Îmbogățim duminicile noastre de poveste, aici la „Gazetă”, cu miracolul copilăriei adus de Marilena Vișinescu… Prietenul nostru, prof.dr. Alexandru Ștefănescu, scrie că Marilena Vișinescu este „poet matur, cu vechime în branșă, care își surprinde vechii cititori prin grația și naturalețea cu care reușește să alunece în universul copilăriei” și adaugă că poezia ei „melodioasă și veselă ca un cântec pentru copii e un efect al jocurilor copilăriei jucate de autoare printre cuvinte”… Vă aducem, deci, versuri ce par a îndeplini cerințe împărătești, nici pe drum, nici pe lângă drum, precum fata săracului cea isteață – se dovedește a fi lucrul care necesită o pregătire de om, cum scrie autoarea. S-au născut din „lumina gesturilor diafane, de început de lume. Lumea cu oamenii săi mari, cândva, mici – lumea cu oamenii săi mici, încă mari”… (Ionuț CRISTACHE)
Maracas
Ceasul mult înaintase
vasul sãu cu vechi popoare.
Orizonturi mlãdioase,
încrustând mãsurãtoare…
Zero, nota-ntreagă – cine poate s-o culeagă?
Alfabetul orelor, muzica sferelor…
Unu, suflul unui flaut, l-am găsit, nu îl mai caut –
nu e J-ul ce-a rămas, la Veneția, în ceas?
Douã uverturi sorb din partituri,
lăsând în pripă urme de aripă.
Trei, umeri grei,
a citit atâtea vise, doarme între uși deschise…
Patru – stau precum la teatru
scaunele-n sală, muncitori de gală.
Cinci, printre căluți de mare, trece ca o sărbătoare!
Din codiță, înainte, împărțind timpul în cuvinte.
Șase, din mătase, din corni de alamă, coamă –
nocturnă în surdină, picură lumină.
Șapte hașurează șoapte, harfe de la miazănoapte,
cuvintele goale au pe chip opale.
Opt doarme infinit… O clepsidră l-a trezit,
visând promenadă, viori și serenadă.
Nouã, cu picioarele în rouă,
dansează în profil, cum cere un cadril.
Zece, două fresce,
miezul din alună, lumea îi răsună!
Unsprezece se arată! În oglindă, la erată –
amândoi majori – unici dirijori.
Douãsprezece sună… Parcă ți-ar cânta în strună,
din capriciu, ca o doamnă, când cadența o îndeamnă!
Treisprezece – ora care nu mai trece!
Nici pauza, nici forfota nu mai stau să schimbe nota.
Paisprezece, zumba-zumba! Tot pâmântul știe tumba,
pe rotiță strânge timpul – încet, macină Olimpul.
Cincisprezece – simfonie – poartă o cacofonie,
la ureche, în blazon, lângă un diapazon.
Șaisprezece se prepară nici prea dulce, nici amară,
cutiuța cu bombon, muzică pentru Trombon.
Șaptesprezece sare! Judecă și purici care
au dus jocul din bătrâni prin cojoacele de lâni.
Optsprezece – veloce! Tam-tamuri ventriloce,
glasuri tari, de peste zi, mai bine s-ar limpezi!
Nouãsprezece chimvale scutură în pomi cavale –
astfel, mistuie întreg ce-l frământă pe strateg.
Douãzeci. Înfloresc pământuri seci,
sarabande, înc-o tură – apoi, stop, claviatură!
Douãzeci și unu. (Câți din două, câți din unu?)
I s-a spus numai povești, două au băut din cești.
Douãzeci și douã prinzi numai dacă te întinzi
într-un pas de modă veche în care să faci pereche.
Douãzeci și trei, în cheie, cum altfel să se încheie
calea ce abia începe un mănunchi de flori sirepe ?
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…
Facebook
WhatsApp
TikTok
