Din bogata galerie a ofiţerilor de elită din cavaleria românească, face parte şi maiorul Andrei Cristescu, ofiţer-instructor în Scoala de Ofiţeri de Cavalerie „Ferdinand I” de la Târgovişte, binecunoscut multor generaţii de cavalerişti, ofiţer care, doar datorită vicisitudinilor vremurilor, a ajuns numai până la gradul de maior.
S-a născut la 10 octombrie 1908 la Piteşti, fiind cel mai mare dintre trei fraţi. Mama lor a murit foarte tânără, iar tatăl lor, văduv, în vârstă de peste 40 de ani, a plecat voluntar în Primul Război Mondial, de unde nu s-a mai întors niciodată, iar cei trei fraţi orfani au fost crescuţi, separat, de trei mătuşi.
După terminarea liceului „Carol I” din Craiova, urmează un an cursurile Facultăţii de Drept din Bucuresti, şi în anul 1929 susţine examenul de admitere la Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie „Ferdinand I”, unde este admis, fără loc. Dragostea pentru armata îl determină să aştepte pe Ministrul Apărării în faţa ministerului. La sosirea automobilului ministerial, tânărul Andrei Cristescu deschide portiera, salută milităreşte şi spune: „domnule ministru, pierde Ţara un ofiţer bun!”. Este întrebat despre ce este vorba şi Ministrul Apărării dispune admiterea supranumerar în Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie, bineînteles, plătindu-şi calul.
Termină şcoala militară printre primii în promotia 1931, „Sergentul Donici” şi este repartizat la Regimentul 4 
Roşiori, patronat de M.S.Regina Maria. Între anii 1933-1934 urmează cursurile Şcolii Speciale de Cavalerie de la Sibiu, apoi devine aghiotantul colonelului Sturza Constantin, comandantul Regimentului 12 Călăraşi din Roman. În anul 1937 este mutat în Şcoala de Ofiţeri de Cavalerie „Ferdinand I” din Târgovişte, ca instructor la elevii cu termen redus ( T.T.R.), viitori ofiţeri de rezervă. În anul 1938 lt. Andrei Cristescu preia un pluton de elevi activi din seria ce absolvise Şcoala Pregătitoare de Ofiţeri, al doilea pluton din aceeaşi serie fiind comandat de lt. Miron Emil, şeful promoţiei 1932. Între aceşti doi instructori s-a desfăşurat o competiţie camaraderească de bună organizare şi instruire a viitorilor ofiţeri de cavalerie. După un an de zile, lt. Miron Emil fiind mutat, cele două plutoane se unesc sub comanda lt. Andrei Cristescu.
În vara anului 1940 este mutat la Regimentul 13 Călăraşi din Lugoj, dislocat pe zonă, în raionul localităţilor Gottlob-Lovrin din Banat. În Septembrie 1940- trenul ce ducea în exil pe Regele Carol al II-lea, trecea prin raionul încredinţat escadronului comandat de căpitanul Andrei Cristescu. Un grup de legionari înarmaţi, ocupaseră poziţii de tragere pe rambleul căii ferate, cu intenţia de a ataca trenul regal. Căpitanul Andrei Cristescu, din proprie iniţiativă, ordonă escadronului său atacul; călăreţii depăşesc prin săritură bariera C.F.R. şi împrăştie pe legionari. În urma acestei acţiuni este chemat la Ministerul Apărării pentru a fi criticat. Întrebat cum de şi-a permis o asemenea acţiune fără a primi ordin, căpitanul Andrei Cristescu răspunde scurt, fără replică: „nu m-a deslegat nimeni de Jurământul faţă de Rege !”.
În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, căpitanul Andrei Cristescu a fost încadrat comandant de escadron în Regimentul 13 Călăraşi din Brigada 9 Cavalerie, transformată ulterior în Divizia 9 Cavalerie, participând la luptele din regiunea Odessa. La 28 august 1941, în fruntea a două plutoane, a executat o recunoaştere prin luptă şi a cucerit colhozul Alexandrovka, faptă pentru care a fost decorat de M.S.Regele Mihai cu ordinul Coroana României, cu spade şi panglică de Virtute Militară, clasa 5-a, în grad de cavaler. Între 1942, luna mai şi 1943 a fost încadrat şeful Biroului 1 organizare şi şef al serviciului armament din comandamentul Diviziei 9 Cavalerie. Începând cu luna iunie 1943, este comandantul Escadronului 6 Pionieri al aceleaşi divizii, participând la luptele din Caucaz. Maresalul Ion Antonescu aflat în inspecţie pe front, este nemulţumit de starea fizică proastă a cailor escadronului. Criticat sever, capitanul Cristescu raportează: „domnule Mareşal, eu nu fur şi nu vând furajele; ceea ce mi se dă, merge direct la cai”.
La 25 septembrie 1943, Divizia 9 Cavalerie apăra capul de pod din Kuban
pentru a permite retragerea trupelor româno-germane în Peninsula Crimeea. În zona localităţii Blagovecenskaia, adversarul a iniţiat un desant maritim, la care se răspunde cu un contraatac, executat de două companii de tancuri, însoţite de unităţi de cavalerie. În această luptă, căpitanul Andrei Cristescu este rănit de un glonţ şi evacuat în ţară. Pentru bravura în luptă este decorat cu Coroana României, cu spade şi panglică de Virtute Militară, clasa 4-a în grad de ofiţer şi cu Crucea de Fier clasa 2-a de către comandamentul Armatei a 17-a Germană.
Revine în Şcoala de Ofiteri de Cavalerie de la Târgovişte, unde îndeplineşte succesiv funcţiile de comandant de escadron, de divizion şi de ajutor administrativ al comandantului şcolii, până în 1948. Se căsătoreşte cu Gabriela Cornescu, juristă de profesie, prin mamă, nepoată a Smarandei Gheorghiu, iar prin tată, avocatul Mişu Cornescu, fost senator de Dâmboviţa, urmaşă a unei vechi familii boiereşti.
Pentru câteva luni este detaşat la Regimentul 4 Roşiori, dislocat la Ploieşti, apoi este încadrat şeful Biroului Organizare-Mobilizare de la Brigada 2 Cavalerie de la Târgovişte, de unde, în mai 1952, maiorul Andrei Cristescu este trecut în rezervă.
S-a stins din viaţă în primăvara anului 1980, fiind înmormântat în Cimitirul Central din Târgovişte.
Mulţumim pentru solicitudinea şi gratitudinea de care a dat dovadă domnul Viorel Cristescu, ofiţer în rezervă (fiul maiorului Andrei Cristescu), care ne-a pus la dispoziţie informaţii şi fotografii preţioase din viaţa tatălui său.
Prof. Dr. Cornel Mărculescu
Şcoala Gimnazială Dora Dalles Bucşani
Facebook
WhatsApp
TikTok
