kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

NOU: Bilete online, pentru expozițiile muzeelor dâmbovițene. Cum se pot achiziționa și cât sunt valabile

       Începând cu data de 21 aprilie 2021, Consiliul Județean Dâmbovița, prin Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște, și Booktes.com pun la dispoziția publicului posibilitatea achiziționării de bilete din mediul online, pentru expoziţiile permanente şi temporare ale muzeelor aflate în administrarea instituţiei culturale.

          Prin includerea acestui serviciu online, Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște doreşte să faciliteze accesul publicului larg, într-un mod rapid și confortabil în muzeele dâmboviţene. Mai mult, biletele, astfel cumpărate sunt valabile o lună de zile, oferind posibilitatea unei planificări din timp a vizitei.

          Biletele online sunt accesibile atât pe site-ul www.muzee-dambovitene.ro, la categoria ”Bilete Online” cât și direct din platforma Booktes.com, prin accesarea următorului link https://booktes.com/evenimente/complexul-national-muzeal-curtea-domneasca-targoviste.

          Odată biletul cumpărat și primit pe e-mailul vizitatorului, acesta se prezintă la intrarea în muzeu pe telefon/dispozitiv. Nu este nevoie de prezentarea biletului în format tipărit.

          Programul de vizitare al muzeelor aflate în administrarea Complexul Național Muzeal „Curtea Domnească” Târgoviște este următorul:

          – Ansamblul Monumental „Curtea Domnească”: Marţi – Duminică: 9:00 – 13:00 și 14:00 – 18:30.

          Având în vedere desfăşurarea lucrărilor de restaurare, în cadrul Ansamblului Monumental „Curtea Domnească” se vor putea vizita doar ruinele Palatului Domnesc şi Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti

          – Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Muzeul Evoluţiei Omului şi Tehnologiei în Paleolitic, Muzeul „Casa Romanţei”, Muzeul Scriitorilor Dâmboviţeni, Muzeul ”Vasile Blendea”, Casa – Atelier Gheorghe Petraşcu, Expoziţia „Metamorfozele unui loc al memoriei: de la cavalerismul Şcolii de Ofiţeri „Ferdinand I” la spaţiul profan al procesului şi execuţiei soţilor Ceauşescu şi al sfârşitului regimului totalitar din România”, Casa Atelier ”Gabriel Popescu” din localitatea Vulcana – Pandele: Marţi – Duminică: 9.00 – 13:00 și 14:00 – 17:00.

          – Casa Memorială ”Ion Luca Caragiale”, Muzeul de Etnografie Pucioasa, Muzeul etnografic ”Dumitru Ulieru” Pietroşiţa: Miercuri – Duminică: 9:00 – 13:00 și 14:00 – 17:00;

          Luni, Marţi, primul şi al treilea weekend din fiecare lună: ÎNCHIS

          – Ansamblul Brâncovenesc Potlogi: Marţi – Duminică: 9.00 – 13:00 și 14:00 – 18:00;

          – Peştera Ialomiţei: Luni – Duminică: 9:00 – 13:00 și 14:00 – 16:00;

          Accesul în muzee se va face cu respectarea regulilor sanitare impuse de autorități pentru combaterea pandemiei COVID-19.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media