În urmă cu 43 de ani, pe 29 octombrie 1969, a fost stabilită, în premieră mondială, prima legătură între două calculatoare. Prin realizarea acestei legături s-au pus bazele precursorului internetului numit ARPAnet, în cadrul unui proiect al Departamentului Apărării al SUA. În acelaşi an, ARPAnet s-a extins prin adăugarea a încă 2 noduri de reţea – la Universitatea Utah şi Universitatea California – Santa Barbara.
Reţeaua s-a dezvoltat foarte repede, la ea conectându-se tot mai multe calculatoare, astfel încât în 1979 s-a hotărât separarea în două reţele care puteau comunica între ele, luând naştere astfel o inter-reţea, care mai târziu s-a numit Internet. La 1 ianuarie 1983 ARPAnet conecta deja 500 de centre şi tot acum accepta un protocol prin care sistemul TCP/IP să fie standard pentru ARPAnet. Mulţi specialişti consideră data aceasta ca fiind ziua în care Internetul apare cu adevărat. Schimbarea a intervenit la începutul anilor 90 când cercetătorul Tim Berners Lee de la Centrul European pentru Fizică Nucleară din Geneva a pus bazele World Wide Web-ului (www).