer ca Povestea celor trei porcușori, Miss Piggy din Muppets, Piglet din Winnie the Pooh sau alte personaje și animale de companie să fie ascunse de privirea inocentă a copiilor lor.”
Povestea porcului are și declinări moderne în lupta, cu tentă aproape religioasă, dintre superioritatea morală a veganilor și inerția retrogradă a mîncătorilor de carne. Accept resemnat etica superioară a vegetarienilor, cu siguranță nu am disciplina necesară pentru a-mi reformula regimul alimentar conform acelor idealuri, în plus am și cîteva semne de întrebare pe marginea avantajelor nutriționale ale unei diete exclusiv vegetale. Pentru mine, cel mai convingător motiv pentru renunțarea la consumul de carne este cel ce pune în balanță satisfacția mea gustativă în raport cu viețile îngrozitoare pe care le au animalele crescute industrial pentru exploatare. Îmi dau seama că prin industrializarea cărnii de consum am democratizat o resursă ce istoric a aparținut doar claselor privilegiate, dar se pot face cu siguranță îmbunătățiri etice în interiorul acestui sistem, evident cu costuri mai mari pentru consumatori și cu profituri mai mici pentru producători. Îmi dau seama tot odată că așteptările mele la un fel de solidaritate om – animal de consum sunt idealiste, mai ales în regimul accelerat al creșterii acestei industrii unde pentru fiecare european convertit la veganism apar probabil cinci alți locuitori ai lumii ce își permit carne zilnic. Aștept cu interes progrese în introducerea pe piață, la prețuri și calități rezonabile, a cărnii artificiale, aceasta ar suspenda problema morală a producerii și uciderii în masă a unor miliarde de ființe. Producția artificială de proteină, care ar elimina suferința unor ființe vii, ar trebui să fie un antidot potent la intransigența curentă a veganilor. S-ar putea însă ca simultan, această soluție să genereze reacții adverse prin intransigența morală a ultraconservatorilor, ce cu siguranță vor vedea un păcat de neiertat în manipularea masei biologice non-sentiente.
Pentru a ne formula o opinie informată în acest domeniu trebuie să acoperim o arie largă de informații, de la problematica filosofiei bio-etice a lui Peter Singer, la cuantificarea efectelor gazelor de seră eliminate de rumegătoare, la prognoze alarmante precum „sfîrșitul medicinei” https://www.youtube.com/watch?v=4pCybQguwf0(știați de exemplu că 70% din antibioticele produse de industria farmaceutică sunt administrate direct și constant animalelor exploatate în industria alimentară, iar efectele colaterale asupra consumatorului final pot răsturna soluții fundamentale în menținerea sănătății publice?).
Pentru un viitor mai luminos cred că este necesar să revizităm critic unele condiționări morale cu care operăm. Multe dintre elementele eșafodajului moral pe care ne construim opțiunile sunt de neînlocuit, și totuși va trebui să găsim flexibilitatea necesară demontării acelor noduri ale intransigenței ce tind să anuleze viitorul.
ROBERT MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă” târgovișteană.
Facebook
WhatsApp
TikTok
