PARADIGME DIN POST-IZOLARE – Robert MARIN – Condiția proprietății în arhitectură și design -II-

   Am punctat rapid săptămâna trecută felul în care John Locke a legat noțiunea de rod al muncii de ideea de proprietate, deschizând astfel calea către un nou tip de importanță a individului, către o nouă interpretare a ideii de demnitate. În secolul al XVII-lea, când a fost introdus argumentul lui Locke, condiția umană era încă una precară, spre exemplu, în Anglia filosofului nostru, sclavia a fost declarată incompatibilă cu legea abia în 1772, iar în colonii a fost abolită doar în 1833. În plus, în secolele XVII – XVIII populația umană a Pământului s-a dublat ca urmare a expansiunii colonialiste și a distribuirii la scară planetară a porumbului și a cartofului. Această creștere a generat o presiune politică, socială și economică ce a produs o reformă a poziției individului, iar ideea de proprietate a început să capete un contur recognoscibil și astăzi. Din punct de vedere strict cantitativ demografic, între timp, populația globului s-a mai dublat de 3 ori (adică de la aproximativ 1 miliard în 1800 la aproape 8 miliarde astăzi) acest lucru a contribuit la noi schimbări semnificative a felului în care este perceput individul, și în sensul subiectului nostru, al proprietății. În primul rând, a crescut enorm importanța diferențierii dintre dreptul inalienabil al proprietății de care vorbea Locke, și obiectul proprietății care, prin transfer și acumulare, a ajuns perfect alienabil. Această distincție, evidentă dintotdeauna, a căpătat noi dimensiuni în fazele mai recente ale capitalismului.

   Pentru a descrie mai bine percepția obiectului și proprietatea asupra obiectului, tema mea de interes aici, voi relua un subiect pe care l-am mai pomenit într-un text mai vechi la Gazetă. Jean Baudrillard clasifică valoarea obiectelor după cum urmează:

1. Valoarea funcțională… Se referă la valoarea instrumentală, de scop practic a obiectelor. Exemple: capacitatea unei drujbe de a tăia în masă lemnoasă, capacitatea unui panou avizier de a ține pe poziție o bucată de hârtie ce conține un mesaj.
2. Valoarea de schimb… Surprinde valoarea economică a unui bun, înglobează valoarea materiilor prime, a resurselor consumate în producția lui, a muncii și a cheltuielilor indirecte. Exemple: o carte poate avea o valoare egala cu zece caiete cu pagini goale, un autovehicul de calitate poate valora cât o sută de salarii minime pe economie.
3. Valoarea simbolică… Este o valoare care este atribuită de un subiect în relație cu alt subiect, cum ar fi între cineva care dăruiește și cineva care primește, sau între un călător și un loc special pe care l-a vizitat. Exemple: o verighetă care simbolizează declarația publică de formare a unei familii, o cană inscripționată de la o cafenea dintr-un oraș îndepărtat ce marchează o amintire din acel context.
4. Valoarea de semn… Reprezintă valoarea unui obiect într-un „sistem al obiectelor”. Exemple: un anume ceas, fără să prezinte un avantaj funcțional suplimentar, poate fi mai valoros decât un alt ceas doar prin prestigiul pe care cel dintâi și-l revendică în categoria ceasurilor, între două seturi de verighete, ce au aceeași valoare simbolică, setul mai sofisticat poate semnifica o valoare crescută, disproporționat de mare în comparație cu diferența de valoare de schimb, prin trimiterea la un status social mai ridicat, la un gust mai rafinat, la o educație superioară.

   Dacă progresele tehnologice au generat un teritoriu previzibil, plafonat, pentru primele două tipuri de valori, Baudrillard susține importanța valorii indirecte a ultimelor două categorii. Deși par înrudite, diferența lor este esențială pentru forma societății contemporane. Valoarea simbolică face apel la sentimentalismul individului în relație cu o țintă reală, ea este reductibilă la memoria și imaginația subiectului însuși. Valoarea de semn, de departe cea mai importantă în lumea de azi, este complet divorțată de real, este performantă doar în relație cu alte semne într-o ierarhie inflaționistă ce a înlocuit realul. „Nu mai avem de-a face cu imitația, cu duplicarea, nici chiar cu parodia. Avem de-a face cu înlocuirea realului de către semnele realului”.

   Din punct de vedere al ideii de proprietate, valoarea funcțională corespunde dreptului de utilizare, valoarea de schimb reprezintă un instrument de cuantificare a proprietății și de evaluare a posibilităților de transfer ale acesteia. Când vine vorba de valoarea simbolică dar mai ales în ceea ce privește valoarea de semn, mult mai amplu reprezentată în societatea de astăzi, conceptul de proprietate are o funcție inversă decât cea trasată de John Locke. Dacă pentru filosoful englez legitimitatea sinelui de a lua în proprietate ceva era o calitate ce se extindea direct de la respectivul sine, în ceea ce privește valoarea de semn, transferul valorii se face invers, de la obiect către proprietar. Sinele devine și el un produs, iar precedența demnității este stabilită de reprezentarea semnului, nu de inalienabilitatea sinelui. În cursa pentru posesii, atât de acerbă în epoca noastră, cred că este foarte important să încercăm a avea o bună înțelegere a acestei probleme.

 

ROBERT  MARIN  este absolvent de Arhitectură și de… „Carabella”  târgovișteană.