PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – De la Z la A

 

Fragmente dintr-un text publicat în 2012 în caietul expoziției „La adăpost” de la Pavilion Unicredit – București…

 

Lucrurile sunt întradevăr pe dos. Statisticile spun că cititorii cotidianelor parcurg un articol după ce au citit titlul doar în 10% din cazuri, de unde și observația: „jurnalistul își merită 90% din retribuție în secunda în care a finalizat titlul.” Lupta pentru prima impresie este acerbă iar comercianții sunt dispuși la acte incredibile pentru a surprinde atenția potențialilor consumatori. Conceptul de „valoare” este abandonat în favoarea celui de „promisiune” născând astfel un interviu continuu în care rolurile sunt jucate invers, în care întrebarea se vrea a fi un răspuns și răspunsul doar introducere pentru o nouă întrebare: mai avem simțul măsurii?

În modelarea tridimensională X și Y reprezintă axele carteziene care determină planul orizontal de referință iar Z este axa verticală perpendiculară pe acest plan. „Z”-ul de cel mai mare relief artificial este în prezent vârful antenei clădirii Burj Khalifa din Dubai. Construcția deține șapte „recorduri” mondiale toate cu formularea „cea/cel mai înalt” în descriere. Dimensiunea în cauză a fost învăluită în mister și aruncată pe piața speculațiilor încă din momentul lansării temei de proiectare. Skidmore Owings și Merril, venerabila companie de proiectare de arhitectură și inginerie fondata în 1936 în Chicago, autoarea proiectării, a fost activ implicată în promovarea lui Burj, cu toate acestea alături de toți ceilalți participanți la proiect au avut interdicția de a comunica înălțimea finală a turnului.

Înainte de începerea șantierului cea mai înaltă clădire era Taipei 101 ce se ridica până la 508 m, în mod evident se prognoza o depășire dar cu cât? Pe măsura ce avansa proiectarea structurală a clădirii, modelul de calcul se îmbunătățea permanent, fiind astfel posibilă o înălțime mai mare decât cea prognozată inițial. Bill Baker, inginerul structural șef de la SOM, spunea despre clasa betonului folosit la acest șantier: „nu știu dacă cineva va dori acest lucru dar putem face cu el o clădire înaltă de o milă”. Noul optimism repunea în discuție limita superioară a construcției. Decizia aparținea clientului, lipsit de presiune bugetară dar  interesat de imagine Șeicul Mohammed bin Rashid Al Maktoum nu părea să se hotărască, suspansul creștea. Numărul a fost dezvăluit cu focuri de artificii la începutul lui 2010 odată cu inaugurarea. Ei bine, vârful antenei cu pricina ajunge la 828 de metri deasupra solului, sol ce în urmă cu 20 ani nu era altceva decât un petec de deșert.

 

 

Pentru a-i fi accentuată monumentalitatea, turnul este înconjurat de clădiri mai mici cu misiunea de a da scară colosului, totodată se urmărește  percepția neobstrucționată  a acestuia. Fiind un obiect nefamiliar de mare regulile perspectivei parcă nu mai funcționează, acest lucru face ca percepția de la nivelul trotuarului să fie destul de ambiguă. Cele mai populare imagini ale turnului sunt cu siguranță cele din elicopter. Văzut  de la nivelul norilor, Burj Khalifa și dezvoltarea urbană care îl înconjoară arată ca o gigantică pioneză așezată pe pămînt cu acul în sus ca într-un gag marca Stan și Bran de dimensiuni planetare.

Caracterul dramatic i-a adus construcției un loc în blockbuster-ul american Misiune Imposibilă 4. Este interesant de remarcat că în trecut însăși finalizarea turnului a fost declarată misiune imposibilă în cîteva rînduri, cel mai marcant fiind desigur ultimul trimestru al anului 2008 cînd Emaar, developerul proiectului, a pierdut 304 mil. lire sterline pe fondul crizei financiare globale. Lucrurile au fost readuse în spectrul posibilului cu un împrumut din emiratul frate Abu Dhabi, fapt care a produs rebotezarea turnului din Burj no.1 în Burj Khalifa incluzîndu-l și pe emirul Khalifa bin Zayed Al Nahya ca și co-ctitor.

