Mâine seară, Teatrul Tony Bulandra va găzdui lansarea volumului Nero, brac german, scris de Ionuț Cristache. Spectatorii vor avea parte de o lansare inedită, așa cum autorul și-a obișnuit deja publicul. Muzică de cea mai bună calitate, teatru, într-un cuvânt Spectacol.
Invitatul special al serii va fi câștigătorul Românii au talent, Bruno Icobeț și ale sale trei merle, pentru că Nero, brac german este o poveste emoționantă despre prietenia dintre un om și câinele său.
„…vă propunem acest spectacol lectură (un tip de spectacol „în lucru”, ca un atelier, în care actorii își citesc replicile și interpretează rolurile la modul schematic, pentru a da publicului o idee despre cum ar putea arăta un spectacol finisat) al unui text scris de Ionuț Cristache. O poveste emoționantă despre prietenia dintre un câine și un om, poezie în mișcare. Sprijiniți artiștii târgovișteni participând la acest eveniment special!”, îndeamnă organizatorii spectacolului.