PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Pierdere și câștig

Am citit cîndva, într-o carte despre management probabil, că profilul psihologic tipic antreprenorului este anxios-extrovertit. Nicu (pseudonim) se potrivea perfect acestei descrieri, un om fără astîmpăr, bine corelat cu lumea exterioară, stăpîn pe un robust pachet de informații certe, dar aflat  într-un continuu efort de edificare suplimentară. L-am cunoscut acum cîțiva ani, atunci cînd ne-a solicitat să îl ajutăm în amenajarea sediului companiei sale, situat într-un oraș din mijlocul Moldovei. Nicu distribuie lubrifianți auto nemțești, de cea mai bună calitate, și a ajuns în această postură muncind mult, acumulînd experiență în ani de zile, din sute de mii de kilometri de deplasări prin toată țara ca agent pentru alte companii. După consolidarea unei poziții de exclusivitate pentru România cu partenerul german, antreprenorul nostru a pornit un proiect axat nu pe profituri imediate ci pe reziliență și sustenabilitate, o investiție sistematizată cu interes pe termen lung. Deși Nicu era în mod evident genul rapid în reacții, nu considera dilemele ca pe niște slăbiciuni ci din contră, sursa ideilor lui bune venea, mi-a mărturisit, din interogații ce îl țineau treaz toată noaptea. „De ce îmi place mie domnule în Germania atît de mult. De cîte ori trec frontiera mă cuprinde o liniște incredibilă, desigur, mă simt ca în vizită, sunt mai deconectat, am mai puține responsabilități și totuși, ce îmi place mie așa mult în locurile acelea?” îmi descria Nicu frămîntările lui,„Sunt chestiuni pe care le văd mereu acolo și niciodată aici: curățenie, lucruri îngrijite, bine făcute, totul executat cu cap, cu respect”.

Nicu, alături de soția lui, au hotărît să recîștige demnitatea petecului de teren de pe centura orașului unde și-au stabilit antrepriza. Au achiziționat o hală prefabricată belgiană de cea mai bună calitate, cu cele mai durabile și aspectuoase finisaje ale închiderilor, au realizat amenajări exterioare demne de o importantă piațetă urbană. L-a interior le-am proiectat un mediu de lucru după cele mai pretențioase norme, spații pe două niveluri, separatoare transparente sau fonoabsorbante în funcție de nevoi, un iluminat natural și artificial controlat pentru o experiență perfectă a utilizatorilor, mobilier ergonomic, finisaje de calitate fizică și estetică premium, multe plante printre care și un perete vegetal importat cu tot cu sistem hidroponic de asigurare a nutrienților și irigării plantelor ce este controlat on-line direct de la furnizor. Una peste alta, am realizat condiții de lucru pentru angajați și condiții de interacțiune pentru colaboratorii externi la standarde europene de vîrf. Misiunea lui Nicu încerca să atingă, într-un mod nespecific românesc, o calitate deosebită a condițiilor de lucru pentru angajații săi, un mod de interacțiune cît mai sistematizat și interesant pentru agenții și operatorii externi cu care lucrează și nu în ultimul rînd un nou standard local care să definească lucrul bine făcut. Proiectul a ieșit impecabil datorită strădaniei tuturor celor implicați și mai ales datorită competențelor manageriale ale celor doi soți. În ziua inaugurării Nicu părea cel mai fericit modovean, satisfacția de sine îi dezasamblase total masca socială și se prezenta rînjind exagerat și permanent de sub mustața lui lungă, perfect orizontală. Avea toate motivele să fie mîndru și acum căuta în privirile celorlalți uimirea cu care el însuși vedea proiectul realizat. Dar socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg. „În loc să ne mărească nouă salariile a băgat banii în mochetă din asta scumpă și în lămpi cu led, ce, io o să stau toată viața aici?” au spus angajații. „Uite ce fac ăștia cu banii, în loc să ne dea un discount mai mare la produse își fac ei culcuș aici și mi-aduce marfa pe bandă, ce nu pot să mi-o iau singur?” au spus agenții. „Cine te-a învățat pe tine mă să faci așa, hai zi că nu te duce capul singur, cine este în spatele tău?” au zis prietenii. Nicu a căzut în depresie, convins că bunele lui intenții sunt irosite pe așa „neam de traistă” cum avea împrejur. Să fie aspirațiile lui de tip germanic un act de cutezanță atît de exagerat? În spirit pragmatic autohton Nicu a făcut ce facem aproape toți în situații neconvenabile, a dat vina pe altcineva. „Nu mă mai înjurați pe mine, neamțul m-a obligat să fac așa, nu vă convine n-am ce să vă fac” le-a răspuns el tuturor celor ce strîmbau din nas la artefactul neobișnuit ce era sediul companiei lui. Din nou reacția tuturor a fost surprinzătoare. „Iată o companie străină care ține și la angajații români, așa da, nu se gîndesc numai la ei” au răspuns angajații. „Da domnule, o companie serioasă, care se gîndește să stea pe aici, să investească” au zis agenții. „Ai văzut mă că nu știai tu să faci singur, noroc că te-au obligat nemții să te mai miști și tu” i-au spus prietenii. În felul acesta toți cei ce au beneficiat de roadele efortului lui Nicu s-au putut retrage liniștiți în amurgul prostiei lor, convinși în continuare că bucuria vine numai din pomană.

Înțelepciunea tradițională ne spune că o piedică serioasă în calea fericirii este să nu știi să pierzi, pe mine mă îngrjorează faptul că deseori românii nu știu nici să cîștige.

ROBERT  MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă” târgovișteană.