A fost odată, ca niciodată, că, de n-ar fi, nu aș mai povesti, o mare familie, aproape un popor, de mimoze, albe, roz sau galbene. Conform definiției, sunt specii de plante erbacee sau lemnoase, cu frunze compuse și flori mici, care la cea mai mică atingere se repliază (Mimosa). Conform realității povestitorului, sunt o specie de tunel, galben și minunat mirositor, pe un centru vechi al unei capitale europene sau, mai bine zis, era. Tunelul de flori.
Gândit ca un omagiu de către două firme celebre, cărora le mulțumesc semianonim acum, tunelul de flori însemna un manifest de bucurie pentru Femeia care ,,inspiră, creează și dă sens lumii din jur.” Mereu, nu doar la începutul lui Mărțișor din ăst an. Celelalte vorbe delicate, dar puternice, curiozitatea le găsește împletite în cercurile vii încă din imaginea postată pe o rețea https://www.facebook.com/reel/1291920055221346, chiar de firme.
Am trecut pe acolo, prin florile încă vii din cerc, am făcut poze, cu bucuria pe care și oamenii mari o simt când văd primul ghiocel, primul pom cu voal înflorit de primăvară, prima barză. Venea din tunel o bucurie plină, necondiționată, ca un dar neașteptat și ca o îmbrățișare a naturii. Perechi de adolescenți, familii tinere, copii, bunici și nepoți, toți se lăsau îmbrățișați de flori, de miros, de soare și de idei. Prindeau culori și miros, cu telefonul, în poze, iar zâmbetul era al fugii după fluturi, de odinioară. Parcă își construiau o lume fermecată într-o amiază de joi…
Prinsă cu de-ale vieții și de-ale fișei postului, am ajuns, după exersarea spiritului olimpic printre școlari, destul de târziu, acasă, duminica. Mă așteptau știrile zilei și imaginile grele ale tunelului. Dărâmat, cu florile pârjolite… În puține zile, se dusese bucuria, odată cu pavelele centrului vechi al unei capitale europene, zburânde între oameni și oameni, într-o luptă de neînțeles pentru mulți. De ce?
Articolul 1 din Declarația Universală a drepturilor Omului ne așază ca ființe născute libere și egale în drepturi și în demnitate. Ce ne face să uităm? De ce metamorfoze uriașe ne schimbă și ne batem cu florile, cu ideile sau cu esența obiectelor? Poate vi se par întrebări puerile, chiar mediocre, ale unei ființe căreia i s-a schimbat noima lumii, în trei zile, dar continui să întreb… cu tunelul de mimoze ce-ați avut? Eeeeeee…
Să ne citim, să ne vedem în oda bucuriei primăverii, cu metafora din povestea mimozelor. Cititorule trecător prin centrul lumii, îți doresc de bine.
Târgoviște, 18 martie 2025
Tatiana GHIȚĂ este absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, profesoară la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște, dascăl de elită al învățământului dâmbovițean…
Facebook
WhatsApp
TikTok
