kiss2025a.jpg Euroguard 	oneminamed_nav.gif dsgmotor.gif

MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE MITROPOLIT NIFON CĂTRE TINERII CARE AU POPOSIT ÎN SEARA ZILEI DE 6 OCTOMBRIE ÎN FAȚA ARHIEPISCOPIEI TARGOVISTEI

Dragi tineri,

      Am dorit, cu părintească apreciere, să mă adresez vouă, celor care, în această  seară, ați venit în fața Arhiepiscopiei Târgoviștei și ați rostit, în genunchi, rugăciunea Tatăl nostru, fapt ce reprezintă o mărturie a demnului vostru atașament față de credința noastră strămoșească.
Dincolo de toate distorsionările, percepțiile eronate și dorința unora de învrăjbire, așa cum ați văzut și auzit în aceste zile, ați dat dovadă de respect față de valorile creștine, dar și de compasiune și solidaritate față de victimele tragediei de săptămâna trecută din București, fii și fiice iubite ale Bisericii noastre.
Împreună, mâine și în zilele următoare, ne vom ruga, cu stăruință, către Bunul Dumnezeu, pentru odihna sufletelor celor adormiți, pentru grabnica vindecare a celor suferinzi și pentru alinarea durerii familiilor greu încercate.
Împărtăşindu-vă arhiereşti binecuvântări, vă doresc să fiţi  demni continuatori ai valorilor înaintașilor voștri, clădindu-vă, astazi, viața pe piatra cea tare a Evangheliei iubirii și contribuind la construirea unei redutabile civilizaţii creştine a iubirii, păcii, demnității, dreptăţii şi bucuriei !

†NIFON,

ARHIEPISCOP ŞI MITROPOLIT

Distribuie:

Un comentariu la „MESAJUL ÎNALTPREASFINȚITULUI PĂRINTE MITROPOLIT NIFON CĂTRE TINERII CARE AU POPOSIT ÎN SEARA ZILEI DE 6 OCTOMBRIE ÎN FAȚA ARHIEPISCOPIEI TARGOVISTEI”

Lasă un comentariu

Contact / Trimite știrea ta > 0737 449 352 > [email protected]
MedcareTomescu romserv.jpg hymarco

CITEȘTE ȘI

Metex oneminamed Gopo
kiss2025a.jpg dsgmotor.gif
novarealex1.jpg ConsultOptic memco1.jpg
Newsletter Gazeta Dambovitei
Introdu adresa ta de e-mail si vei fi la curent cu cele mai importante stiri din Targoviste si din judetul Dambovita.
E-mailul tau nu va fi facut public

Parteneri media