PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Despre design – problema originalității

În Societatea spectacolului (1967) Guy Debord descrie o umanitate alienată de sine prin superficialitate și supra-dramatizare. Această maladie, pornită din societățile prospere, este răspândită astăzi la scară globală, simptomele ei fiind (cel puțin în formă simulată) chiar și acolo unde realul părea de neînlocuit (mediul rural spre exemplu). Pentru a ilustra o reprezentare recentă a acestei vechi idei filosofice citez un meme de pe năzdrăvanul cont FB Fake Baudrillard 2: „Presupunerea că a cunoaște adevărul implică experiențe dramatice („revelații”,„șocuri mentale”, etc.) este înșelătoare. Adevărurile pot fi normale, plictisitoare. Asocierea fixă dintre adevăr și dramă îi poate conduce pe mulți către abandonarea adevărului și recunoașterea exclusiv a dramaticului ca obiect al adevărului”.

În acest context „dramatic” să aruncăm o privire asupra originalității dintr-o perspectivă de design. O definire a termenului se poate face prin asociere, iar în acest caz avem cel puțin două încadrări. Prima, mai puțin ambițioasă, are legătură cu existentul și echivalează termenul „original” cu autenticitatea, cu arhetipul. A doua, mai spectaculoasă, face referire la noutate, aici „originalitatea” este expresia egocentrică a unui creator care prin agenție pur personală aduce pe lume lucruri nemaivăzute, nemaipomenite. „Drama” vieții contemporane favorizează cultural cea de a doua interpretare, originalul este astfel o funcție a supra-expunerii, supra-senzației, supra-egoului.

O a doua definire a originalității se poate face prin descrierea acestei noțiuni ca un spectru ce într-o extremă prezintă replica perfectă și în cealaltă, noutatea neinteligibilă. Înțelegând-o în acești termeni, originalitatea, poate lua forme mai variate care să includă, în afara marii teme a creației, și decodarea, interpretarea, asamblarea, colaborarea, etc. Originalitatea se poate ascunde și în simple permutări, spre exemplu dacă am parafraza citatul din introducere înlocuind cuvântul adevăr cu design și cuvîntul dramă cu originalitate, am obține următorul enunț adevărat. Propunerea că designul implică experiența unei originalități deosebite („revelații”, „șocuri mentale”, etc.) este înșelătoare. Designul poate fi normal, plictisitor. Asocierea fixă dintre design și originalitate îi poate conduce pe mulți către abandonarea designului și recunoașterea exclusivă a originalității ca obiect de design. Iată un rezultat original realizat prin rearanjare.

Cea mai răspândită celebrare PR-istă a originalității stă probabil în sintagma „a gândi în afara cutiei” (thinking outside the box). Deși mă amăgesc cu ideea că eu însumi sar din „cutie” ca un Hopa-Mitică al creativității mai des decât este cazul, trebuie să militez pentru reținere în această privință. Spre deosebire de problemele ambivalente de tipul „ce-a fost înainte oul sau găina”, aici se știe sigur, prima a fost „cutia”, iar ieșirea din „cutie” este posibilă doar pentru cei ce o înțeleg deja foarte bine, și pot, din afara ei, să privească înăuntru. „Cutia” neînțeleasă este opacă, degeaba rătăcești în jurul unui monolit inexpresiv, în acest caz orice posibil succes depinde, nerezonabil de mult, de hazard. Există originalitate și în interiorul „cutiei” trebuie doar căutată cu mai multă grijă.

Sub forma unor mici rezumate educative, editura Crown din New York a publicat o serie de cărticele cu titlul „101 lucruri pe care le-am învățat în școala de …” completați dumneavoastră pe linia punctată. Trei dintre aceste cărți, cele ce fac referire la disciplinele arhitectură, urbanism și design de produs au ajuns, din interes profesional, și în fața mea. Mie îmi par niște exemple de înțelepciune în miniatură, dacă sunteți la începutul sau sfârșitul pregătirii în aceste domenii, dacă sunteți pasionați de așa ceva, căutați-le, vă veți amuza teribil. Lucrul 7 din cele 101 culese din școala de design este următorul: „originalitatea nu este pasul unu”. În carte se face referire în special la procesul mimetic de învățare prin copierea asumată a unor modele consacrate ca mod de familiarizare, înțelegere, deprindere tehnică a unui corp de cunoștințe deja verificat. În design creativitatea nu se manifestă într-un spațiu gol, ea construiește concepte cu materiale ce în mare parte ar trebui să fie deja pe șantier. Originalitatea în design nu seamănă foarte tare cu expresia sinelui din artă, nu este, sau nu ar trebui să fie, manifestul poetic al unui autor unic. Designul este în mod fundamental interdisciplinar, rezultat din colaborarea mai multor specialități. Destul de des, din păcate, colaborarea este abandonată în favoarea unei perspective unice, pornită de obicei dinspre figura trufașă a unui „știe tot”. Autorul solitar este eficient doar în cazuri foarte speciale: când un designer chiar este hipercompetent, sau când există penurie de specialiști în alte domenii iar designerul este forțat să ghicească ceea ce nu poate verifica tehnic. (Trebuie să recunosc doza mare de ipocrizie din partea mea în introducerea unor astfel de standarde, pentru că de-a lungul timpului am avut dificultăți semnificative în colaborarea cu alții, de prea multe ori am rămas convins doar de ideile mele). Coordonarea în mod original a unor date de temă foarte diverse este o chestiune mai întâi de înțelegere profundă a problemei și abia apoi un act de fantezie personală. De fapt, așa numita „creativitate la liber” este angajată intuitiv pentru a estompa anxietatea, efortul și taxarea mentală serioasă pe care o cere creativitatea instrumentală. Luarea în serios a ipoteticului (vezi textul despre efectul Flynn de anul trecut) pentru a produce o soluție viabilă de design, poate fi paralizant de complicată, și deși intuiția are o șansă în a ne salva parțial, fără instrumente raționale de anticipare și verificare ne vom preda unor capricii de moment. Și totuși nu suntem pierduți, de fapt originalitatea autentică nu poate fi ocolită. Lucrul 101 din susmenționata carte este următorul. „Munca ta va arăta ca tine chiar și atunci când vei încerca să o faci să arate ca și cum ar fi a altcuiva… Orice ar rezulta, atunci când încerci să nu fi tu însuți, este ceea ce în mod inevitabil ești chiar tu.”

 

ROBERT MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabella” târgovișteană.