Începe școala? Nu. Începe alt an școlar în viața fiecăruia dintre noi, chiar dacă nu mai avem vârsta. Avem ani școlari mulți ori puțini, toți cu un început de care ne amintim. Cu flori, cu părinți de mână, cu ghiozdane, cu bucuria de a cunoaște și a recunoaște. Sau doar cu emoții. Demult, lumea din jurul școlarilor era mare, iar ei erau mici și încrezători. Veneau la școală ca la o casă a lor, să învețe ca să fie ceva în viață. Unora chiar le-a ieșit, că tare își doreau. Altora… Sigur ai fost școlar, cititorule. Îți amintești unde? Când? De ce? Pentru ce?
În casa mare din cartierul cu nume de flori, clasa în care am învățat era luminoasă și frumoasă ca zâmbetul doamnei învățătoare. Erau fețe de bancă bleu apretate și călcate, sobe, pervazuri cu flori, dulap cu geamuri din spatele cărora se uitau la noi caiete și cărți, un portret cam într-o ureche și un imn, pe care îl cântam când începeam programul. Aveam multe, dar nu cred că ființa Colțul, că doamna noastră era pedagog și nu îl lăsa. Fizic, locul de reparare a trăsnăilor exista, trebuie să fi fost în unghiul pereților adevărați, dar nu prea l-am văzut locuit. Legendele spuneau că puteai fi agățat în cuier, scos la careu sau alte cele, dar așa ceva…
Să revenim. Ca om al catedrei, am trăit vremea când puteai trimite în lumea Colțului elevi care nu se conformau, ca să le fie rușine și să reflecteze, dar am crezut prea puțin în aste forme de reorganizare de atitudini și nu le-am folosit. Poate alții au fost convinși de importanță și efect, dar e o altă poveste. S-a reabilitat în zilele noastre, a devenit ceva bun, e verde, e al lecturii, al micului grădinar etc., a scăpat de rolul pedepsitor și mă bucur tare. Tu ce amintiri ai despre Colț? Mâine dimineață, la cafea, te invit să vorbești cu tine despre.
În locul lui, s-a ivit pe culme, cu alai de vorbe și de spaime, Camera. De detenție. Brrrrr! Adică o încăpere pentru elevii care nu se conformează, un fel de Colț cu multe colțuri. Preluat, ca mărgelele din sticlă în schimb de aur de băștinași, conceptul mai pune o problemă în lungul șir al educației. Pedagogia se îneacă de jenă pentru astă invenție, directorii caută creativ soluții, elevii fac planuri pentru petrecerea orelor libere, profesorii se gândesc la fișa postului în care s-ar regăsi și măreața sarcină de lucru. La ce bun? Alo, eficiența măsurii, ce faci, ești bine? Eu, din sistem, încă nu.
Aștept planuri-cadru utile viitorului elevilor de liceu, programe noi, manuale care să nu fie mai bătrâne decât utilizatorii lor, design pentru anul 2024, eventual 2025. Nu e mult. Multe s-ar putea face, dar preocuparea maximă e doar cosmetizarea aisbergului, adică partea de se vede din apa tulburată. Sub apă, suntem noi, cei care trăim educația, micii și marii unui sistem zglobiu ca pahidermul în pansele. Nașpa e că noi, trăitorii în educație, suntem panselele. De ce? Pentru ce? Pentru cine? Până când? Mâine dimineață, la cafea, poți vorbi cu tine și despre asta. Că tot începe alt an. Succes!
Mulțumesc. Ne citim și ne vedem.
Târgoviște, 10.09.2024
Tatiana GHIȚĂ este absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, profesoară la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște, dascăl de elită al învățământului dâmbovițean…
Facebook
WhatsApp
TikTok
