Pantalonadã
Toarce ca un porumbel, privire de gladium –
știe care lucru este nu – are să-l facă oricum,
foarte plin de zel, alergând ca după mâine,
așteptând ca după ieri alte și-alte grațieri…
Scaiul
Veverițe pe-o tulpină,
familie în creștere,
prin sărut se-ntâmpină,
este recunoaștere!
Nobil calul te salută
până afli că-i sălbatic.
De-i troian, când se mai mută?
Nechezând al său jăratic…
Cai de mare luna mână –
de codițe, ca o toartă.
Vidrele se țin de mână,
ape să nu le despartă.
Șerpi șipotind mistere
prin freamătul de iarbă
simt galerii artere
scăpând cârtița oarbă.
Șarpele nu se grăbește,
el visează limpede;
strânge doar ce crede
prin ochiul unui clește…
Mantisa rugătoare,
soră c-un ciclop,
o singură ureche are,
numai cât un strop!
Purceii nu transpiră
și nu privesc în sus,
ei înșiși, un cumulus!
Le place muzica, vă miră?
Mama lor le cântă
când îi alăptează,
nas în nas se-ncântă,
adorm și visează.
Elefanți cu piele pungă
empatic ar tresări…
O albină îi alungă!
Merg, nu pot sări!
Oaia, într-un loc al ei –
croșetează-n cerc emoții –
prinsă ca între idei,
neglijează locomoții.
Felina, sărind paiață –
greu, imens – nu-i sadică,
o-ngrozește prada mică!
Nu e joc, de ia o viață.
Astfel trece fuga
drept independență,
odihnindu-și ruga –
semn de paciență…
Maimuța pricinașă,
gata să și joace
firea ei poznașă,
prin oricare mijloace!
Lupul ca un om trăiește,
el nu-i mănâncă pe ai săi,
bătrânii și-i îngrijește,
perechea-și plânge printre văi.
Un șoricel revendica
și trusa de creioane!
Mai mare decât el – frica,
tocind printre cotloane…
Cu nas bulb, botul lalea,
jucându-se în lan,
înainte ține calea,
bucuros, un șobolan.
Iepurașul somnoros
se arată în cunună;
l-a dus, pe frunte-n Lună
un munte viforos.
Prepară elixirul
din plante magice, alese;
fața lunii pline – potirul
poveștilor culese…
Tigrii scutură din dungi.
Zăpezi mișcătoare –
mise – grații îndelungi –
întinse la soare.
Joacă-te, pisică,
dansuri de zeiță…
Hâtră, sălbatică,
mustăți coroniță!
Joacă-te, fluture,
sidef de suflete…
Strânge-te buchete,
să nu se scuture!
Joacă-te, suflete,
până la ființă…
Prinde-te, scaiete,
în joc de voință!
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
