Scriitorul dâmboviţean Ionuţ Cristache a lansat în această seară cartea „Rumegând între antilope”, în cadrul unui spectacol desfăşurat la Teatrul Municipal din Târgovişte. Lansarea nu a fost deloc una tipică, în care rolul principal îi revine autorului, ci de această dată târgoviştenii prezenţi la eveniment au avut parte de o surpriză plăcută şi pentru câteva ore au pătruns în lumea magică a scrisului.
Scena teatrului a devenit neîncăpătoare pentru tinerii veniţi să îşi arate aprecierea faţă de profesorul lor, prin dans, muzică şi dramaturgie. Personajul imaginat de scriitor în cartea sa a prins viaţă prin intermediul actorilor teatrului dar şi al elevilor. Trăirile, gândurile, nevoile şi zbuciumul lui Seby Sebycek, personajul principal, au prins contur, iar publicul a pătruns astfel în viaţa unui adolescent singuratic, căzut în patima etnobotanicelor, rupt de lume şi într-un continuu conflict cu propria persoană. Ghidul întregului spectacol a fost actorul Corneliu Jipa, cel care a luat pulsul cărţii lui Ionuţ Cristache încă de la primele rânduri.
Printre rândurile din sală s-au aflat atât tineri, actuali elevi ai scriitorului, cât şi foşti elevi ai acestuia, oamenii de succes care nu şi-au uitat dascălul. Au cântat şi au dansat elevi de la Colegiul Naţional „Constantin Carabella”, Liceul nr 4 şi Liceul nr 2, Liceul „Bălaşa Doamna” şi Liceul Petru Cercel. Pe scenă a urcat şi Bianca, fosta concurentă de la „Vocea României”. Prezent la eveniment, editorul cărţii Mihai Stan şi-a arătat mulţumirea şi încântarea cu privire la publicul aflat în sală: „Trăiesc un sentiment reconfortant pentru un editor când văd la o lansare de carte lume citită, intelectuală, dar şi tineri aflaţi la început de drum”. Autorul a ţinut să le mulţumească celor care au venit să-i fie alături într-o zi importantă şi a promis că va reveni cu noi surprize literare pentru cititorii săi.