kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

METAMORFOZE – Tatiana GHIȚĂ – Ce mai faci, Excelență?

Bine, mulțumesc, ar răspunde marele demnitar din titlu, dacă ne-am întâlni în carne și oase, ceea ce pentru un profesor e rar și emoționant. Am avut câteva situații în care aș fi putut adresa întrebarea, cu schimbarea pronumelui, dar cu păstrarea verticalității, căci am trăit o vreme în lumea oficială și se putea întâmpla și asta. Dar…

   Binnneeee, dar tu? Am auzit întrebare și răspuns într-un grup de vechi prieteni și m-a emoționat, căci e o dovadă de respect, o amintire de surâsuri și bucurii de la nunțile copiilor sau de lacrimi, de la greul greu prin care trecem de cel puțin două ori în viață. Cât de plăcut e să intri în lumea prietenilor, cu titlul din întrebare!

   Uneori, bine, ar spune, dacă răspunsul ar exista și termenul cu etimon din latină și franceză ar putea vorbi din pagina dicționarului.  Foarte bine, mai ales în zilele acestea, dacă  locuitorii din lumea Centrului de Excelență ar primi întrebarea. Dar de ce să întrebăm așa, dacă e doar un concept care nu vorbește? Pentru că…

   Toți copiii sunt excelenți și, deodată cu parentingul, ne înclinăm în fața lor. Sesizăm, ca familie, învățători și profesori la clasă, ce are deosebit fiecare copil și, pe măsura posibilităților,  le dăm lumină. Pentru un drum pe care fiecare trebuie să îl construiască, nu cum vrei tu, adultul, ci așa cum poate El, cu pagina cărții, cu muzica de Mozart sau de mari furtuni (!), cu sport sau cu tehnologie. Câți copii, atâtea drumuri. Doar să ajungă drumul fix în viitorul lui și să învețe să îl construiască, de mic. Sună ciudat, dar știi că sunt unii care pot vedea ce drum își poate construi fiecare copil? Doar după dragul lui de cunoaștere? Prevezi că unul va construi o potecă spre nicăieri, altul o cărare spre stele, alții drumuri spre succes. Poate românești. Și încerci să îl programezi, neurolingvistic, către binele sau sinele.

   Centrul de Excelență, căci acolo vrem să ajungem, mai ales că ne mai putem înscrie în zilele acestea, nu e clădirea în care  locuiește perfecțiunea, iar profesorii și elevii respiră altfel. E un popor mic, de profesori care vor să muncească în plus și de copii, care, de bunăvoie, vin să învețe altfel decât în programul școlii, Uneori, mult și bine, dacă e să le numărăm prezența la concursuri ori olimpiade și să le înregistrăm reușitele. Pentru astfel de copii, profesorii lor se pregătesc, acasă, în biblioteci reale sau virtuale sau la cursuri, așa cum tocmai s-a încheiat unul. Despre mediul care modelează creierul (Blakemore, 2019), neuroplasticitate, creierul social, distributivitatea atenției, memoria tranzacțională, mod de învățare rapid, prin încercare și eroare, procesare vizuală etc..  Vom vedea aceste concepte activate în lecțiile viitoare, căci sunt tot atâtea lumini noi proiectate pe ce știam deja. Mulțumim luminatoarei și celor care au făcut viața cursului.

    MLD. Amintiri pe termen lung. Pare abstract, dar suntem obișnuiți cu acronimele. Mai puțin obișnuiți suntem cu atenția. Trăiți, după acea perioadă neagră de cumvrețisănumiți, cu impresia că se întâmplă viața fără atenție? Mașinile circulă aiurea-n tramvai, la propriu, adulții caruselează prin profesie ori pe stradă, copiii privesc aproape fix la tine și întreabă, când tocmai ai înghițit aerul explicației, tocmai ce ai spus… Motivul poate fi eliminarea sau tăierea sinaptică, adică eliminăm sinapse pentru dezvoltarea creierului și formare de alte conexiuni. Lăsăm loc liber pentru alte bagaje de conținut.

   Are legătură cu Excelența? mă poți întreba, cititorule. Cred că da. Școala, Centrul și noi, oamenii din aceste instituții, ne străduim să creăm Excelența. Poți să ni te alături, Cititorule. Drumul e lung, e greu, dar e mai ușor cănd vrei să ajungi ceva, poate cineva. Prin sinapsele și excelența de sine.

    Succes să avem. Până atunci, ne citim și ne vedem.

                                                                                                            Târgoviște, 18.09.2024

 

 

Tatiana GHIȚĂ este absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, din Iași, profesoară la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Cantacuzino”, din Târgoviște, dascăl de elită al învățământului dâmbovițean…

Distribuie:
Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media