Întrecerea
În cădere nu te mistui,
cerul recunoaște marea
învolburată-n ochi căprui,
pământii, ca sarea…
Tată, vorba nu-i mustrare,
grija nu este control…
Simplă, o încurajare,
că îți pasă, nu-i ocol…
Ai voie să cazi, Copile,
dar nu asta-i sărbătoarea –
e că te ridici în zile
când celebră-i doar eroarea!
Școala veche
Familia, o școală veche,
nesfârșită-nvățătură,
e copacul, stă de veghe,
unii zic că-i mătură,
alții cred c-ar fi ridiche
ori, de-a dreptu’, – mură-n gură…
Țeși din umbra ei pereche,
faci din ea artă, cultură…
Joci în lume he-he-he,
până afli cine ești
de la om pân’ la păduche…
Cel pe care îl hrănești.
Cine ești? Ce faci?
Să fii iubit pentru ce faci
e să fii micul vrăjitor,
să fascinezi, să te prefaci!
Su-pra-vie-țu-i-tor…
Să nu știi cine ești –
ce vrei, ce-ți place – tu ce crezi?
Dar să te împlinești
prin ce auzi sau vezi…
E să nu fii iubirea,
e să nu știi respectul,
e să frângi uimirea,
că pare a fi defectul…
Fă deosebirea –
în iubire, ești…
Nouă umbre
Opt viori și-un contrabas
fac din zi o partitură,
noaptea vine într-un glas,
se continuă-n postură –
un cățel și opt pisoi,
întremând grații și muze,
lung se miră de-un cimpoi
între game tot confuze –
nouă umbre deșirate
strălucesc în visul meu,
fiecare înzestrate
de un soare scarabeu.
Marilena VIȘINESCU a urmat cursurile Universității Babeș-Bolyai, din Cluj Napoca, specializarea Filosofie – Comunicare socială și Relații publice, a publicat mai multe cărți de poezie și este, mai ales, absolventă de „Carabella” târgovișteană…