Muzeul Evoluției Omului și Tehnologiei în Paleolitic a deschis porți uriașe pentru Târgoviște, porți către cele mai mari muzee din lume. Spun aceasta în sensul că profesorul Marin Cârciumaru, cel care a donat munca sa de o întreagă viață Complexului Național Muzeal Curtea Domnească nu a dat nicio piesă descoperită de Domnia Sa altor muzee ale lumii, deși cereri au fost.
Smithsonian Museum, adică unul dintre cele mai importante muzee de istorie naturală din lume a considerat că piesele ce se găsesc la Târgoviște ar sta mai bine la Washington și a cerut profesorului Cârciumaru o parte din munca sa. Acesta a refuzat îndepărtarea pieselor din patria lor și iată, Târgoviștea deține în micul său muzeu găzduit de Galeriile Stelea comorii arheologice.
Unele dintre cele mai importante piese aflate în colecția muzeului sunt recipientele pe care oamenii din Neanderthal le foloseau pentru a prepara ocru (n.r. ocru este o varietate de argilă de culoare galbenă, roșie, brună etc., formată din hidroxizi de fier și folosită ca pigment la fabricarea unor vopsele).
În muzeu este reconstituită una din cele mai mari peșteri dintr-un muzeu din România, în care se regăsesc oameni de Neanderthal realizați prin respectarea tuturor exigențelor privind morfologia acestora și surprinși în cele mai caracteristice preocupări, un Homo sapiens din Paleoliticul superior într-o firească ipostază de vânătoare, alături de un cort superb conceput, dar și un om din Neanderthal care prepară ocru.
În peștera muzeului se găsește o geodă (n.r. geoda este o masă de minerale căptușită cu cristale, depuse în cavitățile rocilor) vopsită cu ocru care este datată de peste 50.000 de ani. Istoria descoperirii geodei respective este una demnă de povestit.
„Acolo aveți o bulă. Aceea, când am descoperit-o, săpam cu niște copii de 12 ani. Mi-au aruncat-o din săpătură de pe la patru metri și mi-au spus că au descoperit o minge de tenis. Ea era învelită într-o crustă de carbonat de calciu și era albă. În momentul când am prins-o în mână era să cad pe spate pentru că este foarte grea. La început am crezut că este meteorit introdus în peșteră de om. Mai târziu, cu ajutorul unui microscop teribil, care penetrează în orice material circa 120 de microni, am constatat ca ea a fost vopsită cu ocru. Cu toate acestea mă întrebam ce este acest lucru. La început am crezut că este un arici de mare și pentru asta trebuia sa-i văd structura internă, dar mi-am dat seama că nu pot s-o secționez pentru că valoarea lui ar fi scăzut. Și ce credeți că mi-a trecut prin cap. Într-una din zile am luat-o și m-am dus la un tomograf, aici în Târgoviște. Am ajuns la un doctor și i-am spus că doresc o analiză tomografică și i-am arătat la ce. Evident că a crezut că sunt țicnit, însă i-am explicat cine sunt și totul a fost în regulă. Și așa am descoperit că ce aveam în mână era o geodă. Însă, una foarte grea, lucru care m-a frapat. Și dacă m-a frapat pe mine, l-a frapat și pe omul din Neanderthal și de aceea a luat-o, iar aspectul ei este cu totul și cu totul aparte față de orice galet (n.r galetul este un fragment dintr-o rocă sau dintr-un mineral, șlefuit și rotunjit prin acțiunea mării, a torentelor, a ghețarilor ) care se găsește și a fost descoperit.” a povestit profesorul Marin Cârciumaru.
Așadar, micul muzeu târgoviștean are multe de oferit. Tot ce-i trebuie este o atenție sporită din partea noastră, a tuturor.