PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Efectul Flynn

„Dacă ai puncta oamenii de acum 100 de ani după testele moderne de inteligență, aceștia ar obține în medie un IQ de 70. Dacă noi am fi notați după normele de acum 100 de ani, am avea un scor mediu IQ de 130. Acest fapt a ridicat numeroase întrebări. Erau cumva strămoșii noștri sub pragul retardării mentale? Suntem noi la limita geniului?”( James Flynn – TED talks -2013). 

În sfîrșit, vești bune, după ce m-am lamentat săptămînile trecute pe seama prostiei ce ne înconjoară, iată dovezi că îngrijorările mele erau deplasate, se pare că de fapt devenim din ce în ce mai inteligenți. Evident întrebările pe care Flynn le ridică, în mod ostentativ caraghios, sunt date rapid la o parte de filosoful american pentru a face loc unor explicații metodice a motivelor pentru care echipamentul nostru cognitiv a evoluat așa rapid în ultimul secol. Pe scurt, nu suntem mai deștepți decît străbunicii noștri, avem însă în plus la dispoziție noi mecanisme ale gîndirii apărute sub presiunea complexității tot mai mari a vieții contemporane, mecanisme ce au generat noi modele intuitive și aparent noi cote de inteligență. 

Studiind istoria cogniției din ultimul secol, James Flynn identifică trei factori principali care au făcut posibil acest salt: luarea în serios a ipoteticului, capacitatea de abstractizare și capacitatea de a genera categorii. Să le luăm pe rînd:

1.Străbunii noștri gîndeau, în general, în termeni extrem de concreți, tot efortul se consuma pe probleme funcționale reale din imediata apropiere. Pentru a exemplifica reticența din trecut în fața ipoteticului, Flynn ne împărtășește o scurtă poveste personală. „Cînd ne-am întors de pe la universități în 1955, în vremea lui Martin Luther King, mulți studenți au încercat să argumenteze în fața părinților și bunicilor cauza drepturilor civile din SUA. Tatăl meu, născut în 1885, era doar ușor rasist, fiind irlandez, îi ura pe englezi atît de tare încît nu mai avea disponibilitate emoțională pentru alții. Cu toate acestea avea încă senzația că negrii îi sunt inferiori. Într-un astfel de context, noi cei ce am ridicat problema rasismului, le-am spus părinților și bunicilor noștri: cum te-ai simții dacă mîine dimineață cînd te-ai trezi ai constata că ești negru? Răspunsul lor a fost invariabil: este cea mai mare prostie pe care am auzit-o vre-o dată, pe cine știi tu că sa culcat alb și s-a trezit negru?” Incapacitatea de a te desprinde de cutumele și atitudinile pe care le-ai moștenit lasă foarte puțin loc pentru imaginație. Progresele tehnologice din ultima sută de ani au generat noi tipare de predictibilitate și astfel a apărut o imagine a viitorului compusă anticipativ. Luarea în serios a ipoteticului i-a făcut pe oameni să gîndească nu numai la ceea ce este ci mai ales la ceea ce va fi.

2.Abstractizarea este ingredientul de bază al logicii deductive. Dacă, de exemplu, considerăm adevărate propozițiile: „toate insectele sunt nevertebrate” și „cărăbușul este o insectă” atunci propoziția „cărăbușul este o nevertebrată” este adevărată chiar dacă nu știm ce înseamnă cuvintele: insectă, nevertebrat sau chiar cărăbuș. Succesul unui astfel de exercițiu de logică depinde de capacitatea noastră de a abstractiza termenii propozițiilor în elemente utilizabile logic fără legătură cu semnificația concretă a acelor termeni. Pentru a ilustra cum se trata o astfel de problemă în trecut, Flynn face apel la interviurile unui celebru psiholog rus de la mijlocul secolului XX, Alexander Luria. Acesta din urmă se adresează unei persoane din deșertul arabic: „Nu există cămile în Germania, Hamburg este un oraș în Germania. Sunt cămile în Hamburg?”. Răspunsul a fost: „Păi dacă e suficient de mare trebuie să fie cămile acolo.” Luria a continuat: „Bine dar ce implică aceste cuvinte pe care le-am folosit în întrebare”, „Ei bine dacă este un sătuc mic poate că nu este loc pentru cămile” veni răspunsul. Imposibilitatea de a abstractiza termenii întrebării dincolo de reprezentarea familiară a cuvintelor cunoscute era pentru bietul arab un obstacol de netrecut, ce îl lăsa pe acesta, în mod definitiv, nelămurit. 

3.Crearea de categorii este modul prin care putem extrapola caracteristicile cunoscute ale unor lucruri către alte lucruri, cel puțin aparent, înrudite. În lipsa acestei competențe, ce presupune investirea necunoscutului cu proprietăți pe bază de analogie și similaritate, putem fi perplecși în fața unor obiecte declinate de la formele lor familiare. Flynn ne dă un alt exemplu din studiile lui Luria: „La Polul Nord este întotdeauna zăpadă. Acolo unde este întotdeauna zăpadă urșii sunt albi. Ce culoare au urșii la Polul Nord?”. Pentru că termenii problemei erau cunoscuți persoanei intervievate, care era chiar un  vînător rus de urși, relația de cauzalitate ce preceda întrebarea ar fi putut defini o categorie nouă a unui lucru familiar. Fără să poată construi o relație logică între termeni, vînătorul a răspuns: „Un astfel de lucru se poate stabili pe bază de mărturie. Dacă un înțelept care a călătorit la Polul Nord mi-ar spune că există urși albi acolo, poate l-aș crede, dar toți urșii pe care eu i-am văzut sunt bruni.” Incapacitatea vînătorului de a se desprinde de experiența lui de zi cu zi și a intui, pe baza termenilor cunoscuți, un posibil răspuns la întrebare, l-a lăsat pe acesta ușor frustrat: „Cum putem rezolva chestiuni care nu sunt probleme adevărate? Aceste probleme nu sunt reale, ce este de facut într-o astfel de situație?” reveni vînătorul. Aici ar trebui să intervină logica inductivă care ne sugerează posibile răspunsuri. Bănuiala, anticiparea, învățarea, sunt deseori produse ale gîndirii de tip inductiv.

În încheiere, ar trebui spus că cele trei competențe descrise mai sus trebuiesc continuu antrenate pentru o navigare mai lină prin lumea complexă de astăzi și că, din păcate, nu sunt suficiente. Astfel de instrumente cognitive au permis salturi spectaculoase în evaluări pe baza matricelor progresive Raven sau a testelor de similaritate de tip Wechsler, dar nu au influențat pozitiv achiziția de informație istorică de exemplu. Astfel, avem astăzi abilități extraordinare în operarea computerelor și rezultate relativ modeste în dezbaterea morală.