După ce săptămâna trecută Elon Musk a achiziționat 9,2% din acțiunile Twitter, săptămâna aceasta și-a anunțat disponibilitatea de a cumpăra întreaga companie, punând la bătaie circa 43 miliarde de dolari pentru 54,20 dolari per acțiune. Orice om de pe pământ,cu excepția lui Musk și probabil Jeff Bezos, s-ar fi prezentat cu aceste intenții ar fi fost desconsiderat din oficiu, Elon în schimb își permite o astfel de investiție, și mai mult, o acțiune atât de disruptivă pare foarte plauzibilă în cazul lui. Problemele de credibilitate nu vin din îndoieli cu privire la robustețea financiară a antreprenorului american (canadian / sud african) ci din faptul că Elon Musk este un trol de scară planetară și, suplimentar, din faptul că nimeni nu îi poate citi intuitiv intențiile (Musk este cognitiv în spectrul autismului – sindromul Asperger, acest lucru, printre altele, face ca intonația vocii sale să varieze foarte puțin în comunicare, neputând fi ușor de stabilit o corelare între starea sa emoțională și forma discursului).
Pe această temă recentă s-au deschis fronturi masive de luptă în conversația publică mai ales pe tema libertății de exprimare, a spațiului virtual (deținut de companii private) ca agoră a expresiei populare, a manipulării, a sensibilităților individului contemporan. Discuția a degenerat rapid în confruntare ideologică, taberele sunt aceleași, stânga – dreapta, unii că Musk e prea bogat și că deși a ajuns așa beneficiind de un sistem social ce l-a favorizat este indispus să împartă cu societatea (căreia îi datorează tot) succesul decontat până acum pe persoană fizică, ceilalți că toate meritele sunt direct ale lui și că poată să facă ce vrea cu ele și cu cea obținut de pe seama lor, iar restul, rămași în urmă doar din lene, să nu mai stea cu mâna întinsă și să facă și ei la fel de mulți bani cum s-or pricepe. Evident discuția este mai nuanțată dar fundamental se reduce la gestiunea roadelor pe care unii le consideră un rezultat al lumii iar ceilalți un rezultat al individului.
Un subiect foarte rar atacat de prietenii mei progresiști este cel ce ține de competența în alocarea de capital a lui Elon Musk. Stângiștii, printre care mai mereu mă număr și eu, capătă un fel orbire economică atunci când discută despre echitate. Desigur, averile, pe hârtie, ale „învingătorilor” în cursa capitalistă: Musk, Bezos, Arnault, Gates, Buffett, etc. sunt absolut obscene în raport cu penuria în care se zbat miliarde de oameni „înfrânți” de capitalism. Desigur, capitalismul ca sistem de atribuire a valorii este plin de rateuri, de cinism, de dezinteres pentru largi arii ale spiritului uman. Dar dacă amesteci argumente morale cu cele economice nu poți să uiți de corupția generată de toate formele de redistribuire arbitrară. Stânga ar trebui să facă un efort în conceperea unei teorie a echității ce poate fi aplicată în lumea reală, fără suspendarea istoriei, fără reeducare rapidă, fără disciplinare cu bastonul. Sunt teorii existente ce încă își caută formule de praxis acceptabile social (noi forme de contractualism, noi forme de colaborare), acestea trebuiesc susținute mai departe, sunt totodată și noi candidați pentru soluții echitabile social (de la universal basic income, la fracționalizarea financiară permisă de blockchain) ce trebuiesc testate și, atunci când sunt motive de speranță, încurajate. Deocamdată însă, singurele răspunsuri aplicate par a veni tot din zona antreprenoriatului capitalist, a fondatorilor și a inovatorilor din domeniile tehnologiilor avansate. Alocarea de capital, unde și pe ce se duc banii, rămâne în continuare problematică moral la vârful capitalismului, și ratată economic la celălalt capăt al spectrului.
P. S. Se pare că tocmai au fost anunțate măsuri cu care Board-ul Twitter se va opune tentativei lui Musk de preluare a companiei. Tot la bani se reduce distracția.
ROBERT MARIN este absolvent de Arhitectură și de… „Carabella” târgovișteană.
Facebook
WhatsApp
TikTok
