kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

Mihai Constantinescu: Copiii de excepţie trebuie ajutaţi să fie văzuţi de toată ţara

Invitat special la festivalul „Iarnă dâmboviţeană”, cântăreţul a apreciat iniţiativa Valleriana de a evidenţia copiii şi tinerii talentaţi din judeţ.

Pentru ei a fost organizat ieri evenimentul, la Clubul Studenţilor din Târgovişte, în colaborare cu Palatul Copiilor Târgovişte. Sala înseşi l-a impresioat pe binecunoscutul artist. „Sala este superbă. N-am ştiut că există la Târgovişte o sală aşa frumoasă, atât de intimă, unde pot avea loc spectacole diverse. Copiii sunt pe măsură, am vazut copiii extrem de talentaţi” ne-a spus Mihai Constantinescu.

El îi sfătuieşte pe părinţii şi profesorii acestor copii să îi sprijine în dezvoltarea talentului lor. „Copiii de excepţie trebuie ajutaţi să meargă mai departe şi să fie văzuţi de toată ţară. Chiar dacă nu ajung să câştige un mare concurs, daca XFactor şi Vocea României se poartă, trebuie să ajungă şi ei acolo. Cei care merită şi pot trebuie ajutaţi”, este mesajul unui om cu 40 de ani de carieră muzicală în spate. El a lansat recent un nou album, cu 16 cântece, din care nouă piese noi, un remix la „O lume minunată” şi şase piese bonus romantic, pe care se gâneşte să-l lanseze şi la Târgovişte pentru iubitorii muzicii uşoare.

BENQ DIGITAL CAMERA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media