Am mai scris acum câteva luni despre creativitatea cu „C” mare (de geniu, de maximă amploare și impact, de transformare a umanității), și creativitatea cu „c” mic (muncită, cu pași mici, cu scopuri precise, instrumentală). Oricât de încântați am fi de poezia lui „C” mare, căutăm în viața de zi cu zi, sub aspect practic, succesul rațional produs de „c” mic.
Trebuie spus de la început că suntem mult mai îndatorați intuițiilor noastre decât ne dăm seama. Atunci când, în apărarea lui „c” mic, susțin cazul gândirii raționale nu mă refer la suprimarea totală a intuiției în favoarea, să spunem, logicii modale, un asemenea lucru nici nu ar fi cu putință, ce mă interesează este măsura în care funcția intuitivă a creativității poate fi orientată și susținută rațional către o finalitate concretă. Acest lucru ar fi posibil prin exerciții analitice, care să ne ofere răgazul necesar descoperirii a ceea ce stă în spatele primei intuiții. În absența unei contemplări raționale toate soluțiile de design ar fi banale sau pur accidentale.
În cartea „Raționalitatea – Ce este? De ce pare insuficientă? De ce este importantă?”, Steven Pinker ridică încă de la început problema intuiție – raționalizare (pe urmele lui Kahneman și Tversky) ilustrând chestiunea cu ajutorul testului de reflecție cognitivă a economistului Shane Frederick. Acest test constă în trei probleme simple de matematică:
1. Un smartphone și o husă costă în total 110 dolari. Telefonul costă cu 100 de dolari mai mult decât husa. Cât costă husa?
2. Opt imprimante au nevoie de 8 minute ca să printeze 8 broșuri. De cât timp vor avea nevoie 24 de imprimante pentru a imprima 24 de broșuri?
3. Pe un câmp cresc niște buruieni. În fiecare zi aria acoperită de buruieni se dublează. Este nevoie de 30 de zile pentru ca buruienile să acopere întregul câmp. De cât timp este nevoie pentru ca buruienile să acopere jumătate din suprafața câmpului?
Înainte să citiți rezultatele afișate mai jos pentru a le compara cu rezolvările personale, rețineți că nu este cazul să vă faceți prea multe probleme dacă ați greșit. Deși un nivel ridicat de înțelegere matematică ar fi de ajutor, trebuie să știți că studenții de la gloriosul Massachusetts Institute of Technology au dat în medie numai două răspunsuri corecte din trei, în plus capacitatea de rezolvare în acest caz este mai degrabă corelată cu răbdarea decât cu inteligența.
Rezolvările corecte sunt, problema1: 5 dolari, problema 2: 8 minute, problema 3: 29 zile. În acest test sunt strecurate niște capcane cognitive în fața cărora intuiția este dezarmată. În ciuda simplității, prin formulare, prin repetiție, prin folosirea unor valori rotunde, întrebările camuflează diferențe dintre categorii, în absența analizei raționale acestea rămân indistincte și ca urmare înșelătoare. În prima problemă asocierea sumei de 110 cu diferența de 100 aruncă în mintea noastră numărul 10 înainte construirii unui argument, motiv pentru care mulți dintre noi greșesc rezolvarea. În a doua problemă folosirea aceluiași număr pentru descrierea a trei tipuri de cantități diferite ca sistem de evaluare, uniformizează în mintea celui grăbit trei categorii fundamental diferite. A treia problemă mizează pe incapacitatea intuiției de a gestiona în mod natural creșterea exponențială, această infirmitate cognitivă de care suferă orice om normal se poate ameliora doar analitic rațional.
Un aspect interesant legat de complexitatea acestui test stă în faptul că odată aflate răspunsurile corecte, rezolvările sunt înțelese imediat, dovedindu-se ușor de asimilat mental. În mod similar deseori rezolvarea cu succes a unei probleme de design, pare extrem de naturală unui observator expus direct soluției finale, chiar dacă înaintea acelei rezolvări foarte puțini ar fi văzut respectiva soluție. Cel mai generic obiect de design este probabil roata, se dezbat diverse aplicații ale roților dar principiul de bază este perceput de majoritatea oamenilor ca fiind un dat natural. Expresia „a reinventa roata” exprimă eforturile aberante ale celor ce încearcă să schimbe o formulă deja maxim optimizată. Roata poate părea de-o vârstă cu umanitatea dar ea a apărut abia acum 5-6000 de ani în Mesopotamia și chiar și după aceea au existat culturi izolate care au prosperat incredibil fără să utilizeze prea mult umila roată. Inventată probabil din frustrare, creatorul ei a trebuit să facă un pas în spate în raport de tot ceea ce era intuitiv pentru el și să întreprindă un efort analitic. Designerul are misiunea dificilă de a trece de pragul intuiției atunci când observă o problemă și de a oferi o rezolvare care odată expusă să poată părea intuitivă. Desigur nu tot designul se încadrează în această descriere, cu cât componenta estetică este mai pregnantă cu atât este mai mult loc pentru arbitrar. În plus trebuie notat că majoritatea ideilor noi sunt proaste și că valuri de „creativitate” ratată generează mult design nefolositor.
Confuziile pe marginea relației intuiție – raționalizare în privința designului nu îi lovesc doar pe autori ci și pe cei ce folosesc designul. Obiectele cele mai folositoare, soluțiile de design cele mai bune, se contopesc în așa măsură cu acțiunea utilizatorului încât ele trec deseori aproape neobservate, parafrazând un mare fenomenolog, putem spune că tâmplarul experimentat nu se gândește niciodată la ciocan, uneori nici măcar la cui, întreaga operațiune face parte din felul în care el se situează în lume, din natura lui. Ciocanul pare natural doar pentru că este anonim, dar asta nu înseamnă că la origine nu a stat un act rațional de punere laolaltă a unui cap tare cu un mâner ușor. Chiar dacă nu are o unică sursă, chiar dacă a fost reinventat în diverse locuri și în diverse culturi, obiectul pe care îl numim ciocan este inerția unor acțiuni rațional umane ce s-au propagat istoric până la noi.
P.S. O definiție, parțială, a creativității este capacitatea de a face conexiuni originale ce odată exprimate coerent devin inteligibile pentru majoritatea celor interesați. Această abilitate este extraordinară în fața unor probleme reale. În fabula Cuiul, Tudor Arghezi sugerează o lume a construcțiilor din lemne legate cu sfori a căror fragilitate era o constantă sursă de disconfort. Toate acestea până când cineva a prezentat o soluție:
„... Năzdrăvan, cum altul nu-i,
Un băiat al nimănui
Născoci, atunci, un cui.
Și la scos și arătat.
Cuiul nou o săptămână
A umblat din mână-n mână.
A fost strâns și pipăit,
Pus pe limbă, mirosit,
Nici un om nu înțelege
Cuiul țeapăn cum să lege,
Fără funii și curele,
Scândurile între ele.
Năzdrăvanul și golanul
Îl înfipse cu ciocanul.
Zice unul: „Dragul meu,
Așa cui făceam și eu,
Poate chiar mai dichisit,
Însă, vezi, nu m-am gândit.”
ROBERT MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabella” târgovișteană.
Facebook
WhatsApp
TikTok
