Nu îmi aduc aminte momentul în care am privit prima oară în oglindă, așa cum e posibil să nu îți amintești, cititorule, nici tu. Îți scriu cu ,,tu’’, pentru că te consider venit cu bine în lumea realității din oglindă, alta decât cea realtrăitoare sau virtualexprimătoare, deci putem fi conoglindători.
Îmi aduc aminte bine, în schimb, obiectul în care mă priveam, mică: o piesă de mobilier lăcuit, cu un nume astăzi decăzut, era ,,toaleta’’, cu oglindă cât un stat de om, cu multe sertare și cu un pui de vitrină închisă în geamuri cu model. Părea uriașă și folositoare doar pentru niște mileuri și bibelouri, nicidecum pentru creme și cosmeticale. Există încă, e nearuncabilă, în apartamentul în care copilăria mea stă ca într-un borcan. Treptat, fetița care privea doar spre vârful toaletei mobilier a constatat că devin egale și că încape, vertical, în ea. Crescusem! Abia atunci am descoperit oglinda din spatele oglinzii și, dacă vrei să afli mai multe din lumea ei, privește în continuare scrierea. Mulțumesc.
Învățăm la școală că te vezi altfel în oglindă, ca reflexie a imaginii inversate de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga și, dacă am fi pagină de carte, nu ne-am putea citi, am fi ,,pe dos’’. Ca ființe, apărem în copie, iar creierul nostru crede în ce vede, ,,seeing is believing’’. Doar privitorii noștri au șansa de a ne vedea fix așa cum nu ne putem vedea noi… Dar tu, conoglindătorule, te întrebi, când te privești, dacă ești ceea ce vezi? Probabil. Ne percepem, ne admirăm, ne mai enervăm când nu ne convine o cută a frunții ori a hainei. Ne vedem un moment, apoi mergem repede în timpul nostru, ne ducem imaginea percepută ca pe bagaje, pe drum, până când ne vedem iaaaar în oglindă. S-a schimbat ceva? Dacă da, în reflexia noastră sau înlăuntrul nostru? Gata, să nu ne complicăm povestea cu gânduri… că obiectul e obiect, nu e conștiința noastră exterioară.
Să privim acum metamorfoza oglinzii, scrisă de povestitorul online, numit https://acaju.ro/blogs/articole-generale/oglinda-top-5-curiozitati-despre-cea-mai-utila-decoratiune-din-casa: În urma cu opt mii de ani, în Anatolia, actuala Turcia, era creată prima oglindă, materialul utilizat fiind sticla vulcanică, obsidianul negru. Începând de atunci, egiptenii și chinezii au început utilizarea metalelor lustruite, precum cuprul sau argintul, în producția de oglinzi rotunde și ornamentale destinate în principal clasei sociale superioare. Pe măsură ce și civilizațiile au descoperit metode de producere a aliajelor metalice, dar și suflarea sticlei, oglinda a fost revoluționată, iar astfel a apărut oglinda modernă din sticlă. Încă din primul secol d.Hr., romanii au fost cei care au fabricat primii sticla necesară producției de oglinzi, plumbul fiind stratul folosit pentru reflexie. Oglinzile constau în discuri metalice convexe de bronz, staniu și argint, cu sticlă în mijloc. O influență majoră a fost cea a venețienilor, din Murano, cunoscuți pentru tehnicile lor de producție a sticlei, cât și modelele aparte. Producția de oglinzi a rămas monopolul statului venețian, până la mijlocul secolului al XVII-lea.
Interesant, nu? Dacă nu luăm în calcul niște gerunzii spărgătoare de sintaxă și repetițiile de cuvânt tematic (ceea ce, iertare, făcui și eu), articolul este o dovadă pentru binele adus dorinței de informare a fiecărui om prin puterea internetului. Eheee, mare oglindă și netul ăsta! Privești și nu mai știi ce să vezi și ce să crezi, mai ales dacă mulți văd leul și tu motanul… Dar asta e, fiecare după oglinda personală sau după niște posibilități.
Pare că suntem la o lecție? Dacă da, mai captăm doar un pic de interes cu trei elemente și apoi ne vedem de treburile noastre oglinditoare. Primul este CATOPTROMANȚIE, scris cu majuscule că e greu de citit altfel, despre care dicționarul scrie că are sensul ,,divinație cu ajutorul oglinzilor’’. Practică străveche, nu insistăm. Al doilea, despre literatură, că nu se putea altfel, veți spune. Printre primele puneri în versuri ale obiectului cu pricina, iată un catren din poezia ,,Oglinda când ţi-ar arăta’’, a celui născut în 1767 ca fiul cel mare al lui Ienăchiță și devenit ispravnic de Dâmbovița în 1792: ,,Oglinda când ţi-ar arăta/Întreaga frumuseţea ta,/Atunci şi tu, ca mine/Te-ai închina la tine.’’ (Alecu Văcărescu). Al treilea, despre cât ne pasă de oglinda sau de gura lumii. Mult sau puțin? Aștept răspunsuri sau, mai bine, gânduri.
Până la următoarea oglindire, să ne vedem bine!
Târgoviște, 31.12. încă 2024
Tatiana GHIȚĂ este absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, profesoară la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște, dascăl de elită al învățământului dâmbovițean
Facebook
WhatsApp
TikTok
