METAMORFOZE – Tatiana GHIȚĂ – Scrisoarea lui Mulțumesc…

Dragă cititorule,

   poate m-ai văzut deja, dar astăzi vreau să mă prezint oficial, în scris: sunt Mulțumesc și am fost crescut de acum o doamnă, de când era și ea mică și mă șoptea în gând sau mă rostea când ridica privirea către ceilalți sau către cer. Într-o carte, scrie despre mine că sunt un cuvânt, adesea cu valoare verbală,  prin care se exprimă cuiva recunoștință sau mulțumire pentru o urare, dar eu știu că sunt mai mult de atât. Am fost copil deodată cu doamna mea, căci fiecare mulțumesc are omul lui, iar acum am crescut și am mereu un zâmbet lângă mine.

    Am fost împreună la școală și am rămas amândoi aici, dar am trecut din bancă la catedră și taaare îmi place. Ne-am plimbat în lume, în vacanțe, în orașe colorate, mi-am văzut frați ori prieteni și vreau să îi prezint pe câțiva. Știți, fiecare Mulțumesc e înfiat de un om care îl plimbă. Tu îl plimbi pe al tău? Am văzut unul pe care omul lui îl rostea mereu, îl arăta celorlalți și era fericit. Altul era timid și omul lui îl ținea ascuns și îl spunea foarte rar, nu știu de ce, poate se plăceau prea puțin. Am văzut recent un frate spus de un tânăr care îl așezase lângă medalii și îl rostea către țara lui și către toți cei apropiați sau nu. Cât de fericiți și frumoși erau, fiecare cu izbânda lui! Am simțit mare emoție în toate literele mele.

    Prima amintire despre care îți scriu e dintr-o familie, ca oricare alta pentru alții, dar pentru mine și fetița care e adult acum era totul și ai ei au făcut din mine o regulă, deși  copila mă iubea încă de atunci și mă striga veselă. Tu ce amintire ai despre primul tău Mulțumesc? Știu, îmi vei scrie despre el sau vom vorbi, la o cafea. Am multe de scris despre mine și despre prieteni, din trecut, dar la zilele noastre aș vrea să ajung. Ai fost de curând într-o școală? Dacă ești copil, da. Aici, mulți omuleți știu să mă strige și ne place asta, mie și fraților mei. Dar și ei cresc și, uneori, ne uită sau ne strigă prea rar. Dragă cititorule, cred că ne poți ajuta să nu fim uitați de omuleții metamorfozați în adolescenți? Chiar dacă au căști și ecrane, să le spui că suntem prieteni și prietenoși. Îi ajutăm să crească frumos și să izbândească în viața reală.

    Altă amintire e despre stradă și oamenii care o folosesc și se uită deseori în jos, la asfalt ori borduri. Știu prea puține despre ei, dar se pare că au motivele lor. Intr-o zi, unui copil i-a căzut o jucărie. Pași mulți treceau pe lângă el, foiau adidași și sandale colorate, dar el nu reușea să o salveze. Mai venea și un cățel, și el interesat de jucărie… Atunci, un alt copil, căci solidaritatea copiilor este!, a putut smulge jucăria din lumea asfaltului și i-a înapoiat-o. Cel mic, bucuros, a rostit, din guriță, cel mai maaaare și recunoscător Mulțumesc. Am fost bucuros și am pus întâmplarea în colecția personală, dacă pot spune așa.

   Multe altele aș putea scrie despre mine și frații mei reali și virtuali, dar închei aici și am speranța că te-am înveselit când mi-ai citit scrisoarea. Poate mai povestim când ne citim. Data viitoare. Până atunci, te îmbrățișez cu toate literele mele.

                                                                             Mulțumesc, Târgoviște, 6.08.2024…

Tatiana GHIȚĂ este absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, profesoară la Colegiul Național „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște, dascăl de elită al învățământului dâmbovițean…