kiss2025a.jpg Euroguard InCaseEnergy 	oneminamed_nav.gif

Moaștele Sfântului Nifon vor fi scoase în procesiune pe străzile municipiului Târgoviște

Marți, 14 aprilie 2020, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, racla cu moaștele Sf. Ier. Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, va fi scoasă în procesiune, în Municipiul Târgoviște, anunță Arhiepiscopia Târgoviște.
Însoțită de Înaltpreasfinția Sa, mașina ce va purta moaștele sfântului va trece prin fața bisericilor și a spitalelor din municipiu, pentru a invoca mijlocirea Sf. Ier. Nifon înaintea Bunului Dumnezeu, astfel ca orașul și județul nostru să fie păzit de noua pandemie.
      Îndemnăm pe toți credincioșii să privească parcursul procesiunii, de acolo de unde se află, de la geamurile sau balcoanele caselor sau ale blocurilor, ori de la locurile de muncă, unindu-se în rugăciune, fără a se alătura procesiunii în vreun fel, date fiind restricțiile legale din această perioadă.” se arată într-un comunicat de presă.
Racla cu Sfintele moaște va pleca de la Catedrala Mitropolitană, în jurul orei 11.00, după ce Mitropolitul Nifon va rosti rugăciunea specială pentru încetarea epidemiei.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media