Stăruind în zona dramatismului și a oamenilor din spatele și din fața „turnului” Will Self remarca, alături de iluștrii monarhi și alte nume cu mare responsabilitate tehnică implicate în proiect, înca un personaj egal aproape ca importanță în economia construcției: domnul Giorgio Armani. Dacă nu îți permiți achiziția unui apartament de lux în acest complex, cel mai simplu mod de a împrumuta ceva din statusul clădirii este utilizarea ei  în calitate de oaspete plătitor undeva în cele 37 de etaje de hotel de lux, toate acestea complet finisate și mobilate de însuși domnul Armani. Creatorul italian și-a cîștigat notorietatea internațională în a doua jumătate a anilor 70 prin modul elegant în care croia costume bărbătești, astăzi deține un producător colos de bunuri de design și anunță o avere personală estimată la 7 miliarde $. Epicentrul  „Emporio Armani” este pe via Manzoni 31 în Milano, o clădire robustă  în care se vînd alături de numeroase colecții de haine, accesorii, mîncare, servicii hoteliere și produsele „Armani Casa”. Considerabila cantitate de mobilier și accesorii casnice este prezentată de consultanții de vînzare integral din perspectiva  „d-lui Armani” ca și cum vînzătorii înșiși sunt niste gazde temporare ale spiritului „d-lui Armani”: „tipul de mătase din acest covor a fost selecționat de însuși domnul Armani …”, „inelul aurit de pe marginea acestui castron reprezintă pentru domnul Armani…” etc. Tot ce aparține acestui brand este prezentat ca fiind rezultatul creativității masive a faimosului designer. Referindu-se la relevanța în materie de locuire a unui astfel de brand  Will Self nota: „Armani însuși a admis că a petrecut abia 20 de nopți în ultimii 4 ani în spectaculosul său apartament vis-a-vis de Central Park în New York … așadar ar fi mai bine de privit apartamentul Armani din Burj la fel ca pe un costum, chiar un costum de pe o bară de apartamente pe care îl porți într-o seară și pe care îl abandonezi ulterior mototolit pe pardoseala deșertului”. Din perspectiva urbanismului sau a arhitecturii contribuția designerului italian este nesemnificativă, din punct de vedere comercial însă eticheta GA domină strălucitor întreaga căptușeală a turnului. După epuizarea rapidă a subiectului „înălțimea clădirii” consumatorii ei se pot orienta către o discuție mult mai amplă despre fashion. De fapt, pe marginea problemei siluetei, d-l Armani a avut notabila inițiativă de a fi primul designer care a refuzat participarea în prezentările sale a modelelor cu BMI (body mass index) mai mic de 18, după ce manechinul  Ana Carolina Reston care suferea de „anorexia nervosa” s-a înfometat pînă la moarte. Dacă ne permitem o paralela insensibilă ne putem întreba: cum am putea interpreta matematic raportul masa /geometrie la o clădire pentru a o clasifica drept aberație? Din fericire lumea nu s-a pus încă de acord pe o astfel de unitate de măsura și diversitatea se va manifesta în continuare.

 

Dar să ajungem și la „A”-ul din coadă. Dacă Burj reprezintă halucinația din vîrful indicelui Dow Jones înainte de prăbușire, de unde tendința suicidală post-criză  de a favoriza în continuare megalomania? Ei bine mai sunt și „visători”.  Armani a cîstigat la finele anului 2011 în cadrul unei ample suite de premii de design oferite de revista Wallpaper distincția „best branding” pentru felul în care a fost marcat hotelul Armani din Milano. Dezvoltat împreună cu părintele turnului din Dubai, compania Emaar, hotelul are în plan forma literei A, fapt care se poate distinge bineînțeles doar din elicopter. Motivația finală a premiului: „subtilitatea”.

 

ROBERT  MARIN  este absolvent de Arhitectură și de… „Carabella”  târgovișteană.