kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

METAMORFOZE – Tatiana GHIȚĂ – Copacul din parc și copacul din carte

   …au fost odată ca niciodată și mai trăiesc și astăzi. Uneori, pot trăi liniștiți, până la adânci bătrâneți.

   Demult, se citea mult, de plăcere sau pentru profesia din fiecare. Cărți de cumpărat, pentru aerul aristocratic al librăriilor. Cărți de luat pe fișă, cu aer de zenit, de la secțiile bibliotecilor naționale, universitare sau publice. Cărți de împrumutat, când nu se găseau altminteri și le împărțeam, colegial și studențește, pe felii de timp, ca de tort, câte două sau trei ore, chiar noaptea. Uneori, chiar pe ascuns, căci aveau titluri și autori de pe o anumită listă…

   Acum, cititul și-a mutat sursa. Librăriile și bibliotecile și-au deschis de bine orizontul, vând sau împrumută carte și cultură, uneori tihnă, cafea și ceai. Foile au devenit voce sau imagine, vin în timpul tău și te lasă în voia ta,  să le parcurgi. Doar să vrei. Împrumutatul, cutumă din vremurile grele ale cărților, se metamorfozează și el. Devine semn de respect, de prietenie, de solidaritate cu o lume a celor care gustă ideile în format letric, în carte, draga de ea.

   Discuție de cancelarie, despre de-ale școlii. O colegă mai tânără, pe care o apreciez pentru mamă și minte, aduce în discuție, pentru cea verde săptămână din an, o carte. Subiect atractiv, antrenează competențele de receptarea și de producerea de mesaje orale în situații de comunicare, dar pauza e insuficientă pentru recenzii. Generoasă, colega oferă cartea. De împrumutat! Trecut și prezent respiră ușurate, viitorul mai are speranță, colegialitatea și împrumutatul cărților rezistă! Am luat cartea, despre care, cititorule, primește câteva rânduri. Este ,,Viața secretă a COPACILOR. Cum comunică. Ce simt. Descoperirea unei lumi ascunse.”,  a lui Peter Wohlleben, în Colecția de Știință.

   Am aflat multe despre copaci, din carte. Nu știam că pot recunoaște primejdia și, în funcție de atacatori, cheamă ajutoare și se mobilizează cu toate părțile lor, rădăcini, trunchi, crengi, frunze, trimit semnale electrice sau emană mirosuri toxice. Stejarii transmit tanini amari și otrăvitori în scoarță și în frunze, care omoară insectele care vin la meniu. Sau doar modifică gustul, pentru a le respinge. Sălciile se apără și produc salicilină, cu asemănător efect. Fagii și molizii simt când cineva le roade trunchiul sau crengile, se apără cu semnale electrice. Interesant și aproape comic, despre salcâmii din savanele Africii. Acolo, dușmanul natural este girafa, care mănâncă repede și cu poftă frunzele salcâmilor. Aceștia se apără, adună substanțe otrăvitoare în frunze și devin neatractivi în doar câteva minute, animalele se îndepărtează… departe, cam la o sută de metri. Ce bine, spun vecinii salcâmi de acolo, mulțumim că ați trimis etilen, că ne-ați avertizat de pericol și ne putem apăra și noi de girafe, avem timp să preparăm sucurile noastre otrăvitoare!

   Despre copacul din parc sau despre copacul străzii, alte lecții din carte. Nu pot contesta sau aproba, dar apreciez teoria : ,,Copacii din orașe sunt copiii pădurii abandonați pe străzi.” Cei din parc sunt favorizați, au alei, copii care le adună frunzele, dau umbre pentru bănci și oameni care au parte de un răgaz. Au loc pentru picioarele lor lemnoase (copacii!), cresc pe sub trotuare și asfalt, uneori făcându-le bătături inestetice. Ei nu știu, ca la dansatori, să dansezi doar sub tine, se întind pe lung, lat și înălțime, iar furtuna sau vreun toaletor specializat le mai potolesc avântul. Uneori, de tot, dar se recuperează de undeva. Copacul străzii pare cel mai oropsit. E claxonat, prăfuit, noxat, fără să îi bucure pre mulți cu umbra lui. Își duce picioarele pe sub trotuar, dă de un pământ de multe ori neprielnic, de asfalt ori de țevi. Se străduiește și crește, arată că poate și se adaptează. Apără marginea drumului și, de cele mai multe ori, pe cei care folosesc drumul cu măsură.

   Poate ai citit cu interes, cititorule, despre copacii vii sau doar despre metafore. Dacă ai timp, citește sau privește. Cărți și copaci.

   Ne vedem când ne citim.

                                                                                                            Târgoviște, 29.10.2024

 

Tatiana GHIȚĂ este absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, profesoară la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște, dascăl de elită al învățământului dâmbovițean…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media