Motanul Botticelli
Supărarea e în tindă,
stă lățoasă-ntr-ale sale,
încurcând, să te cuprindă –
stai, nu i te da din cale!
Are să-ți șoptească focul,
când se scaldă în cenușă,
jar împrăștie cu ciocul –
Soarele – o mărgelușă…
Cerul verii, solzi și spume,
limpezește sufletul…
Bucuros să te îndrume,
descâlcindu-ți zâmbetul –
Motan Botticelli, lume!
Butoiaș, ființă dragă
Butoiaș, ființă-naltă,
într-un ghem te-ai adunat;
alb și negru, laolaltă,
porți în lume-n lung și-n lat.
Cântărind cât nota-ntreagă,
stai de veghe-ntre castroane,
spălând doagă după doagă,
făcând loc de diafane
mângâieri fără tăgadă!
Facebook
WhatsApp
TikTok
