Natura instrumentală a teoriei este succint descrisă în „Există limite ale cunoașterii?”, eseu scris și citit de Willard Van Orman Quine pentru o emisiune radio din 1973. Da, pe vremuri radioul și televiziunea publică își asumau prin program și un rol educațional în societate, și în numele datoriei civice, astfel de acțiuni beneficiau de contribuția celor mai importanți intelectuali ai momentului. Quine (1908 – 2000) este considerat unul dintre cei mai influenți filosofi, în tradiția analitică, și logicieni ai secolului XX, ascultarea acestei scurte conferințe radiofonice cere un efort minim care va fi răsplătit prin conectarea directă, peste timp, cu unul dintre cei mai importanți gînditori moderni. Puteți face acest lucru urmărind link-ul: https://www.youtube.com/watch?v=j9bGk07eL8c Conferința acoperă mai larg problema limitelor cunoașterii, eu voi încerca să rezum de acolo doar cîteva chestiuni ce țin de domeniul teoriei. Într-un prim pas al descrierii utilității universului teoretic, Quine ne cere să punem ceva distanță între problema cunoașterii și cea a limbajului, pentru a putea înțelege criteriile cunoașterii independent de complexitatea limbajului. Metoda propusă este un mic exercițiu virtual în care ar trebui să ne imaginăm o comunitate a cărei vocabular este perfect adecvat pentru realitățile concrete ale lumii în care trăiește, pentru descrierea caracteristicilor observabile ale mediului înconjurător, acțiuni, plante, animale, geografie,etc., pentru interpretarea legilor mișcării, cădere, pîrghie, pendul, etc. Acest limbaj ar avea și capacități de generalizare, de extrapolare a unor calități observate empiric pe eșantioane reduse. Ce i-ar lipsi acestui trib de oameni foarte practici ar fi termenii abstractizării necesari descrierii unor concepte de tipul: matematicilor superioare, a particulelor subatomice, teoriei seturilor, etc. Acești oameni pot formula întrebări doar într-un astfel de vocabular, sunt ei privați de răspunsuri datorită lipsurilor de limbaj? Quine descrie vocabularul abstract suplimentar limbajului concret al tribului imaginar în următorii termeni.„La ce folosește acest extra-aparat? Este pur și simplu o mitologie, neverificată de dovezi empirice? Paradoxal, scopul acestui aparat suplimentar este simplificarea. Căutăm să sistematizăm și să integrăm mărturiile simțurilor noastre prin conceperea unor legi ce relaționează fenomene observabile cu alte fenomene observabile, și cea mai sistematizată în acest scop pare a fi o rețea ce leagă toate aceste fenomene cu entități adiționale, neobservabile, ipotetice, care sunt angajate doar pentru a integra funcțional acest sistem. Consecința este un limbaj teoretic foarte bogat”. Setul principal de întrebări interesante se găsește în limbajul observațional al tribului practic, condiția ca un răspuns să fie satisfăcător ar fi formularea lui tot în vocabularul practic. Quine ne propune spațiul teoretic ca pe o arie de joc în care întrebarea concretă este descompusă abstract și recompusă într-un răspuns alcătuit, prin corespondență, tot din elemente de vocabular concret. Ca și cum ne-am situa, pe pămînt, într-un loc al întrebării, și cu ajutorul unui avion am zbura prin aerul rarefiat al teoriei către un alt loc, tot pe pămînt, al răspunsului. Decolare din concret, zbor în teorie, aterizare în concret. O posibilă critică la această interpretare, ne avertizează Quine, ar putea fi teorema lui Craig (de William Craig, 1918 – 2016) care demonstrează logic că la nivel predicativ (limbaj concret) „zborul” în teorie nu este obligatoriu, cu alte cuvinte unde poți ajunge cu avionul, poți ajunge și pe jos, e drept cu un efort considerabil. Quine însă punctează faptul că în absența „recunoașterii aeriene” pe care ne-o permite elevarea în teorie, ar fi imposibil să identificăm din timp o posibilă arie a răspunsului, iar întîlnirea cu răspunsul efectiv strict în limbaj practic, chiar dacă posibilă, ar fi doar accidentală, pe bază de încercări aleatorii. Tribul de oameni practici pe care ni l-am imaginat la început ar putea obține, în absența teoriei, răspunsuri prin metoda Craig la orice întrebare, dar într-un mod nerezonabil de laborios, permanent sub semnul hazardului.
Revin acum la sloganul de marketing numărul unu al comerțului intelectual: gîndește singur! Dacă Quine are dreptate și traseul cognitiv între două puncte se face printr-un salt în teorie, atunci teoria ca instrument este vitală în identificarea unor răspunsuri corecte la întrebări complicate. Prin natura complexității teoriei cred că este imposibil să îți asumi total solitar povara deslușirii tuturor relațiilor posibile dintre observații independente. Este evident că este nevoie de o rețea de sprijin între cei ce stăpînesc la un nivel decent diverse noduri ale acestei rețele, dificultatea pentru gînditorul amator urmînd a fi înțelegerea minimală a acestor relații și alegerea inteligentă a unuia dintre parcursurile prefabricate către răspuns. Gînditul singur, în afara zonei de expertiză personală, constă mai degrabă într-o serie de pariuri pe aparente soluții, insuficient înțelese. Sunt evident și excepții și le doresc tuturor celor antrenați în eforturi de gîndire pur originale cît mai mult succes.
ROBERT MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabellă” târgovișteană.
Facebook
WhatsApp
TikTok
