PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Despre locuire – Scurtă listă de conformitate

Calitatea fizică. 

   Acest criteriu definește funcția materială de adăpost și reprezintă alcătuirea structurală a construcției urmărind aspectul și comportamentul în timp al sistemului structural, a sistemelor de finisaje, a sistemelor de dotări. Evaluarea trebuie să măsoare felul în care aceste sisteme se comportă la acțiuni exterioare: ploaie, vânt, cutremur, etc., la acțiuni interioare: uzură, încărcare utilă, felul în care sistemele se întrețin, se pot adapta, transforma și îmbunătății în timp. 

    În piața speculativă de astăzi, dezvoltatorii autohtoni sunt motivați să minimizeze investiția în durabilitate pentru că prin vânzarea imediată aceștia se descarcă de responsabilitatea comportării în timp a construcției. Mai mult, într-o piață cu ofertanți axați strict pe profit imediat și cumpărători depășiți de complexitatea subiectului, reducerea investiției în calitatea fizică a edificiului este văzută de dezvoltator ca un avantaj competitiv ce va asigura un preț final de vânzare mai mic și complet neobservată de cumpărător, a cărui sensibilitate se reduce la câteva chestiuni de aspect al finisajului (deseori prost interpretate) și la ideea că atractivitatea prețului este condiția suficientă deciziei de achiziție.

   

Calitatea spațială. 

   Urmărește dimensionarea și compunerea spațiilor precum și funcțiunile adăpostite și relațiile funcționale dintre aceste spații. Analiza trebuie orientată către ariile individuale dar și către cele comune sau învecinate. Trebuie înțeles felul în care poate fi ocupată fiecare zonă în parte dar și felul în care diferitele segmente ale spațiului conlucrează în utilizare.

   În piața imobiliară generică obiectul real al tranzacției este suma de metri pătrați ai unei unități, acest lucru îi descurajează pe dezvoltatori în a acorda importanță scenariului spațial de utilizare a clădirii de locuit. Sunt căutate de obicei soluții cât mai generice ce pot capta atenția unui număr cât mai mare de potențiali cumpărători și care, prin uniformitate și familiaritate, pot asigura cumpărătorului o valoare sigură de revânzare. Pentru că tranzacționabilă este doar aria privată de locuire, se încearcă maximizarea acesteia în detrimentul până la eliminare al spațiilor comune, văzute în această situație ca neproductive.  Orice abordare ajustată la nevoile societății de astăzi este interpretată de constructori lipsiți de viziune ca fiind un potențial risc. Chiar și așa, metrii pătrați obținuți sunt de cele mai multe ori ineficient distribuiți pentru că sunt generați prin partiționarea unei arii impuse prin reglementări urbanistice și nu pornesc, așa cum ar trebui, de la o formulă de locuire.

      

Calitatea amplasamentului. 

   Aici sunt două criterii principale ca relevanță: cel care ține de amplasarea cardinală (însorire, vânturi dominante, surse de zgomot) și cel care ține de amplasarea în mediul urban (funcțiuni învecinate, posibilități de transport, spații verzi, spații comerciale, spații culturale etc.) Locuința nu este un obiect total autonom ci mai degrabă un nod într-o rețea în care ne asigurăm traiul.

   Problema amplasamentului este unul dintre cele mai grave neajunsuri ale ofertei generice de locuire pentru că dezvoltatorii obișnuiți consideră componenta de preț rezultată din valoarea unui teren bine amplasat ca pe un dezavantaj în competiția comercială. Pe de o parte se edifică loturi improprii ca situare, neconectate la infrastructura orașului, pe de altă parte sunt exploatați indicatorii urbanistici într-un mod care să genereze cât mai mulți metri pătrați construiți, chiar dacă aceaste densificări forțate au un efect dezastruos asupra calității locuirii.

 

Calitatea conceptuală. 

   Acoperă chestiunile de tip estetic, cultural, standarde de eficiență în exploatare, amprentă socială, ecologică, impact urban și multe alte norme subiective sau standardizate care sunt importante pentru utilizatori, pentru viața individuală, de cuplu, de familie, pentru conexiunile sociale necesare unui trai bun. Astfel de preocupări sunt considerate de cei grăbiți ca mici eforturi intelectuale neobligatorii, în realitate, calitatea lumii de mâine depinde în mare parte de luarea în calcul astăzi a acestor considerente.

   Problema conceptuală lipsește total din aria de interes a dezvoltatorului generic. Chiar dacă o vagă înțelegere a acestei condiții ar fi benefică măcar la nivel de marketing, ea este abandonată din motive de neinteligibilitate, nici constructorul și nici consumatorul nu par a avea sursele și răbdarea necesară pentru a se educa în această materie.

 

Concluzii

   Cu riscul de a părea mai pesimist decât este cazul, trebuie să vă avertizez că aveți șanse foarte reduse să întâlniți o soluție bună de locuire în România. Am înlocuit un sistem socialist, programat, ideologizat, impus de sus în jos, cu unul capitalist, haotic, incontrolabil, deseori iresponsabil. În „epoca de aur” locuirea venea dintr-o matematică socială sub criterii imperfecte, în democrație avem un sistem de calcul subordonat strict profitului pe termen scurt. Neconsolat atât în socialism cât și în capitalism, românul (prea poet, prea individualist, prea nechibzuit pentru pragmatism, prea realist pentru probleme de stil , prea mulțumit cu sine însuși, prea nemulțumit de restul lumii) a reușit involuntar să distrugă și spațiul privat al locuirii, și spațiul public al conviețuirii. Din fericire locuim și în mințile noastre, unii dintre noi au măcar acolo confort cât cuprinde.

ROBERT  MARIN  este absolvent de Arhitectură și de… „Carabella”  târgovișteană.