Dantelino
Nasul ud lungește zdrențe,
blana strânge noduri, moațe –
condamnat de aparențe,
nimeni, să îl ia în brațe.
Spaima câinilor coafați!
Printre gâze, împărat.
De la norii încurcați,
până-ntre urechi, mirat –
o fetiță-l mângâie!
Îi priește doctoria –
se alintă, mârâie
fin, ca dantelăria.
Dantelino n-are colți –
mai mult știrb, mai are-un dinte –
și-n ureche vreo doi câlți,
încântat să se prezinte
celor blânzi, celor isteți.
Feerie
Cutiuța muzicală,
un ceas vechi – iată indiciu –
sufletul de catedrală
învelit într-un capriciu.
Cântă harnic și zglobiu
steaua fulgului de nea –
pe cântarul fără dubiu,
stă pisica Dulci Nea.
Și motan Cofetărie
nu aude, zace-n perne.
Îndesat în pălărie,
o lumină albă cerne.
Facebook
WhatsApp
TikTok
